Cum pot fi soluționate conflictele armate din Europa de Est? | Europa | DW | 09.03.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Cum pot fi soluționate conflictele armate din Europa de Est?

Un interviu despre conflictele înghețate din spațiul ex-sovietic realizat de Simion Ciochină cu Thomas de Waal, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace Europe din Londra.

Thomas de Waal Carnegie Europe (Carnegie Europe)

Thomas de Waal, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace Europe din Londra

Conflictele înghețate din Transnistria, Abhazia, Osetia, Nagorno-Karabah și războiul din Donbas sunt focare armate generate de prăbușirea imperiului sovietic. Până în prezent acestea rămân nesoluționate, fiind un butoi cu pulbere pentru Europa. Expertul în conflictologie englez Thomas de Waal a studiat pe parcursul mai multor ani geneza și importanța conflictelor din Europa de Est, iar Deutsche Welle a realizat un interviu, în cadrul căruia am vorbit despre situația actuală din regiune, dar și despre posibilităţile de soluționare a acestor conflicte.

DW: După destrămarea Uniunii Sovietice în mai multe republici au izbucnit conflicte interne. Este deja clar că toate acestea au fost cu implicarea directă sau indirectă a Federației Ruse. Cum ați caracteriza conflictele din fostele republici sovietice? Cu ce se aseamănă și prin ce se deosebesc?

Thomas de Waal: De obicei, când discut subiectul acestor conflicte, parafrazez primele rânduri din romanul „Anna Karenina” – toate țările fericite se aseamănă între ele, iar toate zonele conflictuale sunt nefericite în felul lor. Desigur că aceste conflicte au multe asemănări, dar au și multe deosebiri esențiale. În ceea ce privește asemănările, aceste conflicte au izbucnit la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, în fostele autonomii sovietice și din cauza destrămării Uniunii Sovietice. De asemenea, o altă cauză au fost disputele privind delimitarea hotarelor în cadrul noilor republici formate. Astfel, vorbim de conflictele din Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia, Transnistria, dar și de cel din Cecenia. Noi deseori omitem, dar trebuie să ne amintim că Cecenia a fost și ea o autonomie din cadrul URSS, care ulterior a vrut să iasă din componența Federației Ruse. Moscova s-a opus, iar astăzi avem un conflict formal soluționat, dar care a fost rezolvat cu prețul jertfelor umane.

Dacă vorbim despre deosebiri, atunci trebuie să subliniem rolul Rusiei în aceste conflicte. În diferendul din Nagorno-Karabah, Moscova nu a jucat un rol-cheie, nu a fost detonatorul acestui conflict, iar astăzi Rusia încearcă să mențină relații bune cu ambele părți – atât cu Armenia, cât și cu Azerbaidjan. Rusia s-a implicat mai tare în conflictele din Georgia. Dar aici vreau să menționez că în această țară cauzele izbucnirii au fost unele interne. Rolul naționalismului georgian, al președintelui Gamsakhurdia, a fost unul fatal și doar pe urmă Rusia s-a implicat direct. În Transnistria noi vedem că Federația Rusă s-a implicat chiar din primele zile, iar Armata a 14-a a fost un catalizator al conflictului. Și, în fine, e vorba de Ucraina, unde au izbucnit ultimele conflicte, iar „mâna Moscovei” se vede de departe, iar noi deja putem spune că acesta nu este un conflict local, ci unul internațional, ruso-ucrainean. De ce este important să spunem acestea? Pentru că dacă vom susține că doar Rusia este un rău și un inamic extern, atunci nu vom putea vedea unde putem implica Rusia în soluționarea unor conflicte.

DW: De ce majoritatea acestor conflicte rămân înghețate? De exemplu conflictul din Transnistria, care nu poate fi soluționat deja de 26 de ani.

T.W.: Mie nu-mi prea place termenul de „conflict înghețat”, deoarece toate aceste conflicte sunt în dinamică, în unele din ele chiar mor oameni și în aceste zile. De exemplu, cu doi ani în urmă în Nagorno-Karabah timp de patru zile au murit 200 de oameni. Acesta deja nu mai este un conflict înghețat. Din această cauză, prefer să zic că ele sunt încă nesoluționate și este greu să fie găsite soluții, deoarece sunt prezente două percepții diferite a realităților, istoriei, identității, iar o parte implicată în conflict consideră că cealaltă este un dușman. De asemenea, putem vorbi de niște condiții obiective. Oamenii deja au obținut un confort și le este bine să trăiască în realitățile lor – se prea poate că ar fi fost mai bine, dar nici acum nu e rău. Deci, părțile se tem să meargă la compromis pentru a schimba situația.

DW: În adresarea sa recentă către Adunarea Federală a Rusiei, președintele Vladimir Putin a prezentat noile tipuri de armament pe care le deține armata rusă. Ce riscuri și consecințe poate avea această demonstraţie de forță pentru țările Parteneriatului Estic?

T.W.: Putem vorbi de două interpretări ale discursului lui Putin. Prima ar fi că președintele Rusiei reprezintă un pericol direct pentru țările vecine. A doua interpretare este că toate aceste cuvinte strașnice și amenințătoare sunt doar un truc, iar Putin în viitorul său mandat se va concentra pe politica internă și că amenințările au fost făcute doar pentru posturile TV. Desigur că și în pofida acestei ieșiri situația din Ucraina rămâne una grea, iar pericolele din partea Rusiei nu vor dispărea.

Linia frontului nu s-a schimbat deja de trei ani și șansele ca Moscova să realizeze proiectul Malorusia sunt din ce în ce mai mici. Ce ține de alte conflicte, eu pot spune că nu văd actualmente intenții agresive din partea Rusiei. În conflictul din Nagorno-Karabah, pe care îl cunosc bine, Rusia lucrează ca și mediator, în parteneriat cu SUA și Franța. Aceasta deja nu este o șmecherie, ci o realitate. Acolo Rusia nu are favoriți și vrea relații bune atât cu Erevanul, cât și cu cei de la Baku.

În Georgia, Moscova a luat partea Abhaziei și Osetiei, dar vedem că tot dorește să dezvolte relațiile cu autoritățile georgiene. Segmentele de frontieră în acele regiuni sunt înghețate și nu se vor soluționa în curând, dar vedem normalizări în alte aspecte, care ne dau speranță că ceea ce s-a întâmplat în 2008 nu se va mai repeta.

În Transnistria vedem că Federația Rusă nu a recunoscut regimul de la Tiraspol atunci când a avut posibilitatea, iar Moscova închide ochii atunci când Transnistria construiește relații economice cu UE. E posibil că Rusia nu are intenții prea bune față de R. Moldova, dar, cel puțin, aceasta nu se manifestă prin intervenții militare agresive.

DW: Aceste conflicte reprezintă un impediment în dezvoltarea acestor țări. Cum vedeți finalitatea acestora, poate ajuta UE la rezolvarea lor?

T.W.: Dacă e să vorbim de Transnistria, atunci pot spune că UE joacă cel mai important rol, în sensul că premisele pentru rezolvarea conflictului se construiesc în baza creării unui spațiu economic comun cu suportul UE. Aici este și interesul nu doar al R. Moldova, dar și din partea celuilalt mal. Eu văd că aici din ce în ce mai mult este vizibilă construcția unui stat comun, de facto, dacă nu de jure. Astfel, nu vreau să anticipez, dar peste 20-30 de ani vor exista premise pentru a rezolva conflictul definitiv. Pe de altă parte, conflictele nu se soluționează doar sub influențe străine, dar și atunci când există un consens social intern. Aceasta am văzut în Irlanda de Nord, când publicul a dorit, obosit de acel conflict. Actualmente eu aici nu văd aceasta, nu văd să existe o dorință aprinsă de unificare. De aceea cred că cei de pe malul drept ar trebui să se ocupe mai intens de consolidarea unui stat puternic, cu o economie normală. Aceasta ar trebui să fie prerogativa Chișinăului, astfel ca peste un timp să putem arăta transnistrenilor că există un proiect moldovenesc de succes la care ei să vrea să se alăture.

DW: Săptămâna trecută la Chișinău s-a desfășurat Conferința interparlamentară „Georgia, Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările actuale de securitate”. Pot face eforturi comune aceste țări în prevenirea escaladării conflictelor?

T.W.: Eu cred că aceste țări din Parteneriatul Estic, care își doresc relații bune și o integrare în UE, trebuie să colaboreze strâns. Dar am unele ezitări când aceste evenimente sunt desfășurate doar sub umbrela geopolitică. Sigur că rolul Rusiei este crucial în rezolvarea acestor conflicte și că Ucraina trebuie ajutată, dar trebuie să abordăm geopolitica mai fin și să fim gata să lucrăm cu Federația Rusă, atunci când există premise și posibilități.