1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criza financiară americană ajunge în Europa

Karl Zawadzky / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu3 august 2007

Criza creditelor din America zguduie pieţele financiare pe plan mondial. Şi în Germania a căzut prima victimă.

https://p.dw.com/p/BPcf
IKB Deutsche Industriebank DüsseldorfImagine: picture-alliance/dpa

Frica păzeşte bostănăria. Acest vechi proverb a fost ignorat însă cu desăvârşire în ultimii ani pe pieţele financiare internaţionale. Cu speculaţii îndrăzneţe şi construcţii complicate de credite, jucătorii au făcut an de an milioane, dacă nu miliarde, în diferite structuri, precum Hedgefonds, Bănci de Investiţii şi Private Equity Societies. O felie din tort a revenit şi băncilor, care au acordat geniilor finanţiste credite de ordinul zecilor de miliarde. Iar acum se dovedeşte că, din nou, lăcomia a întunecat minţile în asemenea hal, încât lumea nu a mai văzut decât oportunităţile, dar riscurile ba. Ceea ce pe termen lung nu putea funcţiona, a eşuat rapid. În fiecare zi sosesc veşti extrem de proaste, în special din America. Piaţa ipotecară de acolo vorbeşte numai de clienţi insolvabili, Hedgefonds-urile sunt în incapacitate de plată, miliarde de dolari s-au dus pe apa sâmbetei, investitorii şi-au pierdut banii şi bănci îşi închid porţile.

Şi în Germania au apărut dificultăţile. O bancă de investiţii pentru întreprinzătorii mici şi mijlocii este ameninţată de colaps financiar. În principiu, este o activitate sigură şi solidă. Şi aşa şi este. Numai că Banca Industrială Germană (IKB) a fost şi ea tentată de posibilitatea unor câştiguri mari, investind în fonduri ipotecare americane cu grad de risc ridicat. Multă vreme a funcţionat figura, aşa că au început să se învârte mecanisme din ce în ce mai mari. Dar atunci când piaţa a căzut, banca a fost depăşită de dificultăţile financiare. Avea să intre IKB în faliment, ar fi fost o reacţie în lanţ pe piaţa germană, care mai apoi ar fi afectat întreaga scenă internaţională. De aceea, grupul bancar de stat KfW, acţionar al băncii din Dusseldorf, a decis să gireze datoriile IKB în valoare de peste 8 miliarde de Euro. Şi nu doar din prietenie, au decis şi băncile comerciale şi casele de economii să participe la acţiune.

O criză bancară a fost evitată în primă instanţă. Dar cine ştie ce mai pluteşte în viitor peste Atlantic. Pe plan internaţional, riscurile sunt în plin proces de cotare nouă. Şi nu este vorba de o corectură datorată vreunui zvon la bursă, ci motivată de o criză de credite în America, care provoacă pierderi pe plan mondial. Reconsiderarea riscurilor fianciare nici nu este deloc o chestiune rea, ba din contră. Investitorilor le este greu să găsească credite ieftine pentru clienţii lor, datorită aplicării unor prime de risc. Toate acestea în folosul stabilităţii pieţelor financiare.

Bineînţeles că există şi riscul unei exagerări, în cazul în care băncile nu vor ezita doar la acordarea unor credite de miliarde, ci vor îngreuna şi finanţările curente ale firmelor. Astfel, criza sectorului bancar ar putea să aibă urmări în economia reală. Frică o păzi bostănăria, dar un pic de disponibilitate la risc este binevenită pe piaţa financiară.