Este atipic atentatul din Târgul de Crăciun de la Magdeburg?
10 noiembrie 2025
Un automobil ca armă a crimei aminteşte de atentatul comis de islamistul Anis Amri în Târgul de Crăciun din piaţa berlineză Breitscheidplatz. Tunisianul ucis ulterior în Italia, unde era fugar, a intrat în 2016 cu un camion în mulţimea adunată în Târgul de Crăciun, ucigând 12 persoane şi rănind alte 67 în parte grav. În plus, Amri l-a ucis pe şoferul camionului pe care îl furase.
La Nisa au fost ucişi şi mai mulţi oameni decât la Berlin
Mai grav a fost bilanţul atacului tot cu substrat religios comis de un conaţional al lui Amri în luna iulie a aceluiaşi an la Nisa. Acolo au fost ucise tot cu un camion care a intrat în mulţime 86 de persoane, alte mai bine de 400 fiind rănite.
Opt ani mai târziu, în decembrie 2024, Germania a fost iarăşi afectată de un atentat care la prima vedere părea tot cu motivaţie islamistă. Un bărbat a intrat la volanul unei maşini închiriate în mulţimea adunată după orele 19 la Târgul de Crăciun din Magdeburg, landul Saxonia Anhaltină. Un băiat de nouă ani şi cinci femei cu vârste cuprinse între 45 şi 75 de ani au murit iar peste 300 de persoane au fost rănite, în parte grav.
Procurorii vorbesc despre un "atentat perfid"
Dar deocamdată nu este clar dacă prezumtivul făptaş, în vârstă de 50 de ani în momentul atentatului, provenind din Arabia Saudită, a acţionat tot din motive religioase. Răspuns la această întrebare şi la multe altele îşi propune să dea procesul care începe pe 10 noiembrie în faţa Tribunalului de land din Magdeburg. Procurorii îl acuză că a comis un "atentat perfid" din "motive josnice".
La momentul atentatului el nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe interzise. Motivul comiterii faptei ar fi fost nemulţumiri şi frustrări legate de modul în care s-a desfăşurat şi s-a încheiat un proces de drept civil în care a fost parte şi insuccesul mai multor plângeri penale pe care le depusese, se mai arată în actul de acuzare.
Taleb A. nu pare să fi avut complici
În plus, procurorii estimează că Taleb A. a acţionat pe cont propriu. "Potrivit rezultatului cercetărilor el a planificat şi pregătit minuţios fapta cu câteva săptămâni înainte, fără ajutorul unor complici şi fără ştiinţa altcuiva".
Profilul acuzatului nu se potriveşte în schema tipică, luând în calcul tot ce se ştie despre el. Anis Amri, atentatorul din Târgul de Crăciun din Berlin, şi alţi islamişti veniseră în Germania ca refugiaţi. În schimb Taleb A. s-a stabilit în Germania în 2006 şi a lucrat înaintea faptei ca medic specialist într-o unitate medicală pentru delincvenţi bolnavi psihic din Bernburg, landul Saxonia Anhaltină.
De ce nu au fost luate suficiente măsuri de securitate la Târgul de Crăciun?
Se pare că prezumtivul făptaş suferă el însuşi de mai multă vreme din pricina unor probleme medicale. Aceasta sugerează o comisie de anchetă a legislativului regional al landului Saxonia Anhaltină. Comisia este de asemenea însărcinată să clarifice de ce Târgul de Crăciun nu a fost securizat de jur împrejur cu suficiente obstacole de beton care să facă imposibilă pătrunderea unui vehicul. De la atentatul din Breitscheidplatz acestea sunt standard în Germania.
Taleb A. s-a folosit de această carenţă de securitate şi a pătruns, potrivit anchetei, cu maşina în mulţime, circulând cu până la 46 de kilometri pe oră. Potrivit cotidianului Die Welt, această cursă a morţii nu a fost fapta spontană a unui făptaş izolat şi dezorientat, ci un atentat terorist planificat. Ziarul se bazează pe o expertiză a centrului pentru prevenirea violenţei şi radicalizării (SALAM) din Saxonia Anhaltină.
Aparent acuzatul este simpatizant al AfD
Potrivit aceleiaşi expertize, Taleb A. se consideră parte a unei reţele internaţionale de extremă dreaptă. Acuzatul a distribuit masiv în internet conţinuturi ale unor actori cunoscuţi de dreapta şi teorii ale conspiraţiei vizând o aşa-zisă "islamizare a Europei". În plus, el ar fi simpatizant al Alternativei pentru Germania (AfD), formaţiune considerată de serviciul de contraspionaj Verfassungsschutz parţial de extremă dreaptă.
Şi înainte de atentat Taleb A. se afla în vizorul organelor de siguranţă. În Saxonia Anhaltină au existat în anii 2023 şi 2024, potrivit poliţiei, mai multe discuţii cu aşa-numiţi "Gefährder". Aşa sunt numite persoanele considerate în stare să comită atentate. Dar suspectul nu a putut fi integrat nici în categoria islamist, nici în cea de extremist de dreapta sau de stânga.
Un proces cu peste 140 de părţi vătămate şi mai bine de 400 de martori
Circumstanţele complexe şi dimensiunea faptei se reflectă în procesul care debutează acum. Din pricina numărului mare de participanţi, între care mai bine de 140 de părţi vătămate, a fost închiriată o hală special construită în acest scop. Până în martie 2026 sunt programate aproape 50 de termene de judecată.
Acuzarea a nominalizat mai bine de 400 de martori. Taleb A. este arestat pentru cercetări din ziua comiterii faptei. În caz că va fi găsit vinovat riscă închisoare pe viaţă pentru omucidere. Este cea mai dură pedeapsă existentă în dreptul penal german.