1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dans îndrăcit pe Titanicul european

Petre M. Iancu
8 mai 2019

Ce greu facem faţă, ca specie, adevărurilor incomode. Ce uşor ne minţim şi ne pliem gogoşilor altora. Cărora le e cu atât mai lesne să mintă cu cât au contribuit mai activ şi plin de zel la o realitate greu de suportat.

https://p.dw.com/p/3I7ju
Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet într-o scenă din filmul Titanic
Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet într-o scenă din filmul TitanicImagine: AP/Paramount Pictures

Mai simplu li se părea pasagerilor osândiţi la înec să valseze pe puntea Titanicului care tocmai se lovise de un iceberg, se rupea şi se ducea, inexorabil, la fund, decât să admită realitatea. Decât să se confrunte, bărbăteşte, cu perspectiva scufundării, cu ei la bord, cu ei la drum, prin ape îngheţate, spre adâncurile cele mai întunecate ale Terrei, a unei nave mult elogiate ca "indestructibilă". 

Cam aşa li se par mai-marilor PSD şi tot mai puţinilor lor adepţi regimul dragniot şi prezumtivele lui "realizări". Indestructibile. Neobosit salută propagandiştii puterii pesediste măririle de salarii şi de pensii. Altele se trec stăruitor sub tăcere, se neagă, ori se cosmetizează. De pildă că sporurile sunt impresionante numai pe hârtie. Că n-au prea ameliorat nivelul de trai al unei ţări de o sărăcie lucie în context european, ale cărei preţuri au explodat din cauza unei politici nu doar economic şi financiar inepte, astfel încât românii au ajuns să plătească pe motorină mai mult decât oricine, în UE. 

Şi prezumtivele virtuţi ale celei din urmă sunt lăudate ditirambic. Liderii UE, în frunte cu Jean-Claude Juncker se pregătesc, în absenţa binefăcătoare a liderului PSD şi a marionetei sale guvernamentale, să se întâlnească la Sibiu. "UE este un proiect de pace” fără alternativă, s-a spus şi se reiterează insistent; ”UE garantează pacea în Europa de 70 de ani”. Da, aceasta fusese ideea şi speranţa europeană a unui lider britanic, ca Churchill. Sau ale fostului diplomat francez Robert Schuman.

Dar pacea în Europa? S-avem pardon! De ce par aserţiunile cu pricina să condamne la uitare adevărul? În fond, în tot acest glorios răstimp pacea în Europa n-a fost garantată, câtă a fost, făcîndu-se abstracţie de războiul iugoslav, oprit de americani, de cel nordirlandez şi de cel asimetric, terorist şi putinist, care confruntă continentul, decât de alianţa nordatlantică şi de umbrela nucleară americană.

Mare tam-tam se face şi pe marginea valorilor europene, care includ respectul faţă de demnitatea omului, faţă de libertate, democraţie, principiile statului de drept  Vai, ce frumos! Dar cum se respectă oare democraţia într-o Uniune Europeană condusă pe moment de un stat ca România, care şi-a pus pe butuci statul de drept cu o insolenţă fără precedent în lumea civilizată, fară ca, dincolo de vagi mârâieli critice, responsabilii de la Bruxelles s-o poată readuce la rezon?

În acest context sunt semnificative "regretele" unui Jean-Claude Juncker. Făcând bilanţul mandatului său, Juncker s-a arătat foarte satisfăcut. N-a exprimat decât două regrete. Între altele, că nu s-ar fi amestecat în campania electorală pentru Brexit, preferând demontării minciunilor adepţilor divorţului de UE să asculte de rugăminţile de neingerinţă ale fostului premier britanic, Cameron.

Pe bune? Atâta să regrete? Păi hai atunci să comizerăm din răsputeri cu liderul UE. Nu merită şeful Comisiei Europene empatia noastră nelimitată? Nu i se cuvine bravului Juncker ca, în compensaţie pentru "căinţa" sa tardivă, să-i trecem cu vederea nu doar micile neajunsuri bahice? Nu-i cazul să-i iertăm creştineşte şi alte dureri? Că n-a demisionat, de pildă, ca orice lider democratic normal, deşi ştie că în mandatul său Europa a intrat, ca niciodată de la ultimul război mondial încoace, într-o degringoladă parcă fără leac? Că sub conducerea lui au avut loc şi ascensiunea populismelor în siajul masivei imigraţii care a speriat mari mase de europeni, mânându-i politic spre extreme, şi decizia pentru Brexit pe care și migraţia, şi exagerările stângii şi corectitudinii politice au influenţat-o decisiv?

Tratând cu milă nefericitul mandat Juncker vom renunţa să punem întrebări fireşti. De pildă, unde au fost şi ce-au făcut responsabilii europeni în frunte cu Angela Merkel când, în 2012, România devenea teren de experimentare pentru puciul USL-ist? Când unii experţi, puţini, dar tot mai alarmaţi, au început să atragă atenţia Comunităţii să contracareze o tot mai deşănţată propagandă putinistă, menită să destructureze deopotrivă democraţiile europene şi alianţele lor apusene, dar la Bruxelles şi Berlin n-a mişcat nimenea? Şi nimeni n-a demisionat? Şi unde au fost apoi? Dar, în fine, de ce să nu-l iertăm pe Juncker la finalul de mandat? N-a rămas şi căpitanul Titanicului pe punte, după ce nava ruptă a început să se scufunde, iar norocoşii o părăseau la bordul ambarcaţiunilor de salvare?

În fond, placiditatea jovialului lider al Comisiei Europene nu e doar a lui. I-o împărtăşesc fără rezerve şi potenţialii săi urmaşi. Candidatul creştin-social al PPE la şefia Comisiei, Weber, s-a întreţinut animat, într-un duel televizat, cu contracandidatul său, Timmermans, exponentul stângii socialiste. Dar mai puţin sau deloc despre ce-i arde pe europeni. Despre icebergul spre care se îndreaptă nava comunitară. Despre călcarea în picioare, sub ochii unei Europe împăciuitoriste şi acomodante, a regulilor electorale şi ale civilizaţiei într-o Turcie reislamizată. Despre cenzură, migraţie, populismul eludării adevărului insuportabil creat de mincinoşii prin omisiune, despre ideologizarea progresistă a ecologiei şi teoriei gender, sau despre degradarea galopantă a statelor de drept din estul continentului.

Cei doi s-au certat în schimb despre utilitatea introducerii de taxe pe CO2, întru satisfacerea capriciului adolescentei suedeze Greta Thunberg, noua mare preoteasă a religiei salvaţioniste de planetă numite "schimbarea climatică". Faptul că în această atmosferă criptomesianică eleganta Europă tinde să păţească precum vesela de argint de pe Titanic, de ce să ne mai pese?

Hai mai bine să dansăm!