Curs sinuos

Mergînd pe firul binecunosctului său curs sinuos, Musharraf a ajuns în fine unde a vrut. A depus jurămîntul pentru alţi 5 ani de preşedinţie.

Cu doar o lună în urmă, toate acestea nu erau sigure defel. In intervalul acestor 4 săptămîni Musharraf a decretat starea de urgenţă, care urmează să fie revocată în curînd. Au fost arestaţi mii de opozanţi, din care nu puţini au fost maltrataţi. In marea lor majoritate cei reţinuţi au fost puşi în libertate. Un post de televiziune particular, extrem de critic la adresa executivului a fost mazilit din reţea. Intre timp, cele mai multe posturi şi-au reluat transmisiile, doar câţiva jurnalişti au dispărut de pe micile ecrane. Iar Curtea Supremă de Justiţie e alcătuită, în bună măsură, din judecători noi.

Pe de altă parte, preşedintele a făcut ce-a promis. Cu mare efuziune sentimentală, s-a despărţit de haina militară, îmbrăcată pentru prima dată acum 46 de ani. In plus, Musharraf a permis şi revenirea în ţară nu doar a fostei şefe a executivului pakistanez, Benazir Bhutto, ci şi pe cea a duşmanului său principal, ex-premierul Nawaz Sharif, exilat cu 8 ani în urmă.

A cedat oare şeful statului presiunilor interne şi externe? Fapt e, că din unghiul multor oamenii din Pakistan acest spectacol de teatru nu mai e convingător. Nu puţini cetăţenii sunt sătui de acest ex-general, care una promite azi, cu alta ameninţă mîine, pentru a revoca poimîine tot ce a spus şi a făcut.

Toate acestea nu par să aibă nimic de-a face cu democraţia ori cu principiile politice, fiind, aparent, doar expresia cramponării de putere. În Pakistan s-a consolidat impresia că Musharraf, dacă reacţionează la presiuni n-o face decît în replică la cele americane, dar nu şi la cele interne.

Situaţia opoziţiei e complexă. Pe de o parte, ar trebui să boicoteze alegerile din ianuarie, în măsura în care nu par să poată fi corecte. Pe de alta, se manifestă, în special în cazul lui Benazir Bhutto, îndoieli în legătură cu utilitatea unui boicot. Tentaţia recuperării măcar a unei părţi din putere, prin intermediul alegerilor, e mare. In plus opoziţia nu doreşte să dea impresia că se predă fără luptă.

O răspundere specială revine occidentului şi în primul rînd SUA. Dar vestul nu pare să aibă intenţia de a şi-o asuma. Preşedintele Bush a supărat mulţi pakistanezi făcînd declaraţii favorabile lui Musharraf. Nu puţini îl acuză că ar fi o marionetă a occidentului. A cărui imagine va avea de suferit în regiune, cît timp Musharraf se va menţine la putere.