Curtea Constituțională, sergentul de serviciu al PSD | România | DW | 16.07.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

Curtea Constituțională, sergentul de serviciu al PSD

Loviturile asupra unei Justiții presupus independente au început odată cu procesul și execuția dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu. În timpul starețului comunist Iliescu, au continuat fără fisură.

Miercuri, 13 iulie, Curtea Constituțională a dat verdict negativ legii votate recent de parlament care prevede reducerea de la zece la șapte ani a vechimii minime obligatorii pentru ca un procuror să poată fi angajat la DNA sau la DIICOT. În motivarea deciziei,  CCR susține că procurorii celor două parchete nu pot avea o vechime mai mică de zece ani, ei trebuind să fie asimilați, prin această condiție, procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceeași condiție trebuie aplicată și în cazul judecătorilor.

Sesizarea Curţii pentru controlul constituţionalităţii legii în vigoare a venit din partea secțiilor reunite ale ÎCCJ, ai căror judecători au votat în unanimitate sesizarea CCR. Nu e limpede de ce Instanța Supremă a recurs la această haiducie pe terenul Justiției, în situația în care atât DNA, cât și DIICOT au un deficit de procurori de 40%. S-a ajuns la această situație și din cauza pensionărilor masive din cele două parchete, procurorii alegând să beneficieze de pensiile speciale, temându-se că puterea politică ar putea să le anuleze, așa cum amenință de la începutul guvernării. S-au îmbulzit să prindă ultimul tren, deși e previzibil că vor mai fi și altele, având în vedere interesele obscure atât ale coaliției de la guvernare, cât și ale opoziției PSD.

Unele speculații din presă, cum că judecătorii Curții Supreme s-ar simți ofensați să judece dosare întocmite de procurori cu o vechime mai mică de zece ani, nu stau în picioare. Un rechizitoriu fără fisură venit de la DNA sau de la DIICOT poate fi susținut în instanță la fel de bine de către procurorul de caz cu șapte ani vechime ca și de unul cu zece ani de stagiu în procuratură. Sau poate chiar mai bine. Sunt multe aspecte care pot da, de multe ori, câștig de cauză celui dintâi. Sigur că experiența contează. Dar cine sau ce decide că experiența unui procuror cu mai mulți ani de practică îl face mai eficient, mai profesionist decât pe altul căruia îi lipsesc trei ani pentru a trece pragul la DNA sau la DIICOT? Experiența a cărei unitate de măsură e timpul de multe ori se reduce doar la ștatul de plată, la fluturașul de salariu cu multe zerouri.

„Întăriți-vă Statul“

De ce un profesor în pragul pensionării ar fi în chip obligatoriu mai bun decât unul cu doar opt-zece ani de stagiu în învățământ? Sunt cu adevărat mai grave pierderea libertății unui condamnat sau, dimpotrivă, câștigarea libertății unui corupt care scapă basma curată decât nenorocirea unor generații de copii de către profesori fără har care așteaptă pensionarea? Este aceasta o comparație nepotrivită? Eu cred că nu. Adevărul nu îl poate stabili decât examinarea profesională periodică. Dar nu este cazul. Acest instrument nu este folosit în România. Nici în primul și nici în al doilea exemplu, precum nici în multe alte instituții și organisme ale statului precum poliția, administrația, lumea inflaționistă a funcționarilor care țin de scaune de la angajare până la pensie iar competențele profesionale nu sunt cântărite decât la concursurile de ocupare a posturilor. De multe ori, și acestea trucate. După aceea, Dumnezeu cu mila.

Cazul fostei șefe a DIICOT Alina Bica, cu o carte de vizită în magistratură impresionantă, este relevant în ceea ce privește faptul că vechimea în procuratură nu face doi bani dacă magistratul are buzunare cusute sub robă pentru a primi mita. Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului în dosarul lui Ovidiu Tender. După un sejur prelungit în Costa Rica împreună cu Elena Udrea, fosta șefă a DIICOT a fost reținută și arestată în Italia, unde se află și acum, în baza unui mandat european emis de autoritățile române.

Un infractor de calibru a făcut în urmă cu mai mulți ani, înaintea condamnării la închisoare pentru înșelătorie și evaziune fiscală, următoarea declarație în fața presei referitoare la breșele din sistemul juridic: „Întăriți-vă Statul!“. Din păcate, infractorul a avut dreptate. Portițele de scăpare din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală sunt la îndemâna corupților, a traficanților de carne vie, a violatorilor. De parcă ar fi fost votate cu dedicație.

DNA fără Kövesi nu mai e ce-a fost

Activitatea DNA a scăzut drastic după plecarea în 2019 a Laurei Codruța Kövesi din fruntea parchetului anticorupție, fiind aleasă procuror șef european. În ultimii trei ani de mandat, DNA a trimis în judecată peste 3000 de infractori, majoritatea fiind condamnați definitiv. Dar prejudiciile de sute de milioane de euro au fost recuperate doar într-o mică măsură de ANAF.

Printre infractorii de „rang“ înalt a fost arestat și condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare și fostul șef al PSD și al caracatiței corupției din România Liviu Nicolae Dragnea, în dosarul angajărilor fictive. N-aș fi sigur că, dacă DNA nu ar fi fost condusă la vremea respectivă de Kövesi, Dragnea ar fi intrat pe poarta penitenciarului Rahova (după ispășirea a două treimi din pedeapsă și după trei cereri de liberare condiționată, Liviu Nicolae Dragnea a fost lăsat la vatră, la a treia încercare, joi, 15 iulie, de către o comisie de la penitenciarul din Giurgiu. Se știe că respectivul penitenciar este mana cerească a condamnaților care se cer acasă înainte de termen.)

Loviturile asupra unei Justiții presupus independente au început odată cu procesul și execuția dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu. În timpul starețului comunist Iliescu au continuat fără fisură, în special prin șantajul magistraților legat de trecutul pătat al acestora. Episoadele sunt greu de cuprins într-o carte albă a Justiției politizate. Stenogramele PSD sunt unul din capitolele cele mai relevante. Un dezgheț semnificativ l-am înregistrat în primul mandat al lui Traian Băsescu, pentru ca în cel de-al doilea mandat fostul președinte să îngroape securea războiului cu corupția, părăsit sau/și șantajat de serviciile secrete.

După plecarea fostului președinte de la Cotroceni, Liviu Nicolae Dragnea și Florin Iordache au pus din nou mâna pe Justiție – Ordonanța 13 înainte de al treilea cântat al cocoșilor, legi cu dedicație, modificarea codurilor penale în favoarea infractorilor și multe altele. S-a adeverit ceea ce Dan Voiculescu proclama după victoria în alegeri a PSD în 2012: „Am câștigat alegerile, dar nu și puterea, până când nu vom avea și Justiția“.

Un președinte pentru neliniștea noastră

Loviturile au venit una după alta: sentințele completelor de trei și cinci judecători de la Înalta Curte pentru infractorii acuzați de corupție au fost declarate neconstituționale de către CCR, cu motivarea că judecătorii nu sunt specializați să judece acte de corupție; interceptările SRI au fost interzise ca probe în cursul anchetelor procurorilor; a fost înființată Secția specială pentru cercetarea magistraților, în scopul intimidării procurorilor și judecătorilor incomozi. Sunt doar câteva exemple care indică fără drept de apel că avem un stat slab.

Același lucru îl putem spune despre președintele Iohannis în ceea ce privește implicarea în problemele legate de Justiție. La începutul primului mandat, în 2014, Klaus Iohannis declara că în cel mult doi ani „vom scăpa de MCV“. Au trecut de atunci, „pas cu pas“, șapte ani de monitorizare a Comisiei Europene, cu rapoarte anuale mai mult sau mai puțin defavorabile. În 9 mai 2019, înaintea Summitului de la Sibiu, președintele declara într-o conferință de presă: „Pot să vă spun că peste puțin timp vom fi în Schengen și vom scăpa și de MCV“. Au trecut de atunci doi ani. Pentru bioritmul lui Iohanis, „puțin timp“ se poate traduce în decenii. Sau în secole.

CCR, paznic la stâna pesedistă

Marea problemă a politizării Justiției ține de statutul Curții Constituționale de a fi stat în stat, însă cu voie de la stăpânirea politică. CCR este pesedizată încă de la naștere. Câinele de pază al legii fundamentale s-a dovedit și se dovedește a fi mereu cu glonțul pe țeavă, așteptînd ordinele pesediste. Reformarea drastică a CCR nu poate fi posibilă decât prin modificarea Constituției. Iar acest demers poate fi inițiat de președinte la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor sau de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot, care să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe și în municipiul București să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături.

Problema e că inițiativa trebuie votată de 2/3 din numărul total al deputaților și senatorilor iar coaliția de guvernământ abia dacă își poate asigura majoritatea simplă în parlament. Merită însă încercat, măcar pentru aprecierea publică a subiecților.

Dacă nu se găsesc 500.000 de compatrioți care să-și asume o astfel de inițiativă, dacă președintele tace, zarurile au fost de mult aruncate. În pustiu.