Un președinte fără partid, în dialog cu o societate ostilă

De curând a fost dată publicității strategia de apărare a SUA. Vedem unele schimbări, dar din analizele apărute ulterior, nu pare a fi una fundamental devastatoare pentru Uniunea Europeană sau pentru statele din Europa de Est. Care este părerea dvs?

Nu pot decât să fiu de acord că nu sunt schimbări fundamentale. Acest lucru se datorează faptului că, după ce Casa Albă a distribuit, în urmă cu două luni, un prim document legat de strategia de siguranță națională — document care este pregătit în mod obișnuit de către președinte — reacțiile negative, inclusiv cele din Congres, au obligat la o adaptare.

Și nu a fost doar atât. Să ne gândim că și acțiunile din Venezuela au întâlnit rezistența unor senatori republicani. În final, a fost nevoie de o serie de asigurări pe care secretarul de Stat Mark Rubio le-a oferit. Administrația a trebuit să țină cont de toate aceste aspecte. Ca urmare, rezultatul a fost un compromis între promisiunile electorale ale lui Donald Trump — care țin de viziunea sa clasică privind participarea la NATO — și așteptările politicienilor profesioniști din Statele Unite, care joacă și vor juca, probabil, un rol important în regândirea politicii de apărare a SUA și după ce Donald Trump nu va mai fi președinte.

Cum considerați acest transfer de responsabilitate în domeniul securității dinspre Statele Unite înspre Europa? Mă refer aici la impactul asupra industriei de apărare și la faptul că Uniunea Europeană își schimbă strategia, orientându-se masiv spre dezvoltarea propriei industrii de profil.

Este un semnal foarte bun, unul așteptat de câteva decenii și blocat din diferite motive la nivel european. Totuși, este doar un semnal. Să nu trecem de la constatarea faptului că Uniunea Europeană are nevoie de mai multă coerență în privința apărării la concluzia că s-au făcut deja pași decisivi.

Există, într-adevăr, sume deblocate pentru industria de apărare, dar în ceea ce privește apărarea efectivă, Uniunea Europeană nu a găsit încă o soluție pentru a înlocui rolul americanilor în protecția continentului. Problema este veche și recurentă. Ea persistă încă de la apariția instituțiilor care formează astăzi Uniunea Europeană, deci înainte de Tratatul de la Roma din 1957. Mă refer la cele trei tratate care au creat bazele pieței comune: Europa Cărbunelui, Europa Atomului și Europa Apărării.

Dacă primele două au funcționat (până la dispariția lor formală în 2002), apărarea s-a blocat în Franța, din cauza unei alianțe care atunci părea stranie, dar astăzi pare familiară: cea dintre comuniști și gaulle-iști, adică între extrema stângă și elementele conservatoare suveraniste.

Această dinamică nu s-a schimbat fundamental. Am făcut pași în finanțarea industriei, dar cooperarea militară efectivă este departe de un acord, deoarece trebuie decis cum poate un general german, de exemplu, să dea ordine unui general francez sau român. A fost mult mai ușor să fie acceptată conducerea operațională a americanilor datorită superiorității lor militare și a rolului determinant în cel de-Al Doilea Război Mondial. În situația actuală, lucrurile sunt mult mai complicate, însă nu imposibil de gestionat pe termen lung.

Ați menționat viziunea lui Donald Trump. Este aceasta o noutate în politica externă americană?

Donald Trump are această poziție legată de NATO dintotdeauna. Pe 2 septembrie 1987, el a publicat în mari ziare americane, precum New York Times sau Washington Post, articole în care susținea că NATO nu trebuie neapărat desființat, dar trebuie finanțat de europeni. Această linie a fost constantă. Mai mult, chiar și Barack Obama a susținut necesitatea creșterii contribuției europene la bugetul NATO.

Totuși, schimbările actuale de strategie țin mai degrabă de un echilibru global. Problema principală pentru SUA nu mai este doar Europa sau Rusia, ci și China. China se află în centrul atenției americane de peste două decenii datorită dezvoltării sale economice exponențiale. Europa, în acest context, trebuie să facă echilibristică între centrele de putere, deoarece avem relevanță economică, dar nu și militară.

Faptul că am încheiat acorduri cu Mercosur sau India, dar nu și cu China, demonstrează dificultățile noastre de a găsi parteneri care împărtășesc viziunea noastră despre ordinea mondială.

Puteţi urmări interviul integral AICI.