Criza financiară provoacă turbulenţe şi pe piaţa ideilor

Vrînd să oprească dominoul prăbuşirilor bancare, mîna statului riscă să împingă pendulul economic în direcţia opusă liberalismului şi legilor pieţii libere.

Degringolada financiară în care intrase America de mai multe săptămîni a stîrnit pe piaţa ideilor o adevărată furtună înteţită de decizia guvernului american de a pune la bătaie peste 700 de miliarde de dolari pentru a ajuta băncile să iasă din criza ipotecară. S-au făcut auzite pledoarii pro şi contra planului Paulson, politicianul american, fost bancher, lăsînd unora impresia că „stinge focul cu benzină”.

Au fost scoase de la naftalină şi cîteva din axiomele lui Marx despre capitalism, între care şi ideea că întocmai cum natura are oroare de vid, capitalul are oroare de absenţa profitului.

În doze minime, profitul trezeşte capitalul din somn; creşterea lui procentuală inducîndu-i acestuia rînd pe rînd vioiciune, cutezanţă, spirit de aventură. Cînd profitul este de 100%, capitalul este dispus să calce în picioare toate legile omeneşti iar cînd atinge 300% nu se mai sperie nici de spînzurătoare credea Marx la vremea lui.

Înaintea lui Marx, Alexis de Tocqueville scria că nu i-a fost dat să cunoască nici o ţară în care, ca în America, banul să ocupe un loc atît de important în sufletul oamenilor. Iar în urmă cu vreo sută de ani sociologul german Georg Simmel deplîngea o situaţie care lui i se părea pe-atunci foarte ciudată: în America băncile sunt mai puternice decît biserica.

Capitalismul însă nu este o ideologie ci o practică. Iar prăbuşirea regimurilor comuniste a dus la triumful cu adevărat şi pentru prima oară în istorie a capitalismului, pe toată linia -considera pe la mijlocul anilor 90 istoricul şi economistul Michel Albert în cartea sa intitulată „Capitalism contra capitalism”.

O recitire a ei acum confirmă bănuiala că actuala criză – deşi face parte dintr-o serie istorică - deţine, spre deosebire de precedentele, caracterul unei catastrofe previzibile, inteligibile pînă şi pentru cei neiniţiaţi în complicatele legi şi mecanisme de funcţionare a lumii financiare.

Deocamdată incendiul pare ţinut sub control, pagubele nu au fost încă exact evaluate, iar pedepsirea „piromanilor”, în parte identificaţi, trece într-un plan secund, putînd fi la nevoie şi amînată… „sine die” cum se tem pesimiştii.

Contribuabilii sunt dezamăgiţi, bancherii şi economiştii speriaţi iar guvernele statelor afectate de criza financiară americană – extrem de îngrijorate şi prudente.

Politicienii, la unison cu moraliştii, speră în recucerirea principiului încrederii reciproce ca şi în reactualizarea unor virtuţi ieşite din modă.

În armonie cu un alt principiu - „corsi e ricorsi” - pendulul economiei pare şi el a bate nu se ştie încă pentru cîtă vreme, din nou în direcţia unei economii sociale de piaţă fără ca să existe pericolul şi nici interesul real al renaşterii unui "capitalism monopolist de stat" ci doar şansa de a crea premizele unei disciplinări a capitalismului "globalizat", a temperării sălbaticei sale pofte de profit cu orice preţ.