Mircea Cărtărescu despre omenesc, credință și tiranie

Gândiți-vă la situația din Rusia de astăzi, unde patriarhul Moscovei îi dă binecuvântarea lui Putin pentru măcelurile și masacrele pe care le fac ei. Va fi primită această binecuvântare? Nu vorbesc de divinitate, ci de noi, de cei care trăiesc pe pământ și văd acest lucru. Vom primi noi această binecuvântare a crimei, a sângelui, a ororii? După părerea mea, nimeni nu poate primi așa ceva.

Mircea Cărtărescu a scris romanul Theodoros (Editura Humanitas), după câțiva ani în care ideea acestei cărți îi venise de la o scrisoare trimisă de Ion Ghica lui Vasile Alecsandri, unde autorul presupune că un tânăr servitor dispărut din Gherganii românești ar fi devenit, după ani aventuroși, Împăratul Tewodros II al Etiopiei. Pornind de la o istorie contrafactuală, scriitorul construiește un personaj tulburător în complexitatea lui omenească, un om care a dorit puterea sacră și a terminat devenind un tiran sau, în formula lui Platon,

Mircea Cărtărescu, mărturisesc că am citit pe nerăsuflate Theodoros. Prima tentație a fost să spun că totul e diferit decât ceea ce ați scris până acum, dar cumva m-am corectat pe traseu, pentru că mi se pare și aceasta, ca și personajul dumneavoastră, o carte aproape devenită din celelalte. E o carte scrisă în trei părți, o carte pe structura unui basm, poate. Aceste trei părți mie mi-au amintit de structura unui basm și aș vrea să pornim puțin de aici discuția, întrebându-vă de ce ne spunem povești când suntem mici?

Pe mine m-a mirat puțin ideea aceasta că Theodoros ar fi un fel de basm cult. Prima dată a spus-o într-o postare Radu Vancu și a fost reluată apoi de aproape toți cei care, până acum, au reușit să comenteze câte ceva în mediile sociale și nu pe hârtie, în reviste. Firește, cartea e foarte proaspătă încă.

Eu nu am văzut niciodată Theodoros ca pe un basm, deși într-un fel, în ultima vreme am fost într-o zodie a basmelor și chiar am propus editurii Humanitas, acum în toamnă, să apară consecutiv un mic volum de basme alături de Theodoros, dar editura l-a amânat foarte înțelept pentru anul viitor.

Pentru mine, Theodoros nu este un basm, este un un roman istoric sau mai bine zis pseudo-istoric care are, firește, niște conexiuni cu ce am scris înainte. S-a observat un fel de lume comună, parțial cu Levantul, un vocabular parțial asemănător Levantului și o atmosferă din acea scriere, pentru că și Levantul în definitiv este un roman în versuri, tot un roman pseudo-istoric, petrecându-se cam tot în aceeași epocă și așa mai departe.

Totuși, eu cred că Theodoros aduce ceva în plus, și anume aduce un epic adevărat, un epic care poate fi resimțit de publicul, aș spune eu, mai larg decât al celorlalte cărți ale mele, ca o scriere cu un foarte mare potențial de a fi iubită, de a fi acceptată ca o scriere nu neapărat foarte înalt estetică, deși eu n-am făcut niciun rabat de calitate în această carte, ci poate fi citită, aș spune eu, chiar și de adolescenți și de copiii mai înțelepți ca o carte de aventuri, o carte în care se petrec nenumărate lucruri.

S-a vorbit despre o împletire de povești și așa mai departe. Deci, într-un fel, o carte construită pe structuri, aș spune eu, nu numai înalt literare, ci și oarecum populare, multe rânduri de ghilimele.

Eu nu am dorit în mod special acest lucru, deci nu m-am gândit la public decât așa, cu mare iubire cum o fac întotdeauna și în toate cărțile mele, dar nu m-am gândit să-mi lărgesc publicul cu cartea asta și într-un fel m-am gândit ca ea să vină ca un fel de confirmare. Este ca o câmpie care se întinde sub piscurile inaccesibile pentru foarte mulți ale unor romane existențiale, metafizice, cum au fost Orbitor și mai ales Solenoid. Deci este o câmpie care se întinde la poalele acestor piscuri și într-un fel, umbrită de ele, umbrită, nu în sensul rău al cuvântului, ci dimpotrivă, ca să zic așa, străjuită de ele.

Asta nu face să fie, totuși, așa cum l-am citit eu, mai puțin un roman existențial, pentru că avem și teme existențiale și în acest roman. Știu că geneza, ideea acestui roman nu e una nouă, o coaceți, să spun așa, de două decenii, dar vă las să povestiți.

Este o carte la care mă gândesc de foarte, foarte multă vreme, însă nici puterile mele și nici timpul meu nu m-au ajutat până acum să o scriu. Am mai încercat de câteva ori, am mai povestit acest lucru, să mă apuc de ea. Chiar am avut un proiect acum vreo 7-8 ani, când am avut o bursă Wissenschaftskolleg, am câștigat această bursă cu proiectul Theodoros, pentru că eu doream să scriu atunci cartea aceea, însă atunci nu s-a putut.

Nu s-a putut, pentru că nu aveam, aș spune eu, că n-aveam maturitatea necesară. Fiecare carte vine la vremea ei. Theodoros e o carte care presupune nu numai foarte multă acribie, și în documentare și în scriere, foarte multă migală, dar presupune și o viziune, aș spune eu necesar superioară, asupra lucrurilor așa cum sunt ele, adică asupra istoriei, asupra umanității, asupra a ceea ce zace în inima omului, dar și asupra literaturii, asupra artei scrisului.

Deci eu cred că n-aș fi putut acum șapte sau opt ani să scriu această carte. Mi s-a dat să o scriu abia de doi ani încoace, de când am început acest roman și sunt foarte, foarte recunoscător pentru că am putut să-l duc până la capăt.

Puteţi citi şi urmări interviul integral AICI.