Cât de patrioți pot fi germanii?

Uniunea Creștin-Democrată, formațiune de centru-dreapta, a atins un nerv sensibil în istoria postbelică a Germaniei, prin propunerea depusă în Parlament. În esenţă, conservatorii se întreabă când vor putea germanii să fie din nou mândri că sunt germani.

Germania, explică partidul conservator, ar trebui să organizeze o zi națională de comemorare pe 23 mai pentru a marca adoptarea Constituției germane, respectiv legea fundamentală, în 1949, împreună cu un nou "Program federal de patriotism".

Acesta din urmă ar include planuri pentru:

- Creșterea "vizibilității pe tot parcursul anului" a simbolurilor naționale, în special a drapelului național, în spațiile publice

- Intonarea imnului național la evenimente publice

- Determinarea armatei germane să organizeze mai multe ceremonii publice și apeluri nominale "pentru a sublinia legătura dintre forțele armate și societatea civilă și pentru a dezvolta potențialul patriotic al acestei legături”.

Creștin-democrații au făcut tot posibilul să formuleze aceste idei în termeni incluzivi, explicând că acest patriotism modern invită inclusiv comunitățile de imigranți să se alăture valorilor stabilite în legea fundamentală. "Potențialul" patriotismului nu trebuie lăsat la marginile politicii, spun creștin-democrații.

Ei speră așadar să smulgă subiectul patriotismului de la rivalii electorali de extremă dreapta - Alternativa pentru Germania (AfD). Un sentiment reînnoit de mândrie națională ar contracara "polarizarea tot mai mare și fragmentarea societății noastre", au scris în propunerea lor liderul Uniunii Creștin-Democrate, Friedrich Merz și cel al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), Alexander Dobrindt.

O cultură a mândriei, o cultură a rușinii

Problema patriotismului german este practic la fel de veche precum Republica Federală însăși, cicatricile mândriei rănite în urma celui de-al Doilea Război Mondial fiind vizibile și astăzi.

Un sondaj realizat în 2021 de Institutul Insa a arătat că 61% dintre germani consideră că școlile ar trebui să încurajeze o legătură "mai pozitivă" cu Germania în rândul copiilor. Ce ar putea însemna exact acest lucru nu este clar, dar istoria Germaniei înseamnă, în mod evident, că patriotismul va fi întotdeauna deosebit de problematic.

"Cine poate, fără inhibiții, să își mărturisească legătura cu națiunea germană?", a întrebat Martin Sabrow, istoric și purtător de cuvânt al Centrului Leibniz pentru Istorie Contemporană din Potsdam. "Există un memorial al Holocaustului în cartierul guvernamental (din Berlin), cu steluțe care comemorează șase milioane de evrei uciși și alte milioane de oameni uciși în război. Ar fi ciudat dacă nu am avea un sentiment de naționalitate neliniștitor”.

Negru, roșu și auriu: culori controversate în Germania

De altfel, există motive mai vechi pentru care raportarea la patriotism este mai complicată în Germania decât în alte țări. Inclusiv culorile naționale germane - negru, roșu și auriu - au traversat o istorie deosebit de politizată, contribuind doar rareori la unirea tuturor germanilor în același mod în care au făcut-o dintotdeauna drapelele american și britanic.

Culorile negru-roșu-auriu au fost fluturate pentru prima dată de corpuri individuale ale armatei prusace care luptau pentru a elibera Europa de Napoleon. Ele au căpătat statutul de culori naționale ale Confederației Germane la începutul secolului al XIX-lea iar steagul însuși a fost adoptat de adunarea națională în urma revoluțiilor din 1848, când identitatea națională, libertatea și drepturile individuale s-au împletit cu un val anti-monarhist.

Însă culorile și-au pierdut popularitatea pe măsură ce puterea Prusiei a crescut și monarhia s-a reafirmat. În 1871, negru, alb și roșu au devenit culorile noului Reich german.

Modelul negru-roșu-auriu a fost readoptat de Republica de la Weimar în 1919, după căderea Kaiserului Wilhelm al II-lea, pentru a fi abandonat din nou de naziști în 1934.

Culorile au rămas controversate chiar și după război. "A existat o dispută cu RDG", spune istoricul Sabrow cu referire la Republica Democrată Germană - Germania de Est, după divizarea țării în 1949. "De fapt, ei au fost primii care au nominalizat negru-roșu-auriu și abia după aceea Vestul le-a urmat exemplul”.

În ultimele două decenii, germanii au devenit mai puțin inhibați în ceea ce privește arborarea culorilor naționale, în special atunci când își susțin echipele naționale la diverse competiții sportive. Cupa Mondială de fotbal masculin din 2006, care s-a desfășurat în Germania, a fost nu o dată catalogată drept începutul unui nou patriotism pozitiv și optimist. De-a lungul acelui turneu, supranumit "poveste de vară", drapelul național german a fost arborat la nenumărate balcoane și oglinzi retrovizoare ale mașinilor iar națiunea a susținut o echipă (vizibil multiculturală) de sportivi.

Cu toate acestea, în ultimii ani, culorile negru-roșu-auriu și problema patriotismului au fost din ce în ce mai mult abordate de forțe politice de extremă dreapta, cum ar fi mișcarea islamofobă PEGIDA și partidul politic anti-imigrație AfD, fondat în 2013.

CDU încearcă să readucă în actualitate "patriotismul constituțional"

Este limpede că Uniunea Creștin-Democrată și-a propus să recâștige subiectul mândriei naționale în fața extremei drepte. În același timp, CDU încearcă să restabilească și tradiția "patriotismului constituțional" - adică patriotismul înrădăcinat nu în identitatea națională, ci în valorile ancorate în legea fundamentală germană, explică analistul politic Uwe Jun de la Universitatea din Trier.

El nu este sigur că simpla afișare mai frecventă a drapelului va avea efectul scontat, respectiv recâștigarea alegătorilor care au virat spre AfD, partid care cunoaște o revenire spectaculoasă în sondajele de opinie actuale. În general, mulți susținători ai AfD protestează față de actuala clasă politică aflată la conducere și nu par să mai aibă încredere în partidele centriste precum CDU.

Istoricul Sabrow este și el sceptic. "A dori să revii la o așa-numită normalitate fără a nega propria responsabilitate istorică este un mare efort. Cred că astfel de încercări sunt complet inutile. Nu cred că este posibil în societatea modernă să impui de sus un atare atașament”.