De ce au nevoie copiii să se joace | Societate | DW | 25.06.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Societate

De ce au nevoie copiii să se joace

Deseori, adulții văd în joaca celor mici doar o simplă activitate. N-ar putea face, în schimb, un lucru din care să și învețe ceva? Greșit! – spun specialiștii. Pentru copii, nimic nu are mai mult sens ca joaca.   

"Mama, uite!". Împreună cu fiul vecinilor, băiețelul a improvizat un traseu. Din scaune de grădină și alte lucruri. Iar acum se întrec în cursa cu obstacole. Copiii sunt încântați. Eu, mai puțin. În fond, sunt niște scaune de grădină, nu echipament sportiv adevărat. Totuși, îmi stăpânesc impulsul de a pune capăt competiției interzicându-le să sară peste scaune.

Fiindcă, în aceleși moment, îmi vin în minte cuvintele Renatei Zimmer, pedagog teoretician la Universitatea Osnabrück: "Pentru copii îmi doresc mai mult spațiu de joacă. Spațiul acum disponibil este prea reglementat."

Ce părinți văd cu plăcere că patul devine trambulina celor mici? Nu numai că mobila se poate strica, dar adulții se întreabă și: chiar e nevoie de toate astea? Țopăit, cățărat, alergat. Piesele de mobilier din casă sunt transformate în obiecte pentru joacă. Este necesar, spune Renate Zimmer. Fiindcă, în joacă, micuții se pregătesc pentru provocările vieții. 

Lumea – o platformă experimentală

"Un copil care explorează mediul descoperă legile naturii", afirmă Zimmer. O minge plutește pe suprafața apei, o piatră se scufundă. Copiii descoperă prin joacă felul în care funcționează lucrurile.

"De aceea, un copil are nevoie de spațiu. Nu învață din jocurile de societate sau din cele audio", spune Zimmer. Spațiul este, însă, mai dificil de asigurat, mai ales în marile orașe.

Dreptul celor mici la timp liber și joacă este reglementat prin articolul 31 al Convenției ONU privind drepturile copilului. Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului evidențiază, de asemenea, necesitatea unui caracter voluntar și independent al jocului, nestimulat de părinți. În multe locuri, însă, realitatea arată altfel: locuri de joacă împrejmuite cu garduri, tobogane și leagăne pe jumătate distruse. Așa arată, în multe orașe, spațiul destinat copiilor.

În același timp, sunt bucuros și recunoscător că pe fiul meu nu-l calcă mașina în drum spre terenul de fotbal cu gazon artificial. Conform unei analize, din 2018, a fundației Konrad Adenauer, în 1950, raportul copii-mașini era în Germania de 1 la 3. În 2013, raportul era de patru mașini la un copil, iar tendința este ascendentă.   

Micuții ajunși la locul de joacă au parte, de multe ori, nu numai de echipamente de joc plictisitoare, ci și de cicăleala părinților din cale afară de protectori.  

Multă teamă, puțină încredere

"Anonimatul și creșterea sentimentului tot mai accentuat de insecuritate, cu teama de pierdere a controlului, îi determină pe părinți să plece de la premisa că joaca afară, nesupravegheată, este sigură și lipsită de conflicte", se menționează în analiza fundației Konrad Adenauer.

Și eu cunosc sentimentul acesta. Când fiul meu se cațără undeva, eu întorc privirea. O strategie de folos în măsura în care îi permit să se cațere. Fiindcă, în joacă, copiii învață câte ceva despre mediul înconjurător, cu legile sale, dar și despre ei înșiși.

Cine sunt eu? Ce pot și ce nu pot?

"Joaca are o mare influență asupra dezvoltării personale", afirmă Renate Zimmer. "Jucându-se, micuții își testează permanent limitele." Procesele mentale activate prin joacă au o influență importantă asupra încrederii în sine. În această călătorie de autocunoaștere, partenerii de joacă sunt esențiali. "Regulile, cooperarea, coordonarea jocului – toate acestea stimulează dezvoltarea socială", adaugă Zimmer.

Numeroase analize științifice confirmă efectul benefic al jocului asupra dezvoltării copilului – un fapt ce l-ar putea convinge și pe părintele cu mai puține cunoștințe în pedagogie de importanța turnulețelor din cuburi de lemn, a castelului de nisip sau a căsuței din copac.

Sunt aici, acum

"Jucându-se, copiii nu urmăresc să învețe sau să realizeze ceva", spune Theo Toppe, psiholog la Institutul Max Planck pentru antropologie evoluționistă din Leipzig. Niciun copil nu se cațără peste tot pentru a-și dezvolta motricitatea grosieră. Joaca este întotdeauna o activitate benevolă și, pentru copil, vine de la sine.   

"Când se joacă, un copil este aici și acum, în contact direct cu mediul său. Acest schimb constant cu mediul înconjurător este incredibil de benefic. Este extrem de relaxant pentru copil și, în același timp, implică multă concentrare", explică Toppe. Or, lucrul acesta facilitează procesul de învățare.

Proces de asimilare fără presiuni

În plus, efectul de învățare este benefic fiindcă joaca nu presupune nimic de câștigat sau de pierdut. "Dacă pierd un joc, pot spune că a fost doar un joc", explică psihologul. Joaca face posibilă autotestarea limitelor, motoric și cognitiv, încercarea unor strategii sau respingerea acestora, stimularea creativității.  

"Pentru adulți, acest aici și acum este incredibil de dificil", afirmă Toppe. De regulă suntem cu gândul în toate părțile, nu numai la ceea ce facem în momentul respectiv. "De aceea cred că ne este atât de greu să înțelegem joaca celor mici." Ca atare, lipsa de înțelegere a adulților este cea care amenință sau micșorează spațiul de joacă al copiilor. Cât de departe s-a ajuns, s-a putut constata în perioada lockdown-ului, când celor mici li s-a refuzat complet accesul la locurile de joacă și cele destinate exercițiilor fizice – oricum prea puține la număr.

Renate Zimmer spune că nu are înțelegere față de aceste măsuri. "Am impresia că mai întâi ar trebui să ne asigurăm noi, adulții, ceva mai multă libertate în mințile noastre", spune ea. Nu ar putea fi limitat și numărul de copii prezenți la locul de joacă, cum fac supermarketurile cu clienții? În loc să procedeze astfel, germanii s-au concentrat mult timp doar pe dezbaterea din jurul închiderii și redeschiderii instituțiilor de învățământ. Ca și cum joaca și procesul de învățare n-ar fi strâns legate între ele. De parcă joaca ar fi un lux pe care trebuie să ți-l poți permite.