Cristian Pîrvulescu: „Un model de economie şi societate s-a prăbuşit în Statele Unite”

Domnule Cristian Pîrvulescu, aş vrea să vă întreb despre situaţia din SUA privind viitoarele alegeri preşedinţiale. A rămas puţin timp până la 4 noiembrie. Cum au evoluat cei doi candidaţi şi în ce ton s-a desfăşurat campania electorală?

A fost o campanie cât se poate de interesantă. Pe de-o parte, fiindcă luptele interne din câmpul democrat au făcut ca foarte multă vreme să nu se cunoască cel care fi va nominalizat pentru funcţia de candidat la Preşedinţie din partea acestui partid. Târziu, în plină vară, cu foarte puţină vreme înaintea Convenţiei Partidului Democrat, a fost anunţat Barack Obama ca învingător, după ce Hillary Clinton s-a retras. A fost o luptă fratricidă care a dat republicanilor impresia că vor reuşi să atragă în mare măsură publicul american.

O iluzie!

În acest moment pare să fie o iluzie deşi, revenind la situaţia actuală, sondajele de opinie indică un avans substanţial pentru Barack Obama, numai că mulţi analişti din zona democrată se tem de efectul Bradley, efect care ar lua în considerare votul rasist nerecunoscut al multor americani. Ce este efectul Bradley? În 1982, primarul din Los Angeles, Tom Bradley a candidat la funcţia de guvernator al statului California şi a pierdut deşi sondajele îl dădeau ca învingător confortabil. Şi asta fiindcă există diferenţe între declaraţiile în faţa reprezentanţilor instituţiilor de sondare a opiniei publice şi ceea ce se întâmplă la vot. Dar asta s-a întâmplat în 1982. Suntem în 2008. Lucrurile s-au schimbat radical. O serie de studii arată că metisajul chiar este un factor pozitiv în SUA or Obama este un metis. Pe de altă parte, să nu uităm, poate că ţine de campanie poate că nu, dar întreruperea pentru două zile a cursei prezidenţiale pentru a-şi vizita bunica bolnavă în Hawai, bunica albă a lui Obama, va avea cu siguranţă un impact asupra alegerilor.

Este confortabil că are 10% avans în faţa candidatului republican, John McCain, dar cu siguranţă vor urma atacuri foarte dure. Atacurile lui Sarah Palin care îl consideră socialist, - chiar dacă nu o recunoaşte direct instalatorul Joe l-ar fi făcut socialist pe Obama. Cine citeşte despre istoria interesantă a instalatorului Joe care se numeşte de fapt Sam (Sam Wuerzelbacher, cunoscut şi sub numele de Joe Instalatorul, care declarase că planul lui Obama de a răspândi bogăţia este o idee cam socialistă, n. red.) îşi dă seama că acesta nu a vrut deloc să-l atace pe Obama. Joe, devenit un personaj interesant în campania republicană, nu a vrut să pun decât câteva întrebări şi spunea, în final, că toţi americanii trebuie să voteze în cunoştinţă de cauză. Joe nu este o victimă a programului economic a lui Obama, ci mai degrabă un beneficiar. Este foarte curios cum criza economică îşi face simţite efectele şi tot ceea ce gândise echipa lui McCain nu mai funcţionează. Toate loviturile pe care le-au gândit, lovituri care trebuiau să-l indispună pe Obama, nu au făcut decât să-l reconforteze. Este efectul pervers al unui gen de campanie pe care republicanii, în maniera Karl Rove, aşa numitul creier al Administraţiei Bush (consilierul preşedintelui George W. Bush în perioada 2001-2007, n.red.) care a intrat în campanie pentru McCain în urmă cu câteva luni - ei bine, Karl Rove a imprimat o linie agresivă şi negativă acestei campanii electorale.

A fost inspirată alegerea doamnei Sarah Palin pentru candidatura la postul de vicepreşedinte al SUA?

Sarah Palin a fost gândită de echipa consilierilor republicani ca o lovitură. O lovitură aplicată lui Obama. Ea trebuia să compenseze bătrâneţea lui McCain cu tinereţe, cu voiciune şi cu un spirit neo-conservator dur. Numai că Sarah Palin nu a convins. Joe Biden, candidatul pentru vicepreşedinţie din partea democraţilor, s-a dovedit a fi până la urmă o soluţie mult mai inspirată. Toate confruntările dintre candidaţii la vicepreşedinţie au fost pierdute de Sarah Palin care „a reuşit” în final, după o evoluţie spectaculoasă la începutul lunii septembrie, să compromită în mare măsură, candidatura lui John McCain.

Pe de altă parte, McCain însuşi nu se simte foarte bine, să nu uităm că totuşi el este un candidat atipic, în principiu, el nu are nimic în comun cu grupările neo-conservatoare şi religioase dure care reprezintă în momentul de faţă partea vizibilă a republicanismului american, dar a fost obligat să facă o serie de concesii şi cred că asta se vede în mare măsură în campania sa care este neconvingătoare. Până la urmă, problema religioasă va juca un rol mult mai puţin important. deşi republicanii vor încerca să forţeze această notă religioasă dar nu se va mai întâmpla cum s-a întâmplat în 2004 unde George W. Bush a reuşit să folosească foarte bine această strategie împotriva lui Kerry (John Kerry a fost în anul 2004 candidatul Partidului Democrat, n.red.). Obama este de fapt favorit şi dacă va pierde alegerile va fi numai din vina lui.

Aşa s-ar explica oare de ce în presa românească, Sarah Palin a fost prezentată ca o „lovitură de teatru”, „o candidată deosebit de capabilă”, în stare să ţină sus steagul Partidului Republican?

Am observat în presa românească, şi vă mulţumesc pentru această întrebare, o evidentă tendinţă spre republicani. Şi asta pentru că în România, capitalismul şi conservatorismul sunt asociate cu o formă puternică şi ofensivă de societate. Sigur că, pentru mulţi ziarişti români, pro-republicani şi pro-conservatori necritici este o surpriză că Obama reuşeşte să convingă. Sarah Palin a ajuns guvernatoare a statului fără să aibă ceva de oferit. Nu are niciun fel de experienţă internaţională. McCain are 72 de ani…oricând ar putea să fie obligat să renunţe la funcţie. Cine l-ar înlocui? Un personaj care nu a făcut nici o vizită în străinătate până în 2008, când s-a dus în Kuweit, la trupele americane staţionate acolo? Un personaj care nu ştie mai nimic despre relaţiile internaţionale? A fost o gândire centrată strict pe marketing electoral, inspirată din marketing comercial – iată, un produs vandabil!

Numai că acest produs vandabil nu avea calităţile cerute de piaţă. Iar piaţa americană, în acest moment este interesată de chestiunea economică şi socială. Mai mult decât atât, războiul din Irak este considerat o greşeală, una din greşelile cele mai mari pe care America le-a făcut în istoria ei. America s-a schimbat radical faţă de situaţia din 2002, 2004 sau 2006 sau de la precedentele alegeri pentru Congres sau Presedinte. Această criză economică nu este privită în America ca un accident de parcurs ci ca un rezultat unei viziuni voluntariste despre societate, viziune conservatoare pe planul politicii externe şi ultra-neoliberală pe planul politicii economice. Dacă acum câţiva ani, Ronald Reagan era considerat ca fiind cel mai mare preşedinte al SUA al secolului XX, acum americanii îşi aduc aminte că a existat şi un Franklin Roosevelt şi că politicile gen „new-deal” sunt oportune. Ba chiar, George W. Bush, un susţinător al neoliberalismului, a trebui să promoveze ca soluţie de limitare a consecinţelor crizei, o intervenţie a guvernului.

De fapt, un model de economie şi de societate s-a prăbuşit în SUA. Nu ştiu dacă Obama este cel potrivit pentru a asigura o schimbare dar este privit de mulţi americani, mai ales de tinerele generaţii, ca fiind o oportunitate mai mare decât McCain. Obama este îndrăgostit de politică şi de putere, şi-a construit din timp o astfel de campanie şi a reuşit să convingă. Are capacităţi de comunicare pe care adversarii săi nu le au şi a reuşit ceva spectaculos: să anihileze campaniile negative. Să nu uităm, George W. Bush a câştigat numai pe campanii negative. Se credea că o campanie pozitivă nu mai poate funcţiona. Obama a reuşit să convingă printr-o campanie pozitivă şi o campanie de contra-atac împotriva spoturilor negative pe care susţinătorii lui McCain le-au prezentat masiv la televiziunile americane, începând cu luna iulie.