De ce sînt politicienii noştri altfel

Pornind de la cartea lui Lucian Boia "De ce este România altfel", e legitim să ne întrebăm şi noi de ce şi prin ce politicienii români sînt altfel decît aceia din democraţiile occidentale sau chiar mai apropiate de noi.

Politica în România a devenit tot mai mult o afacere de familie şi a grupurilor de interese legate ombilical prin puterea banilor şi a influenţelor în atribuirea unor funcţii. Din "cel mai cinstit guvern pe care l-a avut România", aşa cum l-a numit Victor Ponta, au fost nevoiţi să plece, într-un an, peste zece miniştri sau secretari de stat pe motiv de incompatibilitate sau conflict de interese.

Ultimul dintre ei, ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, a demisionat în urma condamnării săptămîna trecută la cinci ani de închisoare cu executare şi la trei ani de interzicerea unor drepturi civile. E drept că sentinţa nu este definitivă şi că abia la recursul care va fi judecat de completul de cinci judecători de la ÎCCJ va fi stabilită sentinţa finală. Pînă atunci însă, Fenechiu rămîne parlamentar şi vicepreşedinte al PNL. Prezumţia de nevinovăţie este lozinca cu care defilează liberalii pentru a-i mai lăsa lui Fenechiu suficient spaţiu de manevră în feuda baronilor ieşeni şi nu numai.

În actualul parlament peste douăzeci de aleşi ai poporului au dosare penale. Unii dintre ei au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare, dar fără interzicerea drepturilor electorale (de a alege şi de a fi ales). Aceşti parlamentari condamnaţi penal îşi execută aşadar pedepsele în Parlamentul României, ei fac legi pentru popor.

Iar noi sîntem cu toţii părtaşi la acest "vid legislativ" care protejează penalii din parlament. De ce societatea civilă nu promovează o iniţiativă legislativă prin care să se îndrepte lucrurile? De ce electoratul acestor condamnaţi acceptă pasiv să fie reprezentaţi de astfel de parlamentari? Pentru că o pedeapsă cu suspendare se consideră a fi de fapt o absolvire de culpă din partea justiţiei, ceea ce este fals.

Politicienii români (cei mai mulţi) sînt altfel şi pentru că noi (cei mai mulţi) sîntem altfel. Ni se pare firesc să trecem pe lîngă vilele lor scumpe şi de prost gust, deşi ştim foarte bine că nu au avut cum să le cumpere sau construiască din veniturile lor legale. Copiii politicienilor studiază în străinătate? Ni se pare normal să fie aşa, doar nu degeaba părinţii lor "au ajuns" şefi de partid, parlamentari, miniştri, preşedinţi de consilii judeţene, primari.

Paradoxul e însă acela că cei mai mulţi dintre români îi detestă pe politicieni, dar le acceptă statutul privilegiat. Nu autoritatea, pe care nu o au, ci un fel de drept natural de "a avea" pe care îl conferă statutul de politician.

Nu mai miră pe nimeni atunci cînd un politician scrie în declaraţia sa de avere că a împrumutat o firmă, o rudă sau un prieten cu sute de mii sau chiar un milion de euro. De unde atîţia bani, într-o ţară atît de săracă, s-ar întreba pe bună dreptate un străin aterizat în România care ar auzi un asemenea lucru. La noi oamenii nu se miră, asemenea exemple sînt cu sutele, cu miile, noi am devenit imuni la astfel de mirări.

Politicienii români sînt altfel de cum ne-am dori noi să fie, dar întruchipează exact ceea ce am cultivat şi votat. Altfel spus, ne mulţumim cu "asta e, alţii mai buni nu avem."