De ce i-a dat Trump undă verde lui Putin să atace țări NATO?
13 februarie 2024E vorba de acea alocare din Produsul Intern Brut de cel puțin 2% pentru cheltuieli militare, prevăzută în tratatul alianței.
Doar 11 state din 31, printre care și România, ating nivelul cerut, dar fondurile au crescut semnificativ de la începutul războiului din Ucraina.
Situația, însă, nu justifică în niciun fel ieșirea lui Donald Trump, care și în perioada cât a fost președinte a făcut tot posibilul pentru a slăbi influența și funcționarea NATO.
Lungul interviu realizat de Tucker Carlson cu Vladimir Putin, atacul lui Trump la adresa NATO și presiunea pusă de fostul președinte asupra republicanilor cu scopul de a bloca ajutorul pentru Kiev arată desfășurarea unei adevărate campanii, montate de Kremlin, ca să decupleze SUA de cauza Ucrainei.
Pentru Putin e vital să le demonstreze rușilor, celor din cercul său de putere, că e în stare să erodeze și chiar să anihileze sprijinul financiar occidental adresat Kievului.
Banii sunt importanți, dar mai importantă e simbolistica. Faptul că a reușit să amâne sau să oprească acordarea ajutorului de 60 de miliarde de dolari ar reprezenta pentru Putin o victorie mai mare decât una obținută pe front.
Demoralizarea societății ucrainene, transmiterea mesajului că a rămas singură, fără ajutor în fața rușilor, e o armă psihologică devastatoare pe care Putin o folosește cu toată forța diplomației și a agențiilor de informații pe care le are la dispoziție.
Trump, sprijinit de Kremlin
În ianuarie 2021, Iuri Shvets, un fost agent KGB, folosit ca sursă de jurnalistul Craig Unger, a povestit cum a fost recrutat Donald Trump de spionii Kremlinului.
Acesta a intrat în atenția rușilor în anul 1977, atunci când s-a căsătorit cu Ivana Zelnickova, un fotomodel din fosta Cehoslovacie, o țară aflată în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Puteţi citi articolul integral AICI.