Cu 75 de ani în urmă: ″Lagăr ţigănesc″ la Auschwitz | Germania | DW | 02.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Cu 75 de ani în urmă: "Lagăr ţigănesc" la Auschwitz

S-au opus zadarnic. 4300 de copii, bolnavi şi bătrâni au fost gazaţi pe 2 august 1944. Genocidul comis asupra romilor şi etniei sinti în Europa, multă vreme negat, are efecte până azi, afirmă istoricul Karola Fings.

DW: 2 august 1944 este o zi de reper pentru prigoana nazistă împotriva romilor şi etniei sinti. Ce s-a întâmplat atunci?

Karola Fings: În noaptea de 2 spre 3 august 1944 a fost desfiinţat aşa-numitul "lagăr ţigănesc" din cadrul lagărului de concentrare şi exterminare de la Auschwitz-Birkenau. În limbajul SS a fost "lichidat". Ultimii deportaţi, aproximativ 4300 de bărbaţi, femei şi copii au fost introduşi în camera de gazare şi ucişi.

Cum s-a ajuns la desfiinţare şi la crimele în masă?

Decisivă a fost dorinţa de a desfiinţa acea parte a lagărului pentru a face loc pentru evrei deportaţi din Ungaria. Cei care au fost mai în putere au fost duşi de acolo la muncă forţată şi fiindcă ei au opus cea mai mare rezistenţă la desfiinţarea lagărului. Etnicilor sinti din Germania, celor care erau în Wehrmacht, li s-a spus: veţi ieşi cu familiile voastre din lagăr în condiţii mai bune, unde veţi putea munci. Restul prizonierilor au fost daţi astfel pieirii.

Supravieţuitori au relatat despre rezistenţa împotriva unei tentative de desfiinţare a lagărului în mai 1944. Ce se ştie despre asta?

Se ştiu foarte puţine. Sigur este doar că etnicii sinti şi romi din lagăr s-au apărat cu toate puterile, şi în noaptea de 2 spre 3 august 1944. La orele 19, lagărul a fost blocat. Trupe SS au încercuit barăcile. Cei care au rămas acolo, oameni foarte slăbiţi, bolnavi, bătrâni, mulţi copii şi mamele lor, nu au putut fi încărcaţi în camioane cu destinaţia crematoriu decât cu mare greutate şi cu brutalitate maximă.

Care era caracteristica acelui lagăr?

Condiţiile în segmentul de lagăr B II e de la Auschwitz-Birkenau erau în adevăratul sens al cuvântului distructive. Începând din februarie 1943 au fost deportaţi aproximativ 22.700 de bărbaţi, femei şi copii din Reichul german, dar şi din Austria anexată, Boemia şi Moravia, din Polonia, Olanda ocupată şi din Belgia. Înghesuiala era insuportabilă, alimentele lipseau aproape cu desăvârşire, asistenţa medicală era deficitară, instalaţiile sanitare erau catastrofale şi violenţa era atotprezentă.

Cei internaţi se luptau pentru supravieţuire în fiecare zi. Până la sfârşitul anului 1943, 75 la sută dintre ei muriseră deja de foame sau de boli infecţioase. Au existat selecţii pentru gazare. A fost un lagăr pentru familii, cu un număr foarte mare de copii cu vârste sub 14 ani. 7000 de copii au fost închişi acolo. Pe de-o parte, membrii familiilor se puteau consola reciproc şi puteau să aibă grijă unii de alţii, atât cât se putea. Dar pe de alta, povara sufletească era foarte mare fiindcă oamenii îşi vedeau murind copiii, părinţii, bunicii sau fraţii şi surorile, fără a putea interveni în vreun fel. O particularitate au fost experimentele medicale, pe care mai ales rău-famatul medic SS Josef Mengele le-a realizat asupra unor copii fraţi gemeni.

O militantă pentru drepturile celei mai mari minorităţi din Europa: Karola Fings

Karola Fings

Câţi oameni au supravieţuit "lagărului ţigănesc" de la Auschwitz?

Doar puţini, cei care au fost selectaţi pentru a presta muncă forţată în alte lagăre. 3000 până la 4000 de oameni au fost mutaţi în lagăre cum ar fi Ravensbrück, Buchenwald sau Sachsenhausen, dar mulţi dintre ei au fost ulterior readuşi la Auschwitz. Estimăm că au fost 1000 până la 2000 de supravieţuitori. Rata mortalităţii a fost deosebit de ridicată mai ales în rândul copiilor. Mame care au supravieţuit au povestit cum şi-au ţinut în braţe copiii muribunzi.

Ce se ştie despre prigonirea celei mai mari minorităţi din  Europa?

Fenomenul se cercetează abia de la jumătatea anilor 1990. Până atunci perspectiva asupra prigoanei era cea a făptaşilor, foşti criminalişti sau cercetători ai teoriei rasiale. Ei afirmau că etnicii sinti şi romi nu au fost prigoniţi din motive de rasă. Tot ei s-au opus ca victimele să primească despăgubiri fiindcă ei erau cei chemaţi să elucideze cazurile în calitate de experţi.

Ştim astăzi că sinti şi romii au fost prigoniţi şi hărţuiţi rasial începând din 1933, la fel ca şi populaţia evreiască. Cu toţii au fost stigmatizaţi ca rasă străină. Depistarea lor avea ca scop izolarea şi în cele din urmă deportarea. Ţelul urmărit era acelaşi ca şi în cazul evreilor: îndepărtarea lor din "corpul poporului german"... În Europa Centrală și de Sud-Est au avut loc adevărate masacre. În România, de pildă, romii au fost deportați în zone pustiite, unde mulți dintre ei au murit în condiții mizere... În întreaga Europă, discriminarea romilor a avut urmări și după 1945.
 

Istoricul Karola Fings cercetează de mulţi ani prigonirea romilor şi etniei sinti în perioada nazistă. Este directoare adjunctă a Centrului de Documentare din eprioada nazistă a oraşului Köln şi membră a comisiei independente pentru antiţigănism a guvernului german.

Vă mai recomandăm

Audio şi video pe aceeaşi temă