Cultura anihilării? Sau anihilarea culturii?

"Cancel culture" nu e, la prima vedere, "cancer culture". Deși fonetic ambele expresii sunt situate extrem de aproape una de alta, o cultură a cancerului, a celulelor canceroase e cu totul altceva decât ceea ce se înțelege, îndeobște, prin "cultura anihilării".  

Culturii anihilării: ce va să zică?

Așa se traduce noțiunea englezească de "cancel culture". Cea din urmă, inima revoluției culturale neomarxiste care a acaparat mai nou America, a continuat să stârnească mari valuri. A prilejuit, în cursul acestei săptămâni, două luări publice de poziție extrem de notabile și de apropiate, dar adoptate de tabere politice cum nu se poate mai divergente. Prima i-a aparținut președintelui Trump și a constituit baza discursului rostit de șeful Casei Albe la Mount Rushmore de ziua natională a SUA. 

Pe cealaltă și-a asumat-o un prestigios grup de gânditori, scriitori și jurnaliști anti-trumpiști. Ca și Trump, cei 150 de semnatari - în mare majoritate de stânga - ai unei intens controversate și vituperate "Scrisori despre justiție și dezbatere deschisă", publicată de Harper's Magazine, s-au arătat alarmați la culme de cultura anihilării. 

Dar cum de-a ajuns posibilă o asociere pe care ar considera-o monstruoasă ambele părți - atât președintele de dreapta al Americii, cât și involuntarii săi aliați intelectuali frizând extrema stânga, ca Noam Chomsky, care, alături de autori celebri, ca Salman Rushdie, Margaret Atwood și J.K. Rowling, și-a plasat semnatura în subsolul extraordinarei scrisori?

Înțelegerea insolitei învecinări, generatoare de mortală repulsie în antagonicele tabere angrenate în războiul civil cu istoria și cultura americană, presupune clarificarea termenilor disputei. "Cancel culture" se definește ca obicei de a refuza cu fanatism orice căință și orice iertare. Căci nu iartă, prin definiție, nicio încălcare a unor vremelnice, arbitrare dar, cât timp promotorii lor le consideră valide, sacrosanct păzite norme de limbaj recente, ținând de cuceririle de ultim moment ale ideologiei corectitudinii politice. Violarea lor reală, sau doar prezumată, provocând presupuse angoase minoritarilor, atrage, în contrapartidă, cenzurarea, blamarea publică și demiterea cu necruțare a opiniilor considerate la un moment dat incorecte politic și a oamenilor care le exprimă. 

Întrucât a cotropit mai întâi universitățile, apoi mass-media și, în fine, mai toată elita intelectuală, economică și bună parte din cea politică a Americii, pentru ca acum să facă legea în metropolele cuprinse de anarhie și fărădelege constituind bastioane ale stângii și ale Partidului Democrat, acest tip de discurs s-a prefăcut într-o contracultură. A devenit, în fapt, un cancer al culturii. 

Între fapte și aparențe: revendicări obsesive și realități persistente

Celulele acestui rac par sănătoase. Revendică, aparent legitim, antirasismul și împuternicirea minorităților oprimate, precum și "claritate morală". În fapt, formează tumori ale nelibertății și rasismului, edificând bastioane ale confuziei morale.

Solicită justiție socială, tăierea fondurilor polițiilor și lichidarea lor, mai degrabă decât reformarea lor. Dar creează injustiție și draconice poliții ale gândirii și limbajului, știut fiind că, spre a-l parafraza pe Orwell, gândirea și limbajul se corup reciproc. Newspeakul rezultat se transformă în ingredientul de bază al unei noi ideologii totalitare, una la fel de aleatorie ca toate celălalte din istorie, toate, ca marxismul, nazismul sau islamismul fundamentalist aparent durate pentru eternitate, dar în fapt, schimbându-se după cum vor mușchii liderului suprem. 

Și cer viață (preferențial, pentru negri, cum implică numele grupării neomarxiste Black Lives Matter, ale cărui litere au fost mai nou vopsite demonstrativ, la New York, de primarul di Blasio, pe asfaltul metropolei în dreptul Turnului Trump), dar obțin moartea drepturilor tuturor, începând cu decesul celor situate la temelia democrației, ca libertatea de opinie și de exprimare. 

Discursul lui Trump și presa mainstream

În termenii culturii anihilării transformate într-un efort de anulare a acelei culturi care a scos la iveală democrațiile apusene, Trump e culpabil. Iar "vina" lui, cum altfel, "impardonabilă". Nu în ultimul rând pentru că, în proximitatea amenințatelor sculpturi înfățișând președinți americani pe muntele Rushmore, urmașul lor la cârma SUA a ripostat culturii anihilării sub forma "distrugerii de statui, de către gloată", calificându-le drept manifestări ale "unei campanii necruțătoare de anulare a istoriei noastre, de defăimare a eroilor noștri, de nimicire a valorilor noastre și de îndoctrinare a copiilor noștri". Și drept ieșiri ale unui nou "fascism de stânga". Căci una din "armele politice ale gloatei este să anihileze cultura, să demită oameni, să expună oprobriului pe disidenți...și să ceară tuturor supunere totală. Aceasta e exact definiția totalitarismului, unul total străin de cultura și de valorile noastre, care n-are absolut niciun loc în SUA", a spus Trump. 

Dar are oare dreptate? Parțial n-are, cum am explicat în McCarthyismul 3.0. Fenomenul, cu semn schimbat, e mai vechi. Prea puțini au însă șansa și resursele să tranșeze aceasta dilema, formându-și o părere proprie. Căci, în genere, presa apuseană mainstream a tăcut, a deformat, a răstălmăcit și a vituperat, politic corect, discursul lui Trump, fără să-l reproducă integral. Și fără să-l analizeze obiectiv.

În principala emisiune de știri a primului program al televiziunii germane, ARD, s-a furnizat o condamnare a discursului care nu s-a rezumat să repete verdictul navei amiral a corectitudinii politice televizate, CNN, verdict potrivit căruia alocuțiunea lui Trump ar fi fost "sumbră", ci, în absența cuvântării integrale, s-a livrat la pachet și o știre falsă. Conform ei, Trump n-ar fi rostit niciun cuvânt despre corona. În realitate, președintele a menționat expresis verbis virusul care a iscat pandemia. Ulterior, Tagesschau a criticat întrunirea de la Mount Rushmore ca generatoare de infecții, fără să critice, din același motiv, și demonstrațiile de protest antitrumpiste, ori cele care au degenerat în violențe dupa moartea, în custodia poliției, a lui George Floyd.

Dar, confruntată pe de o parte cu amenințarea anihilării, iar pe de alta cu un Everest al incorectitudinii politice de felul muntelui retoric edificat de Trump împotriva revoluției culturale și a fascismului stângii, oare ce era sa facă massmedia occidentală? Să rămână, cum e obligatoriu în democrație, obiectivă? Nu s-ar fi făcut impardonabil vinovată, din perspectiva culturnicilor revoluționari? N-ar fi urmat teroarea, blamarea și demiterea vinovaților? 

Ce fac toate acestea cu Trump? Președintele și-ar putea asigura realegerea prin intermediul voturilor unei clase de mijloc terifiate și oripilate de neoinchiziția și neoiacobismul extremei stângi americane. Iată ce i-a speriat rău pe cei 150 de intelectuali apuseni care au criticat cu o severitate comparabilă celei afișate de Trump, cultura anihilării și paralizia generată de progresiva "restrângere a liberului schimb de informații și idei, sângele dând viață societății liberale". 

Reacții la scrisoarea intelectualilor de stânga

E uimitor că, după apariția misivei celor 150, refuzând falsa alternativă dintre "justiție sau libertate", corifeii antitrumpismului, ai militantismului transgender și ai feminismului care au criticat în scrisoarea cu pricina "atmosfera sufocantă provocând pagube celor mai vitale cauze ale epocii noastre", s-au văzut ei înșiși osândiți din greu? E, din contra, edificator. 

Ca presupuși "transfobi", ca figuri de proră și exponenți ai "culturii privilegiaților" (albi) cu "acces la instituții gata să-i publice", intelectualii în genere leftiști din grupul celor 150 s-au trezit expuși aceleiași nemiloase asprimi pe care obișnuiau s-o manifeste ei înșiși în raport cu adversarii lor politici. Din progresiști s-au prefăcut în reacționari. În rețele de socializare cenzurând tot mai riguros opinii conservatoare, dar doldora de ura extremei stângi, s-a cerut, "progresist", ca semnatarii scrisorii să fie demiși, anulați, privați de dreptul de a profesa și de a publica. Terorizată, una din semnatare s-a speriat atât de rău încât și-a retras semnătura.

S-a demonstrat astfel ce era de demonstrat: cât de justificată e alarma generală. Și cât de importantă e toleranța într-o societate în care absența ei, a argumentului și a dezbaterii (autentice, deci libere) îi lovește nu doar "pe cei mai slabi", răpindu-le "capacitatea de participare democratică" la treburile cetății, așa cum pretinde scrisoarea celor 150, ci pe toți. 

Căci aerul pe care-l respiră democrația e încrederea în narațiunea ei. Și tocmai această încredere într-o societate și o istorie până mai ieri de maxim succes, întemeiate pe scrierile biblice, pe un consens asupra unor adevăruri universale, pe iluminism și pe democrația care le garantează cetățenilor unei națiuni drepturi inalienabile, se vede actualmente destrămată de atacurile furibunde asupra culturii americane și occidentale.

De aici încolo, desprinsă de fapte, dar strâns legată de meme invocând fals ba știința, ba prezumtive sentimente de "insecuritate", drama americană a luat proporții fără precedent. Polarizarea unei națiuni constituind pivotul lumii libere, conduse de elite cu o gândire și discursuri corupte, imorale, politic autodistructive smintește și America, și lumea.  

Căci amputarea limbii mutilează gândirea. Iar această schilodire a surpat ce mai rămăsese din erodatul centru politic, generalizând, printr-o contracultură de extracție totalitară, mefiența, care anihilează, vai, șansa oricărei înțelegeri și, deci, a oricărei democrații. Rămâne să ne trezim și să învingem alături de americani în războiul iscat în numele nostru, al democrației, eticii și memoriei, împotriva democrației, eticii și memoriei noastre.