Cum au ajuns copiii de nota 9 să nu poată intra la licee bune și de ce elevii din rural nu au șanse egale (Spotmedia) | România | DW | 05.07.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Cum au ajuns copiii de nota 9 să nu poată intra la licee bune și de ce elevii din rural nu au șanse egale (Spotmedia)

De câteva săptămâni, educația din România a fost confiscată de tonuri triumfaliste. Avem cea mai mare rată de promovare a examenului de bacalaureat și cele mai multe note de 10 la evaluarea națională.

Copiii nu au șanse egale la școală

Copiii nu au șanse egale la școală

Dincolo de cincinal însă, rămân copiii cărora statul le spune să țină capul plecat, ei sunt doar de nota 9 și copiii din școlile din rural, pe care îi pierdem de la un ciclu de educație la altul.

Rezultatele examenului de Evaluare Națională la clasa a VIII-a scot în evidență severa inegalitate de șanse în domeniul educației la care sunt expuși elevii din medii socio-economice vulnerabile, a avertizat Organizația Salvați Copiii România: elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 față de cei de la școlile din urban.

În același timp, în București, copiii cu medii puțin peste 9 riscă să nu intră la un liceu bun. În Capitală, sunt peste 3.600 de absolvenți de gimnaziu în plus față de anul trecut și 4.180 de medii de peste 9.

Un calcul făcut de Edupedu arată că anul acesta este o diferență de 1.556 de locuri între ultimul candidat cu media 9 din 2022 și cei din 2021. Candidatul care are media generală de admitere 9 în acest an se află pe poziția 4.834 în ierarhie, față de 3.269 cât era anul trecut. Diferența dintre ei înseamnă 60 de clase a câte 26 de elevi.

L-am întrebat pe profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, ce se poate corecta și cum ieșim din aceleași constatări anuale: clivajul rural/urban, sistemul paralel al meditațiilor și cosmetizarea mediilor.

Suntem într-un discurs triumfalist privind Educația: cea mai mare promovabilitate la bacalaureat și cele mai multe medii de 10 la evaluarea națională. Ce ne spune asta despre Educație, dacă ne spune ceva?

Discursul triumfalist nu-și are locul, îmi aduce aminte de discursurile triumfaliste de pe vremea lui Ceaușescu, când era raportată cea mai mare producție de știuleți la hectar. Desigur că și atunci se mințea, ca și acum, pentru că rezultatele nu reflectă realitatea, ele reflectă o cosmetizare a realității.

Cosmetizarea s-a făcut prin faptul că, pe de o parte, s-a scos din materie, mai ales cea care nu a putut fi acoperită adecvat din cauza deficienței de predare din timpul pandemiei, pe de altă parte, din cauza calibrării subiectelor. Subiectele au fost în așa fel făcute încât să rezulte o rată de promovare foarte mare. Și atunci rezultatul este o cosmetizare a realității, nu o reprezentare a realității.

Este doar o modalitate de a farda realitatea, probabil pentru a raporta succese mărețe în întrecerea socialistă.

Dincolo de medii mari, avem două situații cronice aproape: clivajul urban mare și rural, și chiar urban mic, și copii cu medii de 9 care riscă să nu intre la un liceu teoretic, pentru că 9 e o medie prea mică pentru asta.

Din moment ce au fost umflate notele, este evident că valoarea discriminativă a acestor note scade.

De aceea, nu e bine să ne furăm căciula, trebuie să dăm note acoperite de cunoștințe și acoperind realitatea și atunci nu mai există această situație, încât cu o notă mare să nu ajungi la un liceu bun. Cu o notă mare trebuie să ajungi la un liceu bun, dacă nota reflectă realitatea.

Dacă nu, e ca la orice cosmetizare: dacă ne cosmetizăm fața și cei care nu arătăm așa de bine vom părea că arătăm la fel de bine ca aceia care cu adevărat arată bine.

Pe de altă parte, diferența dintre rural și urban, din păcate, este de mulți ani și crește de la un ciclu de studii al elevilor la altul. Am făcut analize anii trecuți și am arătat că diferența dintre rural și urban este mai mică în clasa a doua la evaluare, crește la clasa a IV-a, crește și mai mult la clasa a VI-a, crește și mai mult la evaluarea națională, apoi și mai mult la bacalaureat, iar dacă ne uităm la câți elevi din mediul rural mai ajung la universitate, ne apucă groaza.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că sistemul de educație nu funcționează ca un egalizator de șanse, ci dimpotrivă ca un furnizor de inegalități.

Educația preia niște inegalități existente din cauza mediului de proveniență și, în loc să le reducă, le accentuează. Altfel spus, statul nu-și îndeplinește una dintre misiunile lui esențiale, aceea de a asigura șanse egale pentru toți cetățenii și acesta este un lucru foarte grav.

Două lucruri sunt importante aici, ca să remediem măcar o parte din situație.

Primul ține de educație: diferențele dintre elevii din rural și cei din urban rezultă din faptul că e diferită calitatea didactică a profesorilor, în cele două medii. Atunci, a oferi egalitate de șanse înseamnă a oferi tuturor șansa de a avea la dispoziție lecțiile celor mai buni profesori din țară, iar acest lucru poate fi făcut cu tehnologiile actuale.

Repet o soluție pe care am tot spus-o și care are bază legală în Legea Educației: lecțiile celor mai buni profesori trebuie înregistrate, trebuie adăugate lângă înregistrări texte, scheme, exemple, contraexemple, exerciții rezolvate, astfel încât rezultă o lecție multimedia. Acele lecții multimedia produse de cei mai buni profesori din țară, de la clasa întâi până la clasa a XII-a, se pun pe platforma națională de educație.

Sunt două articole de lege scrise pentru acest lucru și atunci, indiferent de ce profesor am eu în față, fiind în mediul rural, am șansa de a vedea lecția celui mai bun profesor și de a o rula de câte ori doresc, până o înțeleg.

Atunci înseamnă că îmi oferi o egalizare a șanselor de învățare și e un lucru care putea fi făcut, care are bază legală din 2011, pentru care au fost suficient de mulți bani, dar nu s-a făcut nimic. Asta ar fi egalizat șansele.

Noi vorbim în ultimii ani despre tot felul de lucruri despre evaluarea copiilor, cum să-i evaluăm pe elevi. Stop! Înainte de a ne gândi cum să-i evaluăm pe elevi, trebuie să le oferim șanse egale de învățare și le putem oferi șanse egale, dacă le punem la dispoziție tuturor lecțiile celor mai buni profesori, iar acest lucru este posibil cu tehnologiile actuale.

Asta ar submina însă industria meditațiilor.

Bineînțeles că ar submina industria meditațiilor, dar ce face statul pentru copii? Construiește un sistem care să susțină un sistem paralel de meditații sau un sistem care să egalizeze șansele pentru toți copiii acestei țări?

Aceasta, accesul la lecțiile celor mai buni profesori, este soluția educațională, dar ea nu este suficientă.

Am mai spus, e nevoie și de o soluție financiară, pentru că aceste decalaje dintre mediul rural și mediul urban sunt și rezultatul deficiențelor de finanțare. Sunt mulți copii care nu vin la școală pentru că părinții lor nu le pot procura rechizitele necesare, tabletele, uniforma. Soluția pe care am propus-o este simplă, se poate aplica rapid, dar mă îndoiesc că se va aplica, din păcate, statului nu îi pasă de copiii acestei țări.

Soluția este simplă: așa cum există vouchere pentru vacanță, care susțin industria turismului, putem să creăm, dacă ne pasă de educație, vouchere educaționale. Ideea aceasta e dintr-un raport care a stat la baza Pactului național pentru educație, e scrisă din 2008.

Soluția ar fi simplă: să acordăm vouchere educațioanale, care să poată fi convertite doar în acele lucruri necesare pentru școală: rechizite, cărți, tablete. Atunci statul chiar ar face ceva pentru acești copii din mediul rural.

Sunt două măsuri: una educațională, de a oferi tuturor copiilor șanse egale de învățare, abia apoi să ne gândim cum să îi evaluăm pe copii, altfel e aberant, îi evaluăm, dar fără șanse egale de învățare.

A doua e soluția economică, de a-i ajuta punctual pe cei care au nevoie, aș lua toate familiile care au venitul pe familie sub venitul mediu pe economie și le-aș da vouchere, de 3.000, de 5.000 de lei.

Asta ar arăta că statului îi pasă de școală. Dacă nu face lucrul acesta, atunci totul e o gargară de doi bani, vorbim ca să ne aflăm în treabă.

Citiți articolul integral AICI