Criza ostaticilor capturaţi de Iran şi lumea liberă

SUA au luat în mod expres apărarea Marii Britanii, cerînd eliberarea marinilor răpiţi, în timp ce Rusia a cerut Americii să renunţe la manevre militare în Golf. Ceea ce Washingtonul s-a şi grăbit să facă, de bunăseamă pentru a nu periclita soarta britanicilor aflaţi după gratii iraniene.

Însuşi preşedintele american George Bush s-a plasat demonstrativ de partea militarilor britanici capturaţi de iranieni, calificînd răpirea lor drept „un act de neiertat”. Bush i-a desemnat pe cei 15 marinari drept „ostateci” şi a revendicat eliberarea lor imediată, subliniind că au fost atacaţi în apele teritoriale irakiene şi nu aşa, cum pretind autorităţile de la Teheran, în cele iraniene. La rîndul lor, diplomaţi americani precum Nicholas Burns consideră că actualul litigiu a demarat în Comunitatea Internaţională o evoluţie „accelerată către susţinerea adoptării de sancţiuni mai dure împotriva Iranului”.

La Moscova muzica o face însă un ton cu totul diferit

Rusia a avertizat SUA, cerînd americanilor să se abţină de la manevre militare în Golf, care din unghiul Kremlinului, ar fi de natură să amplifice tensiunile cu regimul de la Teheran. Golful Persic, a spus ministrul rus de externe Lavrov, „se află într-un moment atît de încordat încît orice activităţi în regiune, îndeosebi manevrele marinei de război americane, ar acutiza tensiunea, destabilizînd situaţia şi mai mult.

SUA n-au stat mult pe gînduri şi au scurtat exerciţiile efectuate în Golf de portavioanele americane. Asemenea acţiuni şi declaraţii nu pot decît să gratifice regimul fundamentalist-islamic de la Teheran, care a cerut Marii Britanii să-şi ceară scuze pentru ceea ce oficialii persani afirmă a fi intruziunea ilegală a militarilor britanici dincolo de frontierele iraniene.

Provocarea iraniană

Provocările iraniene nu s-au oprit aici. Printr-o manifestă încălcare a cutumelor internaţionale, iranienii au difuzat în repetate rînduri imagini filmate ale marinarilor răpiţi, între care şi ale unei femei. Potrivit Teheranului, toţi soldaţii britanici ar fi recunoscut că au pătruns ilegal din Irak în Iran.

La Londra, oficialităţile au protestat fireşte împotriva acestei puneri în scenă, calificînd prezumtivele mărturisiri ale militarilor, drept „smulse prin constrîngere”. Marea Britanie a reliefat încă de la începutul crizei că dispune de imagini din satelit demonstrînd că persoanele răpite de iranieni se aflau în apele teritoriale irakiene cînd au fost interpelate.

Dar starea de spirit a oficialilor britanici e cu totul alta decît cea care anima guvernul Thatcher, acum un sfert de veac, în epoca în care Argentina a ocupat insulele Falklands, numite de sudamericani Malvine, iar Londra a declanşat o campanie militară care s-a încheiat în scurtă vreme, după o altercaţie dură, dar limitată, cu expulzarea ocupanţilor argentinieni.

Oscilaţiile autorităţilor de la Londra

In prezent Regatul Unit oscilează între nevoia unui răspuns ferm, care să descurajeze pe viitor asemenea acţiuni, şi tentaţia de a lăsa evenimentele să fie rezolvate prin manevre diplomatice derulate în spatele uşilor închise.

In fapt, răpirile de militari sau diplomaţi străini în vederea obţinerii de foloase tactice ori strategice nu reprezintă o noutate pentru mişcările şi regimurile fundamentalis-islamice. La începutul revoluţiei islamiste iraniene, oamenii aiatolahului Komeini au ocupat amabsada americană, ţinîndu-i pe diplomaţi multă vreme captivi timp pentru a împiedica astfel SUA să acţioneze în vederea destabilizării noului regim.

Precedente cu luări de ostatici

In vara trecută, braţul prelungit al Iranului din sudul Libanului, gruparea extremistă şiită Hizbolah, a pătruns pe teritoriul israelian, răpind doi soldaţi, pentru a extorca în schimbul lor punerea în libertate a numeroşi prizonieri islamişti. Răpirile sunt la ordinea zilei şi în lupta pe care protejaţii şiiţi ai Iranului o duc între Eufrat şi Tigru împotriva grupărilor sunite şi trupele de coaliţie din Irak.

E evident că ostatecii britanici sunt meniţi să lanseze un semnal de avertisment Londrei, care este principalul aliat european al SUA şi unul dintre cei mai importanţi promotori ai presiunilor exercitate în vederea sancţionării Iranului pentru ambiţiile militare nucleare ale regimului de la Teheran.

Diplomaţia şi şansele prevenirii răpirilor pe viitor

La fel de clar este că diplomaţia poate duce eventual la eliberarea celor 15 marinari, fără să elimine însă, pe termen mediu şi lung riscul sporit al repetării răpirilor şi al agravării permanente a provocărilor. Intrebarea e însă, care e preţul final al cedărilor şi concesiunilor pe care le implică sforile trase în culise? E limpede că acest preţ va include şi pierderi apusene serioase în poziţia faţă de Rusia şi China, pilonii internaţionali ai Teheranului, de care primii au nevoie pentru a îngroşa oştirea statelor antiamericane, iar cei din urmă spre a-şi potoli foamea insaţiabilă de ţiţei.

Mai gravă riscă să fie paguba pricinuită credibilităţii lumii libere, supuse de la 11 septembrie 2001 încoace unei ofensive generalizate din partea globalizatului islamism fanatic. Pentru care provocările calculate să se soldeze cu soluţii moralmente dubioase constituie o veritabilă mană cerească.

Incît, mai mult decît oricînd este în interesul occidentului şi al prezervării dreptului internaţional ca Marea Britanie, UE şi SUA să pună umărul şi să procedeze la formarea unui front comun şi adoptarea unei atitudini cît se poate de tranşante. Obligatoriu este ca poziţia occidentului să edifice Iranul că, de pe urma sfidărilor de varii proporţii ale dreptului internaţional are mult mai mult de pierdut decît de cîştigat.