Crăciunul german din 1945 în 2015
Sărbătoarea Crăciunului s-a schimbat de-a lungul anilor. Vă arătăm cât de modest se aniversa în 1945, ce înseamnă ”păpuși înaripate la final de an” și cum sărbătoresc astăzi familiile germane.
"O, brad frumos!"
Milioane de brazi se află deja în casele germanilor. Dar simplul molid a pierdut din popularitate, pentru că oamenii caută ceva special: bradul argintiu. Iar pentru decor nu există limite: lumânări, globuri, stele, figurine - orice este posibil. Nu numai copiii se bucură de ajun, când totul strălucește. Dar au fost și alte vremuri.
Crăciunul în 1945
Primul Crăciun după un război nimicitor. Germania era în ruină. Peste tot refugiați și oameni fără adăpost. Ocupația americană spunea că germanii erau apatici și resemnați. Chiar dacă pe coperta unei reviste din 1945 arăta altfel, întrebarea centrală de Crăciun era: oare găsesc ceva de mâncare?
Primii ani după război
1946-1949: Ani de foamete. Organizații umanitare ofereau cadouri copiilor, împărțind ciocolată sau prăjituri. Lipsa mâncării și a adăposturilor i-a unit pe oameni. Au încercat pe cât a fost posibil să sărbătorească Crăciunul și să pună câte ceva pe masă. Au improvizat chiar și cadouri, modificând jucării și haine.
Crăciunul în țara minunii economice
Germania Federală se reface economic, ceea ce se vede și în felul în care arată Crăciunul. Se fac cadouri utile și necesare: haine, așternuturi de pat, electrocasnice, radiouri. Copiii primesc jucării noi. Cafeaua boabe adevărată este încă o raritate. Germanii din Vest pregătesc acum pachete pentru rudele lor din RDG.
Sărbătoarea libertății cu ”păpuși înaripate la final de an”
1950-1959: RDG este ocupat cu dezvoltarea socialismului. Și pentru că socialismul nu are nimic în comun cu creștinismul - la fel ca nazismul - Crăciunului i s-a luat valoarea creștină, fiind declarat o simplă sărbătoare a familiei și a libertății. În RDG, Crăciunul se numea sărbătoarea de final de an, sau sărbătoarea libertății. Iar îngerii deveniseră ”păpuși înaripate la final de an”.
Export de succes din RDG
1960-1969: Pe timbrele de Crăciun din RDG nu se aflau motive religioase, ci artă populară. Dar manufacturile din lemn deveniseră cunoscute și în Vest - obiectele artizanale erau un produs de export de mare succes.
Consumul crește în Vest
1960-1969: Refacerea economică începe să se simtă în Vest. Darurile de Crăciun devin mai scumpe: aparatură de ultimă oră și bunuri de lux. Apare încet critica față de consumism și faptul că însemnătatea reală a Crăciunului a trecut pe planul al doilea.
Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare
1970-1975: Datorită evoluției razante a cultului cadourilor, Crăciunul devine cea mai importantă sărbătoare a anului. O poziție de vârf, văzută altfel chiar și de teologi: pentru ei, Vinerea Mare și Paștele sunt pe primele locuri. Însemnătatea religioasă a Crăciunului a rămas undeva în urmă în mentalul colectiv, iar în presă apar mai degrabă sfaturi pentru împachetarea cadourilor.
Avalanșă de consum sub brad
1980-1989: Consumul din perioada Crăciunului este oglinda evoluției economice. Studiile constată că germanii din Vest sunt acum parte din societatea de consum în masă. Avalanșa consumului ajunge și sub bradul de Crăciun. Oamenii dăruiesc tot felul de obiecte relativ inutile, dar care aduc bucurie.
Crăciunul și reunificarea
În anii 1990, după reunificarea celor două Germanii, 17 milioane de germani din fosta RDG se aprovizionează cu produse din Vest de Crăciun, pentru că la ei, comerțul are încă mult de recuperat.
Crăciunul secolului 21
Sărbătoarea nașterii lui Cristos în anul 2000. Tot mai puțini oameni cunosc însemnătatea Crăciunului. În special tinerii organizează petreceri cu această ocazie, după împărțirea cadourilor. Se fac tot felul de daruri trendy, cum ar fi bilete la concert sau cupoane pentru Wellness, iar lumea se bucură de câteva zile libere.
Trenduri internaționale
Tradițiile germane pierd din popularitate, la modă fiind cele internaționale. Împodobirea caselor cu decoruri luminoase a fost importată din Statele Unite. Deși mai nou, cele mai multe decoruri de Crăciun se produc în Asia.
Întoarcerea la origini
Mulți spun că însemnătatea biblică a Crăciunului a fost de mult uitată. Dar există totuși familii care pun preț pe tradiția religioasă și în seara de Ajun le citesc copiilor povestea nașterii lui Isus Cristos.