1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Germanii" schimbă un cartier din Plovdiv

7 aprilie 2018

Sunt numiţi "germanii". Mii de romi din cartierul Stolipinovo (Plovdiv) merg în Germania "să facă bani". Vara se întorc şi întreaga comunitate se schimbă.

https://p.dw.com/p/2veBf
"Germanii" se întorc vara acasă. Cu tot cu maşini.
"Germanii" se întorc vara acasă. Cu tot cu maşini. Imagine: DW/V. Bojilova

Gülce, locuitor al cartierului Stolipinovo, povesteşte că anul trecut s-a lucrat foarte bine în Germania. Cele mai multe dintre rudele sale şi mulţi vecini au plecat deja la nemţi. "Toţi se descurcă. Au de muncă, au locuinţă. Unele familii au primit şi ajutor social, dar acum lucrează cu toţii. Cei mai mulţi romi din Stolipinovo pleacă la Dortmund şi la Köln", spune el.

Stolipinovo, cea mai mare așezare de romi din Europa, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea ca un "sat de romi" lângă Plovdiv. Între timp, orașul a crescut și Stolipinovo se află chiar în mijlocul său. Cartierul a înregistrat o creștere enormă a populației la începutul anilor 1990, după ce, în campania electorală, un politician aflat la putere a promis electricitate gratuită pentru întreaga comunitate.

La scurt timp după aceea, romi din toată Bulgaria s-au mutat în Stolipinovo. Astăzi, populația poate fi evaluată numai aproximativ. Se estimează că aici locuiesc între 30 000 și 40 000 de romi.

Acţiune de dărâmare a construcţiilor ridicate de romi
Acţiune de dărâmare a construcţiilor ridicate de romiImagine: BGNES

Acest cartier oferă un peisaj cu adevărat sălbatic, din care nu ar putea lipsi construcţii ridicate te miri unde şi cum, de cele mai multe ori ilegal. Chioșcuri și barăci sunt create zilnic peste tot, fără plan și aprobare de la primărie. Administraţia locală le demolează sistematic, pentru ca numai după o săptămână barăcile să apar din nou.

În urma unei ofensive ample, acum doi ani, autorităţile au dărâmat zeci de clădiri ilegale, în urma unei plângeri din partea vecinilor. Lucru neobișnuit: plângerile au venit de la romi înstăriţi, care au făcut bani buni în Dortmund, și care şi-au construit case frumoase pe aceeași stradă. În Stolipinovo, ei sunt numiţi "germanii".

"Au pur şi simplu alte obiceiuri"

"Când revin vara acasă, acest lucru se vede imediat pe stradă. Eu ies din casă în papuci, nu mă deranjează, dar ei sunt bine îmbrăcați şi poartă încălțăminte curată", spune Gülce. "Nu că ar vrea să se încreadă, ci au pur şi simplu alte obiceiuri. Chestia asta m-a făcut şi pe mine să fiu mai atent cum mă îmbrac dacă ies pe stradă".

Anul trecut, un grup de vizitatori din Dortmund a venit la Stolipinowo. În special reprezentanți ai orașului și organizații neguvernamentale care lucrau cu romii bulgari în Germania.

Ei au vrut să le explice oamenilor că un contract de muncă în Germania nu se obţine peste noapte. Mai întâi trebuie să faci un curs de limbă germană, să ai parte de formare profesională şi să obţii toate hârtiile necesare. "Abia apoi puteţi munci în Germania", au spus oaspeții din Dortmund. În sală s-a creat rumoare, au apărut feţe mirate şi un pic de chicot, ba chiar şi lipsă de înțelegere. Însă mesajul a fost priceput.

Imagine din cartierul Stolipinovo
Imagine din cartierul StolipinovoImagine: DW

Mulți romi respectă aceste reguli. În decurs de un an, circa 300 de romi din Dortmund au reușit să îndeplinească aceste condiții, ajungând să muncească legal. Sunt tocmai aceia care aduc o nouă mentalitate la Stolipinovo în timpul verii, dar ei sunt, totuşi, o minoritate. 

O şansă "germană" în Stolipinovo

"Am plecat cu maşina la Dortmund, alături de soţ şi de copii. Mai mult de patru luni nu am putut suporta. Nu am avut acte, mătușa soțului meu a vrut 150 de euro chirie pentru o cameră. Nu puteam plăti. De unde bani? Nu aveam de muncă", spune Nigiar. Familia sa a revenit la Stolipinovo, dar mulți alţi romi de aici au rămas și au găsit de lucru în domeniul gastronomic sau în construcții, mai ales la angajatori turci. Și adesea ilegal.

O altă femeie, Fani, în vârstă de 30 de ani, are patru copii, iar soțul ei lucrează. Nici prin cap nu-i trece să plece în Germania. Împreună cu Nigiar și alte patru femei, ea a găsit recent "șansa germană".

Stolipinovo, cel mai mare ghetou de romi din Europa
Stolipinovo, cel mai mare ghetou de romi din EuropaImagine: DW/V. Bojilova

Chiar la Plovdiv, într-un atelier de cusut înființat de ONG-urile bulgare și Clubul Rotary din Dortmund. Femeile din Stolipinovo înregistrate ca șomeri sunt instruite aici timp de șase luni, iar la sfârșitul formării profesionale pot obține un loc de muncă în atelier. Douăzeci de femei s-au înscris pentru noul ciclu de formare. Însă există o problemă: există doar opt mașini de cusut.

De când romii au putut să muncească în străinătate grație libertății de călătorie în UE, în Stolipinovo au fost construite multe case noi. Multe dintre ele în mod ilegal. Unii dintre "germani" cumpără şi apartamente în blocurile aflate la periferia cartierului, care sunt locuite de ne-romi.

Astfel, ei rămân aproape de propria lor comunitate atunci când se întorc de sărbători, dar trăiesc mai "civilizat" și absolut legal. Apartamentele sunt destul de accesibile: aproximativ 25 000 de euro pentru 60 de metri pătrați. În zona clădirilor este curat, nu sunt gunoaie şi mizerie. Acest lucru i-a impresionat chiar şi pe locuitorii din Stolipinovo, care încearcă să urmeze, parțial, acest exemplu.

Sofia - Plovdiv
Sofia - PlovdivImagine: AP

Mulţi romi din Plovdiv şi-au încercat norocul în Germania, dar s-au întors decepţionaţi în Bulgaria. "Copiii noștri nu pot vorbi limba bulgară nici măcar cu o diplomă de liceu, iar acolo învață limba germană în decurs de trei luni", susține el.

Acest lucru se datorează în principal faptului că mulți romi din Stolipinovo nu doresc să fie identificați drept romi bulgari, ci mai degrabă turci de origine bulgară. Poate că ar trebui să caute de muncă în Turcia, dacă ştiu limba turcă, nu? Saşo nu poate decât să râdă la acest comentariu venit din partea reporterului: "Oh, nu, în Turcia suntem bătuţi, iar în Germania suntem ajutați".

Stolipinovo se schimbă lent. Va dura mult timp, dar primele semne sunt vizibile deja. "Știi, surioaro, în Germania, dacă mănânci o sămânță de floarea-soarelui pe stradă și scuipi cojile pe jos, vine poliția și te amendează", spune Nigiar. În Stolipinovo lipsesc containerele pentru gunoi, administrația locală nu se preocupă de acest aspect. De aceea, Gülce a pus două pungi mari de gunoi în fața intrării în magazin - astfel încât clienții să poată păstra strada curată. Așa a văzut ea că se face la Dortmund, când l-a vizitat pe unchiul ei.

Autori: Vesselina Bojilova / Alexander Andreev