Cum joacă Rusia la Chișinău (Spotmedia) | Moldova | DW | 28.04.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Cum joacă Rusia la Chișinău (Spotmedia)

Rămânem vulnerabili, dar protejați de rezistența Ucrainei în fața invadatorilor, spune jurnalistul și scriitorul moldovean Vitalie Ciobanu, în dialog cu Spotmedia.

Scriitorul și jurnalistul Vitalie Ciobanu

Scriitorul și jurnalistul Vitalie Ciobanu

Spotmedia: Vitalie Ciobanu, am vorbit în primele zile de război despre vulnerabilitățile Republicii Moldova în contextul războiului pe care Putin îl poartă în Ucraina. Cum stau lucrurile astăzi, la două luni de război? Este Republica Moldova amenințată de Rusia?

Vitalie Ciobanu: Este amenințată, desigur, însă rușii folosesc un limbaj diplomatic, pretind că respectă independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, dar nu avem îndoieli asupra adevăratelor lor intenții, mai ales că ar putea în orice moment să-și îngroașe retorica, cum se și întâmplă; am auzit în ultimele zile multe declarați belicoase, nu din partea Kremlinului sau a Externelor de la Moscova, dar au vorbit generali ruși, deputați din Dumă și „gurile de canal” ale propagandei TV.

Basarabia a stat 200 de ani sub ruși (dacă nu am fi avut scurtul pasaj interbelic, azi nu am mai fi vorbit românește). Și după 1991, de când ne-am declarat independența, rușii ne-au adus numai belele: război la Nistru, embargouri economice, șantaj energetic, planuri de federalizare, jafuri bancare și spălări de bani monstruoase în conivență cu mafia locală… Știm cât costă asigurările lor: o simt azi ucrainenii mult mai rău decât noi.

Am fost copleșiți în aceste zile, de când a început războiul, mai ales în prima sa fază, cu informații, analize, conjecturi, declarații, zvonuri etc., că Putin vrea nu doar Ucraina, că ambiția lui e să reconstituie URSS, că ar putea ataca chiar și Polonia și ţările baltice – membre NATO. Iar mai nou, au apărut mărturii că, dacă i-ar fi reușit blitzkrieg-ul împotriva Ucrainei, Moldova urma să devină o Belarus 2, cu toate consecințele de rigoare.

Rămânem vulnerabili, dar protejați de rezistența Ucrainei în fața invadatorilor – Slava Ucraini! – și, poate, sper eu, protejați și de anumite asigurări occidentale în materie de securitate, deși despre asta nu se vorbește oficial.

Sigur că e nevoie de calm, de prudență, de responsabilitate – este atitudinea corectă. Ne bizuim pe neutralitatea constituțională a Moldovei, dar nu ne putem limita la atât. Trebuie să ne întărim reziliența pe toate planurile, să ne dotăm forțele armate cu tehnică de luptă modernă, să securizăm spațiul informațional, să creăm adăposturi antiaeriene, să instruim populația etc.

Apelul exclusiv la „neutralitate” poate să țină până la un punct, după care, dacă situația se înrăutățește (Doamne ferește!), chiar și cei mai naivi dintre cetățeni vor întreba autoritățile: și voi ce ați făcut în afară de faptul că ne-ați vorbit despre neutralitate?

În acest caz panica, tendințele fataliste, defetiste în populație se vor răspândi cu iuțeală.

Ce semnificație au evenimentele din Transnistria? E o diversiune rusă, o încercare de a forța un casus belli? În fond, această extindere spre Transnistria a fost anunțată de generalul Minnekaiev, așa-zisa „fază a doua a operațiunii speciale”.

Mai toți observatorii, analiștii, experții militari vorbesc despre provocări în Transnistria lansate în interesul Rusiei, care își dorește o încercuire a Ucrainei dinspre vest, un atac terestru asupra Odesei.

Rusia ar putea în orice moment să recunoască independența regiunii transnistrene, cum a făcut cu „republicile” separatiste Donețk și Luhansk, dar acest lucru ar însemna o escaladare de proporții, ar însemna ca Rusia să încalce acordul de încetare a focului, semnat cu Chișinăul în vara lui 1992, să-și dinamiteze toate asigurările cu privire la faptul că respectă independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Adică încă o țară atacată, la granițele NATO.

Transnistria e altceva decât Lugansk-ul sau Donețkul.

E mai avantajos să o păstrezi ca pe o carte de joc într-un poker diplomatic decât ca armă de război. Însă nu pot să știu ce e în capul generalilor ruși, până unde se întinde paranoia… Ar trebui să fim totuși mult mai pro-activi în relația cu Transnistria. Să ieșim din expectativă. Să cerem mai mult de la regimul de acolo, să ofere dovezi de bună-credință, dacă pretind că nu vor război, că vor pace.

De pildă, să cerem o inspecție a depozitului de armament de la Cobasna, pentru a ne garanta securitatea. Ce fel de „pace” fără garanții că nu vei fi mințit sau atacat în clipa următoare? Nu-mi fac niciun fel de iluzii în această privință, rostesc doar argumente pentru un eventual „dialog” cu Tiraspolul, pentru că e clar că se tem, se tem de ucraineni. Noi ne temem de ruși. A cui frica e mai mare?

Sigur că atâta timp cât suntem pe un butoi de pulbere în această zonă, unde alții dictează mersul evenimentelor, organizând tot felul de diversiuni, cea mai bună strategie e să atenționăm asupra pericolelor care emană din regiunea separatistă și să ne întărim, cum spuneam, pe teritoriul pe care îl controlăm.

E necesară oricum schimbarea cadrului de negocieri în jurul Transnistriei, formatul „5 plus 2” e desuet, nu mai e valabil. Doi participanți la el – Rusia și Ucraina – sunt în conflict, cum ar mai putea „media” în dosarul transnistrean?

Ar trebui noi, Republica Moldova, să avem inițiative care să fie susținute de partenerii occidentali, în conformitate cu interesul nostru național. Să nu mai așteptăm să ne livreze alții „soluții” și „scheme de rezolvare a diferendului transnistrean”.

E de luat în calcul următoarea statistică: din cei 350 de mii locuitori ai regiunii transnistrene, 341,7 mii posedă cetățenia Republicii Moldova; 316,5 mii dintre ei și-au făcut pașapoarte moldovenești biometrice (pentru străinătate); 284,7 mii au buletine moldovenești.

Sigur că mulți au și pașapoarte rusești. Oamenii aceștia sunt niște profitori, vor merge acolo unde se va înclina balanța. Nu cred că sunt dispuși să moară pentru Putin.

Lucrurile acestea, declarații belicoase privind Republica Moldova și România, survin în contextul unor tensiuni interne la Chișinău, cauzate de interzicerea prin lege a simbolurilor rusești – panglica Sf. Gheorghe și literele „Z” și „V”.  Cum este întreținută polarizarea, cine o alimentează și care sunt narațiunile dominante?

„România va ataca Transnistria, împreună cu NATO și Ucraina, și va anexa Republica Moldova” – iată una din narațiunile principale ale propagandei kremlineze, pentru înfricoșarea populației.

„Încălcarea drepturilor cetățenilor de limbă rusă din Transnistria, care trebuie protejați, eliberați” – alt mit.

Interzicerea simbolurilor rusești ale războiului era o obligație morală a guvernării de la Chișinău. Nu ne putem prevala de „neutralitate”, când alături de noi se produce un genocid, când este exterminată o națiune.

Trebuie să avem un chip și o identitate, să arătăm de partea cui ne situăm. Socialiștii, comuniștii și alte grupuri pro-ruse au protestat când s-a votat punerea la index a simbolurilor putiniste, au pretins că le este încălcată libertatea de exprimare, dreptul la opinie etc., dar nu ne spun cum sunt respectate aceste valori în Rusia lui Putin, ale cărei interese le apără și refuză să se pronunțe asupra masacrelor săvârșite de ruși în Ucraina.

Instituțiile statului trebuie să fie pregătite să preîntâmpine eventuale provocări și dezordini de 9 mai, când Dodon, Voronin și ciracii lor au declarat că vor ieși în stradă cu aceste simboluri rusești ale urii și războiului, vor să ne sfideze. Rusia va încerca să profite de eventualele tensiuni, care ar putea apărea în ziua de 9 mai la Chișinău și în alte localități. De aceea, cuvântul de ordine este vigilența.

Citiți interviul integral AICI

Vă mai recomandăm