Dăncilă, Iordache şi paradisul social-democrat

Mare e grădina social-democraţiei. Mare şi generoasă cu duşmanii libertăţii şi prosperităţii naţiunilor la cârma cărora se află. Principalii beneficiari ai paradisiacei grădini a social-democraţiei se mândresc că-i reprezintă pe muncitori şi pe săraci. Precum şi pe săracii muncitori, pe muncitorii şi ţăranii sărăciţi, ca şi pe alţi sărăcuţi, fie ei mai muncitori, fie ei mai leneşi.

Forţată, în varianta ei vesteuropeană, de alegători prea puţin dispuşi s-o aleagă, social-democraţia germană a abandonat marxismul în 1957, orientându-se către social-liberalism. Mai nou însă depune eforturi notabile să revină la vechea ei matcă. Şi chiar la mai mult decât atât. Oare ce va găsi, dincolo de noi şi noi eşcuri electorale, la stânga pură şi dură către care se îndreaptă? Nu-i greu de desluşit.

Destinul României, soarta Republicii Moldova şi traiectoria Americii Latine sunt edificatoare. Atât de mult adoră ei, marxiştii din aceste zone, să-şi reprezinte săracele popoare, încât nu se dau în lături să le fie şefi de stat şi să-i sugă până la loc comanda până şi de ultima fărâmă de bogăţie naţională.

Le limitează constituţia sărăcuţilor de nomenclaturişti numărul de mandate prezidenţiale la doar două, nenorocite? Nicio problemă. Dregătorii social-democraţi sunt creativi. Vor găsi soluţii juridice şi pentru patru, ca bolivianul Evo Morales care, pe bază de verdict că i s-ar "încalca" drepturile omului dacă nu e lăsat să candideze, a stăruit să rămână lipit de scaunul prezidenţial până la capăt. În speţă, până l-au alungat din jilţ compatrioţii şi celelalte state americane şi l-au expediat în exil mexican.

Ce-i pasă lui, amerindianului, în ţara aztecilor, că statul pe care ca şef l-a destabilizat durabil, a reajuns în timpul mandatelor sale în sapă de lemn? La urma urmei, Bolivia nu face decât să împărtăşească soarta atâtor alte state latino-americane. N-a străbătut drumul socialist către o sărăcie lucie şi  o foamete nordcoreeană până şi Venezuela bolivarianistă, în ciuda bogăţiei de ţiţei cu care a binecuvântat-o geografia pe mica şi încă neinundata Veneţie? Nu se resimt şi Cuba castristă, Nicaragua sandinistă şi  Argentina peronistă cu veşnicele ei reşute în naţional-comunism?

În catastrofă riscă să se încheie şi noul drum politic al Republicii Moldova. Visul dezoligarhizării ei visat de pro-europeni tocmai s-a spulberat, după doar şase luni, datorită socialistului ei preşedinte Dodon, care a repus-o pe tavă spre a o servi, cu vinul pus demult la rece, hulpavei Rusii.

E România altfel? E-n UE şi în NATO! Ei şi? Nu în dezastru urma să parvină România, dacă-şi mai prelungea un pic era privilegiilor cleptocrate, reinaugurată pe model putinisto-erdoganist, în 2012, şi desăvârşită de Dragnea şi Dăncilă după alegerile din 2016? Ar fi salvat-o apartenenţa la structurile occidentale? Dar nu se dezintegrează UE? Şi nu e, dixit Macron, "în moarte cerebrală" alianţa? 

În mod cu totul caracteristic pentru conducătorii social-democraţi care se respectă tot pe atât de mult pe cât dispreţuiesc plebea ce-i alege, V.V. Dăncilă atacă şi ea, la sânge, bogăţiile contracandidatului ei capitalist (şi ”dictator”) la preşedinţie. Îi vituperează abundent, dar agramat, toate cele ”şase” case. Şi râde că i s-ar fi redus la cinci. De cele şase ale ei şi de provenienţa averilor necesare să le achiziţioneze preferă în schimb să tacă gramatical. Sau să-şi aridizeze altminteri bogatul şi poliglotul vocabular.

Altfel stau lucrurile dacă i se cere insistent să dea socoteală pentru ceasuri de sărăntoci, de vreo 20.000 de euro bucata, precum Cartierul de la mânuţa ei aspirând să ţină sceptrul prezidenţial, ceauşist, la instituirea căruia Salvador Dali l-a felicitat, în Scânteia, pe dictatorul de Scorniceşti.

În acest caz, efortul achiziţiei se va relativiza cu belşug de vorbe şi se va topi miraculos, cu lux de amănunte, în gura de aur a celei ce-i va trimite pe ziarişti la informaţii mai fiabile aflate în posesia soţului absent. În acest generos proces de rafinare a metalului preţios de la mână, suma în cauză se va tot reduce până se va opri la un preţ modic. Să zicem, la un insignifiant 5.000 de euro.

Or, nici această autosărăcire galopantă a celei căreia, ”mioriţă laie, laie bucălaie, de trei zile-ncoace gura nu-i mai tace, iarba nu-i place, ori e bolnăvioară” nu i-a determinat pe invidioşi s-o lase în fine pe sărăcuţa în pace. I-a sărit deci în ajutor, cu altă întrebare, Florin Iordache. Musiul e ex-şeful Comisiei care, în parlamentul penalilor, a modificat astfel legile justiţiei şi codurile penale încât să le acorde nişte foarte speciale drepturi ale omului bieţilor conducători discriminaţi ai României socialiste. Pardon, social-democrate. Urma să beneficieze de ele şi pauperul Dragnea, cel pe care nici Belina nici Teldrum nici alte scheme braziliene cu capital străin sau autohton n-au izbutit performanţa de a-l hrăni mulţumitor. Urma, dacă nu se opuneau judecătorii, lachei ai capitalismului. Te-ai fi aşteptat ca Iordache, un om din popor, "om între oameni" cum se lăudau că sunt activiştii biroului politic al conjudeţeanului său, Ceauşescu, să regrete în  aceste zile că justiţia română nu le-a venit de hac nici în 32 de ani torţionarilor muncitorilor braşoveni care s-au revoltat împotriva comunismului. Ţi-ai găsit.

Iordache are alte griji. Reluând, din grija pentru cariera sa, priorităţile politice şi dispoziţiile gramaticale ale şefei, F.I. a afirmat că PSD-ului “nu-i este rușine cu...Dăncilă“, iar președintele ”dorește decât o dezbatere cu cei pe care-i selectează dumnealui”. Adecvarea social-democrată la electorat nu se produce însă doar verbal. S-a trecut şi la fapte. Mai nou, după un vechi obicei comunist, pesediştii lui Dăncilă au clonat ”decât” pagina noului ministru al finanţelor, falsificând originea unor mesaje, astfel încât să-i sperie şi să-i rărească pe numeroşii alegători din diaspora ai preşedintelui Iohannis. Replica adrisantului scrisorii pierdute? La urne, doamnelor şi domnilor. La urne!