1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum nu se poate mai rău

Petre M. Iancu25 noiembrie 2013

România contemporană şi literatura română au revenit în atenţia germanilor. Pe care, politic, îi interesează pe moment în special acordul nuclear cu Iranul.

https://p.dw.com/p/1AO7C
Imagine: Meedia.de

Graţie unui amplu reportaj din Iaşi semnat, la finele săptămânii, de criticul Dirk Schümer, în paginile culturale ale ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, iubitorii de literatură din ţările de limbă germană au aflat despre „Filit”, primul festival literar internaţional organizat în capitala Moldovei.

Articolul apărut în FAZ elogiază fără nici un fel de rezerve manifestarea organizată de scriitorul şi sociologul Dan Lungu, directorul festivalului. Intitulat, „Mai rău nu poate fi”, articolul se opreşte asupra esenţei situaţiei speciale a României, unde, „altfel decât în alte state esteuropene, anumite evenimente nostalgice nu sunt doar prilej de celebrare a ne-libertăţii depăşite, ci şi avertismente privind o dictatură care nu e foarte departe. Fiindcă în nici o altă ţară structurile Partidului (comunist) şi ale Securităţii nu s-au perpetuat în democraţie fără să suporte vreo fisură, ca aici”.

Spre a-şi ilustra teza, articolul trimite la „succesele” de neimaginat altundeva, repurtate în România, ca şef al ICR, de „vechiul luptător comunist Andrei Marga”. Un tovarăş care, după preluarea funcţiei sale, în 2012, a trecut instantaneu la ultragierea „unor intelectuali critici, la desfiinţarea unor festivaluri de succes, la demiterea de directori şi angajarea de rude”, după cum notează textual autorul german.

Textul său aminteşte şi de „distrugerea în primăvară, de către Marga, „în stilul lui de activist”, a prezenţei României ca ţară oaspete la Salon du Livre de la Paris, din cauza happening-urilor de protest, a acţiunilor de boicot şi a demonstraţiilor”. În fine, ziaristul citează o opinie românească, exprimată la Iaşi, potrivit căreia elita politică nu va mai degrada prea grav, prin intrigi şi corupţie, cultura, fiindcă „mai rău oricum nu poate fi”.

Mai bine nu poate fi, în schimb, pentru noul as al unui sport al minţii. „Doar (Gary) Kasparov fusese mai tânăr”, titrează cotidianul Die Welt, anunţând, în dreptul unei poze a tânărului norvegian de 22 de ani, că "noul campion mondial la şah e Magnus Carlsen".

Experţii nu se arată fericiţi, in corpore, de victoria asupra indianului Viswanathan Anand a acestui „Mozart al şahului”, cum, potrivit aceluiaşi ziar, i se spune lui Carlsen. Robert von Weizsäcker, preşedintele de onoare al Asociaţiei şahiştilor germani nu s-a manifestat de pildă entuziasmat de stilul de joc al noului campion. Care, în poziţii de egalitate, nu ar face decât să profite de pregătirea sa fizică mai bună spre a muta la nesfârşit şi a testa răbdarea adversarului, pândindu-i greşeala comisă din neatenţie.

Subiectul principal al comentariilor apusene vizează însă acordul dintre puterile occidentale şi Iran cu privire la programul nuclear al Teheranului. Süddeutsche Zeitung publică imaginea şefilor diplomaţiei americană şi iraniană strângându-şi mâna şi salută ceea ce editorialistul ziarului crede a fi "potenţialul" şi caracterul "benefic" al acordului, care (în ciuda neplăcerii Israelului şi statelor arabe) ar contribui la "creşterea încrederii în Orientul Mijlociu" şi ar înlesni SUA politica în regiune.

Frankfurter Allgemeine Zeitung citează cele două teze, diametral opuse, cu privire la valoarea acestei înţelegeri: Potrivit preşedintelui american, Obama, ea ar fi „un prim pas către o soluţie cuprinzătoare”. Potrivit premierului israelian Beniamin Netanyahu, acordul e cum nu se poate mai rău, iar occidentul a comis „o greşeală istorică” să aibă încredere în regimul de la Teheran.

Părerile analiştilor oscilează între aceste două poziţii. Unele ziare de stânga, precum The Independent, din Londra, salută acordul. Şi cotidianul german Flensburger Tageblatt crede că înţelegerea ar fi binevenită ca „test al bunăvoinţei iraniene”. Fiindcă sancţiunile n-au fost eliminate cu totul şi-ar putea fi "reînăsprite" în cazul în care Iranul nu-şi respectă angajamentele.

Net mai lucizi se arată observatorii care atrag atenţia asupra faptului că, deşi preşedintele Iranului s-a schimbat, la cârma regimului de la Teheran se perpetuează clericii în frunte cu ayatolahul Kamenei, care şi-a reluat, cu doar câteva zile în urmă, ameninţările proferate la adresa Israelului.

De loc de mirare că şi unii editorialişti germani se arată sceptici. Ba chiar foarte sceptici. „Nu e obligatoriu ca lumea să fi devenit un loc mai periculos, aşa cum crede premierul israelian Netanyahu, dar acordul cu Iranul ridică o serie de întrebări. E oare suficient tonul ceva mai moderat al noului preşedinte iranian ca să i se permită Iranului, până la proba contrarie, un pic de program nuclear?” se întreabă, de pildă, retoric şi nu fără o consistentă doză de ironie, Leipziger Volkszeitung. Ziarul relevă că ridicarea parţială a sancţiunilor şi acest „program atomic light” admis Teheranului se bazează pe „speranţa” lui Obama în prezumtiva întărire a forţelor moderate iraniene prin respectivele demersuri.

Faţă de această nădejde care se poate spulbera prea lesne, nu numai israelienii şi ziarul din Leipzig, ci şi Die Welt îşi exprimă scepticismul. Acordul de la Geneva, scrie cotidianul berlinez, „se va dovedi util numai dacă Obama nu se lasă purtat de valul perspectivelor istorice şi politice mondiale, ci se va garanta efectiv controlarea exhaustivă a programului nuclear iranian, iar inspectorii militari vor obţine realmente un acces neîngrădit la toate instalaţiile pentru centrifuge existente. Altminteri sunt prea multe exemplele de dictaturi care înşeală şi de democraţii escrocate pentru ca să renunţăm la extrema noastră neîncredere”, mai avertizează Die Welt.