Dar americanii pentru cine votează? | Global | DW | 02.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Dar americanii pentru cine votează?

Violență? Fie, dac-o cere partidul, dar s-o știm și noi americanii, pare a zice candidatul care a descoperit, în fine, virtutea electorală a legii și ordinii într-o țară de mult răvășită de extremism, crime și vandalism.

Vocația de a minți nu aparține doar obișnuiților suspecți. Când ajung în dificultăți, o practică și cei care pretind că ar spune doar adevărul. Ca să-l identifici, ești silit să ții seama de fapte, făcând abstracție de vorbe. Ori să-l întrebi pe Mihai, care minte întodeauna, ce-ar spune Andrei, un împătimit al adevărului, dacă-l întrebi cine iscă violențe în SUA? Și cine va profita de pe urma lor, ca să câștige președinția? 

Reacții politice tardive

După mai bine de trei luni de incendieri, jafuri, vandalism și crime, o violență debordantă, însoțind protestele stângii antirasiste în orașe conduse aproape exclusiv de primarii partidului democrat, candidatul acestei formațiuni la președinția superputerii a luat, în fine, cuvântul.

În timp ce în rețelele de socializare, simpatizanții violentelor organizații marxiste Antifa și BLM exultau în urma împușcării, la Portland, a unui adept al partidului republican al președintelui în exercițiu, contracandidatul său la cârma superputerii n-a zis, cum era de așteptat: ”aveti puțintică răbdare, stimabililor”. A declarat, ceva mai hotărât, pe Twitter: ”Violența mortală pe care am văzut-o peste noapte la Portland e inacceptabilă. Condamn violența de orice fel comisă de oricine, fie de stânga, fie de dreapta, și îl provoc și pe Donald Trump să facă la fel”.

Constatând că, după o lungă tăcere menită să consacre corona ca unic subiect al alegerilor prezidențiale, rivalul său democrat s-a văzut silit să descopere și el tema legii și ordinii, de vreme ce violențele au pentru el un impact negativ în sondaje, Trump nu s-a lăsat invitat prea mult. A ignorat recomandările liderilor democrați ai orașului și regiunii și s-a deplasat la Kenosha, în statul federal Wisconsin.

Răzmerițele izbucnite în urma rănirii grave a unui ins de culoare într-o altercație cu poliția degeneraseră în localitate. Iscaseră devastarea de către gloata de stânga a centrului orașului, o reacție auto-justițiară a gloatei de dreapta, vânarea celei din urmă de către cea dintâi și alte două omucideri comise în replică de un adolescent vigilent, înarmat, dar vânat.

Trump ia taurul de coarne

La Kenosha, belicosul Trump n-a venit cu tolba goală. A lăudat Garda Națională care, chemată însă nu de el, ci de guvernatorul democrat al statului, sfârșise prin a restabili ordinea în oraș. A elogiat poliția, a cărei desființare prin lege ori prin secarea finanțării ei o revendică adepții lui Biden. Forțelor de ordine din Kenosha Trump le-a făcut cadou un million de dolari.

A promis alte patru milioane ajutorării oamenilor care s-au trezit peste noapte cu magazinele incendiate live, iluminând micile ecrane la care comentatori de stânga declarau protestele ”aprinse, dar în genere pașnice”. Și, renunțând la o întrevedere cu familia afro-americanului paralizat de gloanțele trase de poliție, care insistase asupra prezenței unui avocat la întâlnirea cu președintele, Trump a înfierat ceea ce a numit ”terorismul intern” al extremei stângi.

Mize și tactici față cu realitatea

Contează această plasare a președintelui în poziția de apărător al legii și ordinii și tentativa lui Biden de a i-o fura? În mod cert. Căci felul în care interpretează americanii violențele actuale ar putea juca un rol decisiv în apropiatele alegeri prezidențiale. În perspectiva lor, altercațiile din țară și îndelungata muțenie progresistă cu privire la excesele comise de Antifa și BLM, asupra cărora Convenția Națională Democrată a tăcut asurzitor, l-au ajutat pe Trump să-și reducă simțitor handicapul față de Biden.

În reacție, tabăra democrată s-a panicat și l-a trimis la înaintare pe challenger cu mesaje pretinzând că instigator al violențelor din Statele Unite ar fi nu stânga marxistă ci, dimpotrivă, însuși președintele.

Realitatea de pe străzile americane e, de luni de zile, cu totul alta decât o descriu democrații și ziariștii presei mainstream. De la Oakland la Portland, pe bulevardele și în piețele metropolelor cuprinse de flăcările răzmeriței antitrumpiste răsună ”Moarte Americii”, sloganul fundamentaliștilor iranieni care au luat cu asalt, acum 40 de ani, ambasada americană de la Teheran. Investigații sumare relevă că e și lozinca scandată la 4 noiembrie 2018 în capitala iraniană de Louis Farrakhan, liderul așa-zisei Națiuni a Islamului, o organizație extremistă și antisemită de hateri. Una care întreține relații în parte strânse cu varii congresmeni democrați ai SUA, între care cu Keith Ellison, fost angajat al grupării lui Farrakhan și vicepreședinte ale Convenției Naționale Democrate, precum și cu Maxine Waters.

”Pacifismul” democrat față cu omul legii și ordinii

În 2018, congresmena Maxine Waters le cerea partizanilor partidului democrat să-i ”hărțuiască fizic pe toți cei ce aparțin de administrația Trump”. Și cât de credibili sunt, oare, alți democrați, când, pentru a nu mai pierde voturile clasei de mijloc speriate de jaf, crime și vandalism, afirmă oportun, mai nou, că vina pentru violențe le-ar reveni exclusiv învrăjbirilor practicate de ”rasistul” și ”beligerantul” Trump?

O compilație de afirmații politice reluată de o publicație conservatoare evidențiază că una din cele patru extremiste de stânga democrate din Camera Reprezentaților, în speță Ayanna Presley, a justificat violențele afirmând, recent, că ”e nevoie de tulburări de stradă, cât timp ne sunt tulburate viețile”. Șefa democraților din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, i-a calificat pe Trump și pe republicani drept ”dușmani interni” și ”dușmani ai statului”, cerând, textual ”răscoale în toată țara”. Tot ea i-a comparat pe agenții federali apărând de vandali proprietăți federale în Portland cu ”trupe de asalt” (SS-iste) legitimând astfel atacurile împotriva lor. Kamala Harris a justificat perpetuarea tulburărilor și după alegeri. Iar puternicul și mușchiulosul Joe Biden nu s-a putut abține să nu-l amenințe cu bătaia pe președintele american în exercițiu.

Ceea ce ne amintește de cuvântarea lui Trahanache: ”Ce sunteţi d-voastră, mă rog? Vagabonţi de pe uliţă? Nu... Zavragii? Nu... Căuzaşi? Nu... D-voastră, adică noi, suntem cetăţeni, domnule, suntem onorabili... Mai ales noi trei suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului şcolar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comiţiului agricol şi eţetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru.”

De ce ar putea să piardă câștigătorul ”cert”

Pentru Biden, bine, se știe, ar fi să câștige net și cert, cum i-au tot prezis sondajele. Rău e că în sondajele noi ori la casele de pariuri începe să i se topescă avantajul sau chiar să fie dat perdant. De ce? Din vina cui?

Biden și-a ratat șansa de a acționa concret și din timp, condamnându-i în clar și nominal pe făptașii violențelor, spre a proba că e în stare să conducă, în loc să se rezume la a reacționa. Ca atare, americanii încep să realizeze că se confruntă realmente cu o revoluție iacobină, una eminamente antiamericană, anticapitalistă și, în fond, antidemocratică, precum regimurile propagând ”moartea Americii”. Pe care moderatul Biden, ajuns la mâna anarhiștilor și radicalilor, nu dă semne să fie capabil s-o controleze și s-o frâneze nici măcar acum când, electoral, ar fi tactic esențial, darmite s-o stăpânească după o eventuală victorie.

Or, americanii nu-și doresc nimic mai mult decât refacerea țării și renormalizarea vieții lor grav afectate ori răsturnate de pandemie, recesiune și violențe. Numai de o revoluție antiamericană care să însoțească și să desăvârșească criza nu au, prin urmare, cum să aibă chef. Cu infailibilul său instinct, Trump a întrezărit culoarul victoriei sale.

I-a furat, deci, tematic, caimacul unui Biden inert, al cărui partid prea miza pe corona în speranța vană ca și americanii să ignore inconvenabilul subiect al haosului; ca țara să uite de spectacolul, în sine provocator, al atacurilor provocând noi violențe asupra unei poliții tot mai nevolnice și a unei Americi pe care revoluționarii stângii, cum spunea cineva, ”o urăsc chiar mai mult decât pe Trump”.

Or, cum oare să câștige tactica struțului? Dar ura?