Criza de alternative

Potrivit Liviei Săplăcan, purtătoare de cuvânt a Direcției Naționale Anticorupție, înregistrarea difuzată public în care șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, ar ordona procurorilor din subordinea ei ''să ajungă la premier'', conține intercalări de sintagme distorsionând sensul celor spuse.

Altfel spus, Antena 3 pare să fi difuzat o falsificare. Din nou. Una provenind probabil din laboratoarele lui Ghiţă, România TV. 

Dacă aşa stau lucrurile şi pare evident că aşa stau, pentru a câta oară greşesc grav şi postul penalului acoperit şi cel al securistului infractor?

Şi pentru a câta oară se pretează să răstoarne adevărul Traian Băsescu? Demonizat cândva el însuşi, fostul preşedinte se prevalează de asemenea plăsmuiri şi contrafaceri jegoase spre a mai lovi o dată, cu sete, în Laura Codruţa Kövesi, în DNA şi în independenţa pe care tot el i-a construit-o cândva justiţiei româneşti. Ajuns la distanţă mare de el însuşi în postura de preşedinte, omul se grăbeşte să transforme victima (falsificării) în făptaş.

Dar ce rost au asemenea delicte de presă şi de opinie? Falsificări de acest gen sunt proiectile cu utilizare multiplă. Ele nu sunt doar manevre menite să ridice miza unui litigiu şi să obţină pentru cei ce le lansează pe piaţă oarece avantaje mediatice, de felul sporirii audienţei. Ele pot aduce la rigoare varii beneficii politice - de la  una, de la alta sau de la toate taberele angrenate într-un conflict. Cărora li se semnalizează că, dacă nu livrează, pot fi făcute şah-mat prin discreditare televizată.

Manipulările cu pricina au şi o noimă suplimentară, mai perfidă, mai insidioasă şi pernicioasă pentru democraţie. Rostul lor e, de pe o parte, să sporească isteria şi înceţoşarea generală, o neurastenizare şi o dezinformare care reduc sau distrug şansa oamenilor de a intra în acţiune, civic şi politic, în mod calm, energic, în forţă şi în cunoştinţă de cauză.

Iar pe de alta, ţintesc să amplifice bănuielile privindu-i pe magistraţii cei mai importanţi. Astfel se decredibilizează nu doar justiţia în genere, putere şi pilon de susţinere esenţiale ale statului de drept. I se surpă fundamentul în special edificiului ei cheie în contextul economico-politic românesc, în speţă spaimei oligarhiei, care este avangarda DNA, unitatea de luptă contra corupţiei la nivel înalt.       

Ce efecte are utilizarea acestui arsenal? Atomic, în spaţiul românesc. Căci e limpede, după alegerile din PNL şi după conflictele interne din USR şi mai cu seamă PSD, că nimic nu împovărează mai rău scena politică şi democraţia românească decât suspiciunea generalizată faţă de mai toţi actorii politici importanţi şi faţă de clasa politică în genere. Adăugându-i-se neîncrederea în justiţie, se toarnă într-un pahar prea plin eventuala picătură finală, determinând revărsarea în neant a democraţiei liberale. Căci, vai, statul de drept începe să pară un coşmar, iar dictatura, un soi de izbăvire. 

Astfel lehamitea politică şi suspiciunea se extind şi cronicizează neîncrederea care, la rândul ei, alimentează o criză perpetuă de alternative, reducând la absurd mecanismele democraţiei, care nu poate exista fără opţiuni. Din acest punct de vedere, nu se întrevede vreo aplanare virtuală a crizei politice iscate la Bucureşti de nereformatul PCR zis PSD şi de aventurismul politic al liderului său, Liviu Dragnea.

Care, disperat, recurge la ruleta rusească, jucând totul pe ultimul glonţ. Căci, pe ideea lui, de „după noi potopul”, liderul PSD riscă totul spre a-şi debarca propriul guvern, ca să-l pedepsească fiindcă nu l-a scăpat de bubele sale penale şi de o justiţie ameninţându-i lui şi oligarhiei averile, puterea şi libertatea, ştiind bine că alternativa nu prea există. Fiindcă e reprezentată de o garnitură de PSD-işti perdanţi, plenar discreditaţi înainte de a fi fost, ca Ponta şi compania, debarcaţi şi marginalizaţi.

Antidotul e anevoios de procurat. Reclamă curaj, bun-simţ şi calm, o oarecare luciditate şi, mai ales, încredere pe termen lung nu doar în preşedinte şi procurorii anticorupţie, ci şi în resursele politice ale naţiunii.