Despre frica de strain si coronavirus, cu Vintila Mihailescu

Daca brutarii angajati la Ditrau ar fi venit din Franta, iar nu din Sri Lanka, ar mai fi trezit in ei in localnici frica de strain? Sau ar fi fost mai "omeniti", asa cum fac romanii cu strainii, comutand intre ospitalitate si ostilitate? Frica de strainul nefamiliar e la fel de puternica precum frica de coronavirus: daca intra la mine in gospodarie, o dau afara, si mama sa fie!.

La Ditrau, o comuna din Harghita, angajarea a doi brutari din Sri Lanka a dat peste cap ordinea firii. Ce fel de amenintare au adus cei doi straini asupra satenilor?

La aceasta intrebare (aparent) simpla, as putea raspunde ca, pur simplu, brutarii din Sri Lanka sunt perceputi ca fiind mai straini (deci mai periculosi) decat, sa zicem, doi brutari francezi.

Adica? - v-ati putea mira pe buna dreptate.

De abia de aici incepe povestea adevarata a "strainului".

"Strainul" este un termen "cotextual". Adica nu prea poti sa vorbesti despre "strain" asa, in general, ci trebuie sa-l privesti si sa-l interpretezi in contextul sau cultural-istoric, inclusiv cel "conjunctural". De pilda: in cadrul primului meu teren post-comunist in Baragan, gospodarul pe care incercam sa-l intervievez ma lamureste usor iritat de lipsa mea de cultura generala: "Cum adica "prieten"? Asta o fi acolo, la oras; noi, aici, stim de rude si de vecini". Fiecare cultura are "gramatica" sa culturala pentru a se referi la Celalalt - si, in mare parte, pentru a-l "construi".

Exista insa, se pare, si un soi de proto-gramatica universala: aceea a ospitalitatii/
ostilitatii.

Imi este teama ca o sa dezamagesc pe multi dintre dumneavoastra, dar "romanul" nu a fost, nu este si cu siguranta nu va fi vreodata "ospitalier" - si nici vreuna dintre celelalte comunitati ale lumii. Ospitalitatea nu este o trasatura de caracter, ci un rit de trecere departe de orice sentimentalism. In mod neasteptat, limba romana, din toate limbile lumii, este aceea care a gasit cel mai direct si mai complet mod de a numi ce face, de fapt, ospitalitatea: a omeni. "Hai sa te omenesc!" - va spune ceva?... Deci despre asta este vorba: ospitalitatea il "omeneste" pe "strain" iar "strainul" este acela care poate fi "omenit" - caci, atentie, nu oricine merita sa fie "omenit"!.

Ce se intampla, practic? Fiecare cultura stabileste, in termeni cat se poate de concreti, la cati metri se poate apropia strainul de casa, cate zile poate ramane, in ce parte a mesei poate sta si cu ce poate fi "omenit", ce responsabilitati are, la randul sau, gazda etc. Nu este insa cazul sa intram in detalii, caci sunt mult prea numeroase. Daca sunteti curiosi, puteti sa cautati insa pe internet cam cum arata Kanunul vecinilor nostri albanezi, pe care Ismail Kadare il considera un fel de constitutie imemoriala a triburilor albaneze. De mai mult prestigiu se bucura Homer, care descrie intalnirea dintre doua ostiri pregatite sa se infrunte, cand, in ultima clipa, cei doi comandanti de osti realizeaza ca tatii lor se "omenisera" cu ani in urma. Armele sunt aruncate si urmeaza - cum altfel? - un "banchet", conform "pactului" uiversal al ospitalitatii.

Dupa descoperirea Lumii Noi, "strainul" incepe sa ridice insa cu totul al gen de probleme, o intrebarea generala (de fapt occidentala): "Ce facem cu Celalalt?" La vremea respectiva, aceasta intrebare ascundea o alta mult mai interesata: putem sa-l omoram si/sau sa-i luam bunurile sau nu? Daca este "animal", putem face tot ce vrem cu el, daca este insa tot creatia lui Dumnezeu, lucrurile se complica. Au trebuit sa treaca secole pentru ca aceasta dilema sa fie definitiv transata: da, Celalalt este ca si noi, nu un strain de om si omenire. Deci "celalalt" nu poate fi omorat, iar in marea majoritate a statelor "civilizate" pedeapsa cu moartea este suprimata.

Rezumand:
- Ospitalitatea este universala, nu sentimentala; ea tine de rudenie si este un fel de Minister al Afacerilor Interne, care are grija de pastrarea si ocrotirea neamului.

- Ostilitatea este cealalta parte a medaliei (presupun ca nu v-ar mira sa aflati ca, in limbile indo-europene, ospitalitate si ostilitate au exact aceeasi etimologie); ea nu-i priveste pe oaspeti, ci pe ostasi, care pot deveni ostateci. Ostilitatea este astfel un fel de Minister al Afacerilor Externe pe timp de pace.

- Cei doi brutari din Sri Lanka sunt o amenintare mult mai mare decat doi brutari din Franta, sa zicem, deoarece sunt perceputi ca "straini" necunoscuti - si deci, probabil, neasimilabili, in timp ce prezumtivii brutari francezi sunt "de-ai nostri", adica nu sunt perceputi nici macar ca "straini" in sensul profund si amenintator al termenului.

La intrebarea dumneavoastra "Ce inseamna insa el, strainul?", as putea sa va raspund deci, cu toata buna credinta, "Cam asta...".

Conteaza sau nu in aceasta poveste ca insasi comunitatea Ditraului este una formata preponderent dintr-o minoritate etnica, cea maghiara? In acest caz, mecanismul identitar e mai slab sau, din contra, mai puternic?

De regula, comunitatile etnice (relativ) izolate dezvolta identitati si mecanisme de aparare (relativ) mai puternice, pur si simplu pentru ca trebuie sa se apere. In consecinta, si respingerea "strainului" este (relativ) mai mare.

Am vazut in argumentele de la Ditrau teze vehiculate de Viktor Orban, la Budapesta, si anume aceea a refugiatilor care vor sa isi inlocuiasca religia si cultura. Or, tocmai in aceste tari din fostul bazin comunist nu sunt comunitati de refugiati, nu exista o experienta directa. Vedeti si o utilizare politica a acestor frici?

Fara indoiala! De cele mai multe ori "strainul" este pe un sfert un "cineva" si trei sferturi frica indusa politic fata de acel "cineva" . Or, Orban a facut din "refugiat" figura prin excelenta a strainului de care trebuie sa te pazesti.

Pare ca aparitia celor doi straini a pus in functiune mecanismul unor frici gregare. Iata acelasi mecanism si intr-un caz care poate sa fie banal - desi analizele au confirmat ca are o viroza romaneasca, un roman care fusese suspect ca ar fi avut temutul coronavirus a fost renegat de familie si dat afara de proprietar. Dar de gripa autohtona chiar au murit romani si nu exista aceasta panica. Care e explicatia?

Romania este tara cu cele mai mari cote de ingrijorare fata de sanatate (inclusiv la tineri!) din Europa. Nu spunem noi, tot timpul, "sanatate sa dea Dumnezeu!"?.

Aceasta nu explica, bineinteles, totul, dar contribuie cu siguranta la explicarea cazului relatat. La aceasta se adauga, in mod mai specific, frica de epidemie, in general, si de aceasta epidemie in special. Iar frica de epidemie se transforma rapid intr-o epidemie a fricii - si atunci nimeni nu se mai uita la statistici si nimeni nu ramane intru-totul rational.

Este acelasi mecanism ca cel descris de Jean Delumeau in cazul ciumei. Iar cand "epidemia" intra la mine in gospodarie, ei bine, atunci incerc sa o dau afara cu toate mijloacele, si mama sa fie!...

AICI cititi interviul integral pe Ziare.com