De ce Șoșoacă nu e un pericol pentru democrația din România

Exact așa cum s-a întâmplat în urmă cu un an cu mini revoltele din timpul stării de urgență și de această dată, după ce furia a trecut, susținerea publică pentru grupurile extremiste s-a diminuat.

În România, dar și în alte state din lume s-au desfășurat alegeri generale în timpul pandemiei. Tendința generală a votanților a fost să “nu schimbe caii în mijlocul râului”, cum spune un proverb.

Deși partidele și alianțele aflate la putere s-au erodat în perioada de criză sanitară, rareori în sistemele democratice au apărut schimbări radicale de regim politic.

Singura excepție majoră o reprezintă SUA, acolo unde Joe Biden a reușit să-l înlăture pe Donald Trump, dar și acolo a fost o cursă strânsă și un președinte în funcție care a făcut toate greșelile posibile, întorcând împotriva sa chiar și pe mulți dintre aliații politici.

În ciuda zgomotului provocat de anti-vacciniști, de naționaliști și de grupuri sociale afectate grav de pandemie, acum nu se observă în societate o alternativă la puterea actuală. 

Și asta se întâmplă pentru că nicio formațiune de opoziție nu-și dorește să preia puterea cu adevărat într-o astfel de situație de criză.

Lupta politică rămâne doar la nivelul declarațiilor și nici acolo în mod vizibil, pentru că agenda publică e condusă de pandemie și de tot ce se întâmplă în jurul ei. 

O astfel de agendă e ușor de controlat din punct de vedere al comunicării de cei aflați la putere, pentru că ei administrează întregul ecosistem format în jurul crizei.

Ceea ce nu știu nici George Simion, liderul AUR, și nici Diana Șoșoacă e că nu au cum să construiască o realitate paralelă, care să nege suferința celor care se îmbolnăvesc și să-i înlocuiască în familii pe cei peste 24.000 de români care au plecat brusc din această lume, în urma daunelor provocate de virus.

Senatorul Diana Șoșoacă a încercat să susțină un protest continuu la adresa măsurilor restrictive luate de Guvern, dar n-a reușit să mobilizeze mulțimile – Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto / Hepta.ro

Oricât s-ar chinui, oricât scandal ar face, oricât ar urla și ar mărșălui liderii AUR și asociații lor, protestul nu va fi susținut decât de oameni speriați sau furioși. E greu să construiești un mesaj politic pe piloni atât de firavi.

În trei-patru luni, pandemia poate fi istorie în Europa, iar atunci toate chinurile senatorului Șoșoacă li se vor părea comice chiar și celor care au susținut-o și încurajat-o la un moment dat.

Dar asta nu înseamnă că nu există nemulțumiri în societate. În opinia mea, cred că una dintre cele mai mari e legată de lipsa unui lider care să îndrume oamenii în pandemie.

După ce s-a implicat în campania electorală, asumându-și rolul de comunicator principal al autorităților în criză, Klaus Iohannis a dispărut. După alegeri a jucat doar un rol decorativ.

E ca și cum, de teamă să nu-și erodeze susținerea, a decis să intre în conservare. Cu ce scop e foarte greu de înțeles, fiind un președinte aflat la al doilea mandat care are foarte puține de pierdut.

Premierul Florin Cîțu e plin de bune intenții, dar se simte de la o poștă poziția fragilă pe care o are în partid și criza de autoritate cu care se confruntă în propria echipă executivă.

• Sute de oameni protestează la adresa restricțiilor: Manifestanții circulă prin Capitală, deși e trecut de ora 20:00
• Fața nevăzută a pandemiei. O poveste de viață și de moarte
• Arafat: Este de înțeles de ce protestează o parte din lume, dar nu s-a pus problema să relaxăm măsurile

O parte din nesiguranța socială, din teama care se manifestă în aceste zile are legătură cu această lipsă de îndrumare care se observă la toate nivelele societății.

Negocierile cu grupurile profesionale afectate de pandemie se termină, de cele mai multe ori, cu o amânare sau cu o declarație de genul “ne gândim și calculăm posibilitatea de a face teste rapide la intrarea în cinematografe și săli de spectacole”.

Dar acel “ne gândim” nu reprezintă decât evitarea asumării unor decizii la nivelul Executivului.

Senzația e că ne aflăm într-un joc în care cel care trebuie să mute piesa pe tablă amână, așteptând ca adversarul să renunțe de plictiseală, să adoarmă sau să se întâmple o minune.

Nu pare a fi cea mai bună strategie.

Nu cred că Diana Șoșoacă e o amenințare la adresa democrației din România în acest moment, nici PSD nu e. În opinia mea, adevărata amenințare va apărea abia după ce pericolul va trece, iar teama oamenilor va dispărea.

Puteţi citi articolul integral AICI.