Crize peste crize, și evitarea sau aplanarea lor | Europa | DW | 02.04.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Crize peste crize, și evitarea sau aplanarea lor

Din criza iscată de pandemie pe fondul unor crize și neajunsuri mai vechi, se degajă viitoare dezastre economice, sociale și politice. Spre a le reduce dimensiunile, a le amortiza și depăși va trebui să le identificăm.

Videoconferință a liderilor europeni

Videoconferință a liderilor europeni

Recesiunea și inevitabilitatea ei nu mai sunt de mult un secret. Cu cât se prelungesc actualele restricții, cu atât va fi mai adâncă prăpastia și mai dureroasă și traumatizantă căderea, favorizată de mai vechile politici europene de susținere artificială, prin subvenționare mascată, a unor întreprinderi prea puțin competitive și a unor economii prea puțin viabile. Or, ar fi naiv să se creadă că această prăbușire va rămâne fără ample și amare consecințe politice.

Tentația tiraniei era tot mai vădită în Europa și în afara ei și înaintea pandemiei. S-a articulat vizibil în ascensiunea celor mai diverse extremisme, regimuri autoritare și totalitare, ca și în lejera impunere, în democrații, a unor forme de cenzură. Această propensiune spre autoritarism a crescut sensibil în ultimul timp. Ispita "unității de monolit în jurul partidului", cum i se zicea în comunism, a sporit nu în ultimul rând din pricina tendinței popoarelor de a ceda panicii și de a uita, ca pe vremea proorocului Samuel, de ințelepciune și de dragostea de D-zeu, spre a se lăsa, întru înfrângerea dușmanului și exorcizarea crizelor, pe mâna dorului de o mână forte. Ispita cu pricina a dus, în narațiunea biblică, la înscăunarea regelui Saul.

Mai nou, aceiați sfetnici răi, care sunt frica și panica, îi determină pe mulți să accepte fără să crâcnească demersuri intolerabile în condiții normale. Între ele e decizia premierului Ungariei de a determina Parlamentul de la Budapesta, pe care formațiunea sa îl domină copios, să accepte propria sa deposedare de putere printr-o lege amintind fatal de ceea ce în Germania s-a numit "Ermächtigungsgesetz".

E vorba de legea de "împuternicire" (a potentatului proaspăt ajuns, prin alegeri democratice, la cârma executivului german) adoptată de Reichstag în martie 1933. Această lege i-a permis lui Hitler să guverneze ca orice șef totalitar, după bunul sau plac: fără să dea socoteală cuiva, dar și fară să desființeze, formal, forul legislativ, ori să renunțe la constituția (democratică) a Republicii de la Weimar.

Aceasta nu e o echivalare a Ungariei actuale cu Germania nazistă de odinioară. Dar și Ungaria a trecut, nu în ultimul rând în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, prin diverse forme de fascism și două regimuri totalitare. Orice demers care o va repune pe calea dictaturii sau autoritarismului va isca, prin urmare, aprehensiuni cu atât mai justificate cu cât e mai vie memoria istorică și mai aprigă dorința de a învăța dintr-un foarte sumbru trecut.

S-a obiectat că, în fața crizei iscate de Corona, și alte guverne au decretat stări de necesitate, sau au adoptat legislații de urgență și reglementări excepționale. Adevărat. Dar liderii democratici n-au propovăduit niciodată "democrația iliberală", ca Viktor Orban. Iar statele democratice și-au anunțat credibil limitarea restricțiilor la strictul necesar, menținerea lor la un nivel proporțional și nu și-au plasat nici concernele, nici presa, masiv tutelată de Budapesta și anterior, când încă nu era considerată de "interes strategic", sub control militar, așa cum a facut Ungaria lui Orban. Care e solitară și în draconica amenințare cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, a celor care nu doar răspândesc "relatări false" (din unghiul executivului), ci critică și activitatea guvernamentală.

Or, fapt extrem de semnificativ și de alarmant, Budapesta a renunțat la limitarea stării de urgență. A renunțat de fapt la orice limitare a puterii guvernării prin decret a primului ministru, deși partidul guvernamental dispune de o majoritate parlamentară de două treimi, iar un executiv cu adevărat democratic ar trebui sa fie cu atât mai culant și generos față de opoziție și de principiile democratice, cu cât e mai bine infipt în șa.

E, deci, perfect legitimă nedumerirea celor care nu înțeleg cum de e posibil ca partidul lui Orban, Fidesz, să continua să facă parte din familia creștin-democrațiilor europene și dintr-o formațiune ca Partidul Popular European. Nu mai puțin legitimă e îngrijorarea exprimată, mai nou, într-un comunicat difuzat de diplomația olandeză, de Germania și de alte 12 state vesteuropene, potrivit cărora măsurile excepționale necesare combaterii pandemiei "nu trebuie să ducă la îngrădirea libertății de opinie și de presă".

Dar ajunge oare un asemenea comunicat? UE e oricum mai controversată decât oricând din cauza proastei, lentei și, mult timp, prea puțin solidarei gestionări a crizei provocate de molima apărută în China comunistă și abătută cu forță de cataclism asupra vestului.

În absența unor obligațiuni "Corona" și a mutualizării datoriilor, refuzate de statele prospere din nord, creditele în valoare de 100 de miliarde ale programului SURE, pe care UE vrea, mai nou, să-l pună la dispoziție pentru susținerea unor programe de lucru redus, menite să combată previzibilul șomaj de proporții, nu vor lichida o impresie deplorabilă. Impresia pe care Comunitatea a lăsat-o în special statelor din sud, extrem de afectate de pandemie, că UE e o instanță de garantat și suplimentat prosperitatea nordului.

Și pentru că UE, ca și NATO, e inainte de orice și o comunitate de valori, mai vechea ei criză de credibilitate se va adăuga obiecțiilor economice și se va amplifica exponențial, așa cum are loc și răspândirea coronavirusului ucigaș.

În acest proces, se vor înteți rapid alt pericol și altă durabilă ispită: cea a replierii asupra Europei originare, asupra sâmburelui dur al continentului. E tentația, implicând un pericol teribil pentru țările din apropierea Rusiei lui Putin, prefigurând crearea "Europei cu mai multe viteze", în fapt, redivizarea ei. Nu e întâmplător că doar 13 țări, toate, dacă includem Grecia, occidentale, au semnat comunicatul difuzat de olandezi. În estul postcomunist, Viktor Orban se bucură, vai, de multă simpatie. La fel, măsurile maghiare, mirosind mortal a tiranie, a căror natură și antidemocratică și, în fond, antioccidentala le înțeleg azi chiar mai puțini decât în epoca în care unica problemă era supraviețuirea unor mentalități autoritare.  

Dar e oare fatal să alunecăm ireversibil în toate aceste crize pândind la orizont? Ori să nu mai putem ieși din ele?

Defel, dacă avem grijă să cerem ferm limitarea la strictul necesar a restricțiilor, dacă nu renunțăm noi înșine la libertate, la piața liberă și la principiul democrației și dacă ne organizam să facem față, uniți și solidari, pericolelor planând asupra civilizației apusene.