Cum se omoară democraţia | România | DW | 31.08.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Cum se omoară democraţia

Incapabile să combată populismul, elitele din vest, inclusiv din Germania, reacţionează tot mai isteric la critici chiar rezonabile. Ceea ce le discreditează, perpetuând succesul populist.

În România, democraţia nu se omoară doar cu ”bere şi manele”, fără de care, dixit baronul PSD-ist Bădălău, n-ar fi ”petrecere la români”. Că derivele extremiste sluţind răsăritul continentului, de la România pesedizată, trecând pe la unguri şi până-n fosta RDG au de-a face cu moştenirea lor comunisto-securistă e cert şi ar trebui să fie clar oricui.  Mai puţin limpede e ce anume distruge democraţia în apusul scutit de comunism. Imigraţia? Terorismul? Manipularea putinistă? Infiltrarea administraţiei, poliţiei şi serviciilor de către extremişti? Sau, mai ales, prostia politicienilor stângii?

Într-o ţară ca Germania, bunăoară, nu e clar, întodeauna, ce-i mai greţos. Lozincile xenofobe scandate la Chemnitz în timp ce se hăituiau străini pe străzile nefericitului oraş est-german, devenit anterior scena unei oribile înjunghieri, comise de imigranţi arabi asupra unor localnici, din care unul a decedat? Sălbaticul asasinat în sine? Ori respingerea revoltată, de către autorităţi şi formatori de opinie dând pe din afară de corectitudine politică, a oricăror critici, oricât de rezonabile, ale deciziilor Angelei Merkel din 2015, de a încuraja o imigraţie fără limite şi de a garanta că problemele astfel create ar fi lesne rezolvabile? 

Wolfgang Kubicki (DW/V. Witting)

Wolfgang Kubicki

În contextul exceselor de la Chemnitz, vicepreşedintele Bundestagului şi al partidului liberal FDP, Kubicki, a îndrăznit să ignore avertismentul stângii, potrivit căreia orice critică la adresa cancelarei ar pune, chipurile, paie pe foc. Aşa că liberalul, mai slobod la gură decât mulţi, a criticat-o. Şi vorba ei celebră, din 2015, potrivit căreia ”wir schaffen das”, ”o vom scoate noi la capăt”. Vorba cu pricina deschisese total braţele şi porţile Germaniei oricum descuiate şi larg desfăcute în faţa afluxului de refugiaţi musulmani. Care au avut grijă să-şi importe împreună cu idiosincraziile religioase şi antisemitismul, şi misoginia patriarhală şi apetenţa pentru violenţă mutilând regiunile şi statele orientale din care fugiseră. A corela nefăcutele unor migranţi cu fenomenul migraţiei trece însă în Germania drept politic incorect.

Mare parte din clasa politică şi întreaga presă progresistă cer deci, imperativ, abţinerea scrupuloasă de la asemenea paralele. Date fiind însă fracturile logice grevând, pe alocuri, discursul politic corect, promotorii săi nu reuşesc să convingă cetăţenii înfricoşaţi de imigraţie, de terorism şi de consecinţele globalizării asupra statutului lor fragil să pună batista pe ţambal. Dimpotrivă. Viteza de reacţie critică, amploarea şi virulenţa ei par să ia proporţii cu fiecare nou atentat.

Extrema dreaptă demonstrează la Chemnitz (picture-alliance/dpa/J. Woitas)

Extrema dreaptă demonstrează la Chemnitz

Obstinat şi, pentru germani, insolit, refuzul unei mase tot mai ample de a se supune disciplinat comandamentelor hipermorale ale celor cu pâinea şi cuţitul le pare multor dregători inexplicabil. Şi îi înnebuneşte. Isteria consecutivă îi determină să replice precipitat şi eronat furiei populare stârnite de migranţi. Care deci creşte, determinându-i pe progresişti să-şi comită neghiobiile în serie.

Unii dintre ei torpilează expulzarea falşilor refugiaţi. Au tergiversat-o, de pildă, pe a irakianului arestat pentru asasinatul de la Chemnitz. Dar când înjunghierea la care s-a dedat a stârnit mânia populară, alimentând o atmosferă de pogrom, exponenţii stângii au condamnat reflex nu doar minoritatea extremistă şi sinistrele revărsări de ură nazistă profitând de pe urma crimelor migranţilor, ci au vituperat întreaga comunitate şi majoritate.

Ceea ce e de mai multe ori greşit. Căci relativizează oroarea nazistă. Apoi, fiindcă, după cum reliefa ziarul elveţian NZZ, îi radicalizează pe moderaţi, îngroşând rândurile extremiştilor. În fine, pentru că uciderea dialogului prin intimidarea criticilor îi abandonează pe mulţi în pustiul muţeniei, discreditând democraţia spre a da apă la moară colectiviştilor.

Reacţia preponderent intolerantă, chiar virulentă, a elitei politice şi mediatice la tentativa demnitarului liberal de a reînnoda firul discuţiei prin îndreptăţite critici la adresa cancelarei denotă o înspăimântătoare lipsă de spirit critic la autodesemnaţii apărători ai democraţiei. Or, cum poate supravieţui democraţia fără acest spirit? Şi cum să nu fie el sufocat de spaimele cotropind concomitent şi elite, şi mase, şi imigranţi?  

Andreea Nahles (picture-alliance/dpa/C. Gateau)

Andreea Nahles

Că la gâtul lui Kubicki a sărit retoric, spre a-şi apăra rivala de la CDU, tocmai şefa SPD, Andreea Nahles, nu ameliorează situaţia de fel. Dimpotrivă, o agravează. Căci întăreşte mefienţa celor care, pândiţi şi recuperaţi de extremişti, consideră că partidele democratice şi presa ar fi, toate, o apă şi-un pământ.

Şi amplifică şi criticile celor care nu pot pricepe în ruptul capului reacţiile prea anemice ale partidului social-democrat german la extremismul tovarăşilor din PSD şi PSE, în frunte cu Liviu Dragnea. 

În ecou la dragniota punere pe butuci a statului de drept românesc, SPD n-a găsit cu cale decât să dea un comunicat hilar şi atât de prudent, impotent, dezangajat, poltron şi împăciuitorist, încât legitimează indirect şi distrugerea democraţiei româneşti, şi demontarea stângii europene. Care pare tot mai dispusă să sacrifice libertatea în favoarea statului autoritar.

Franziska Giffey la Chemnitz (picture-alliance/dpa/S. Kahnert)

Franziska Giffey la Chemnitz

Sigur, nu toţi social-democraţii sunt laşi, ori aderă la inepţii liberticide. Mai există şi ministrul german al familiei, Franziska Giffey, care, act de bravură, s-a încumetat, după o săptămână, să depună un buchet de flori la locul asasinării tânărului din Chemnitz. Şi să nu se rezume la osândiri grăbite ale extremiştilor părelnici sau reali, ci să exprime şi oarece înţelegere pentru grijile securitare ale germanilor. 

Dar nu e cam puţin, cam târziu?