Cristian Măcelaru: ″România e o ţară cu foarte mult talent şi potenţial″ | România | DW | 02.04.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Cristian Măcelaru: "România e o ţară cu foarte mult talent şi potenţial"

Cristian Măcelaru a fost şi el forţat să-şi întrerupă activitatea. Într-un amplu interviu acordat DW, mult apreciatul dirijor român vorbeşte despre acest moment dificil şi despre numeroasele sale proiecte şi colaborări.

Cristian Măcelaru la pupitrul WDR Sinfonieorchester din Köln

Cristian Măcelaru la pupitrul WDR Sinfonieorchester din Köln

DW: Stăm de vorbă într-un moment în care viaţa culturală, şi nu numai, este pur şi simplu paralizată. Muzeele şi-au închis porţile, la fel sălile de operă sau de concert, târgurile de carte, festivalurile -  până şi cel de la Bayreuth - au fost anulate, alte evenimente culturale fiind reprogramate pentru toamnă. Şi concertele pe care urma să le susţineţi în această primăvară cu Orchestra Simfonică a WDR, al cărei dirijor şef sunteţi din stagiunea 2019/2020, au fost anulate, deocamdată până pe 19 aprilie, din cauza pandemiei de coronavirus.

Cristian Măcelaru: Trăim o vreme cu foarte multe necunoscute. Încercăm să facem ceea ce este cel mai bine pentru publicul nostru, pentru societate. Încercăm să îi protejăm mai ales pe membrii cei mai vulnerabili ai societăţii. Şi, desigur, dăm curs cerinţelor autorităţilor. Dar din punct de vedere social, artistic e foarte dificil. Sper ca oamenii să găsească în aceste zile alte căi de a-şi hrăni nevoia de artă, de cultură, de a se îngriji şi de latura lor emoţională, de pildă prin înregistrări transmise la radio sau online. Şi noi avem o mediatecă foarte bogată, uşor accesibilă. Aşa pot fi urmărite concerte pe care le-am înregistrat în trecut.

E, cu toate astea, un moment dificil. Să nu uităm că arta se creează în momentul unei întâlniri dintre oameni. Noi, artiştii, ne simţim oarecum cu mâinile legate în ce priveşte chemarea pe care o avem: de a crea frumosul, de a crea un context în care să putem trăi emoţiile cărora arta le dă glas. În ceea ce mă priveşte, mi-am propus să folosesc aceste zile, în care am fost obligat să-mi întrerup activitatea, pentru reflecţie. Asupra a ceea ce înseamnă arta în viaţa noastră de zi cu zi. Cât de esenţială este ea! Câteodată e mai uşor să înţelegi importanţa unui lucru atunci când nu îl mai ai. Sper tare mult să ne reluăm cât de curând viaţa normală şi, poate, că atunci tot mai mulţi oameni vor fi conştienţi de semnificaţia pe care arta o are în viaţa noastră cotidiană.

Cert este că cel mai dificil lucru pentru noi toţi, în aceste momente, este izolarea socială. Sunt măsuri juste, menite a stopa răspândirea coronavirusului, dar devenim conştienţi că noi ca specie avem mare nevoie de socializare, de a ne întâlni, a fi împreună, a crea ceva împreună. Arta a avut întotdeauna acest scop, ca platformă în care să ne întâlnim şi să trăim împreună acel moment. Arta va avea, poate şi mai mult decât înainte, rolul de a ne ajuta să ne regăsim după această distanţare socială.

Unele orchestre au susţinut iniţial concerte fără public, pentru ca acestea să poată fi urmărite via livestream în internet şi/sau la radio. Cum este să cânţi fără public? Lipseşte acea comunicare, acel dialog dintre muzicienii de pe scenă şi publicul din sală.

E o mare diferenţă între a cânta cu public sau fără. Din punct de vedere psihologic şi emoţional. Noi ştim foarte bine de ce lipseşte publicul din sală şi asta are o influenţă asupra noastră ca artişti. Ştim că oamenii ne ascultă în acel moment de la distanţă. Şi din punct de vedere artistic, a cânta cu o sală goală e cu totul altceva. Noi muzicienii simţim când publicul ascultă cu intensitate sau, mai degrabă, cu indiferenţă. O interpretare de excepţie depinde foarte mult de intensitatea cu care o ascultă publicul. Se nasc aşa-numite vibraţii muzicale la care contribuim deopotrivă, noi, artiştii, şi publicul. Publicul răspunde vibraţiilor pe care le transmitem noi şi invers. Se creează un circuit închis, dar foarte, foarte strâns.

Lipseşte reacţia directă a publicului, aplauzele, dar şi, invers, ca reacţie a orchestrei, bisurile. Am urmărit recent la postul TV 3sat un concert înregistrat cu orchestra WDR, la care aţi prezentat ca bis Rapsodia Română Nr.1 de George Enescu. Sunteţi un mare admirator al creaţiei enesciene. Anul trecut aţi participat cu Royal Concertgebouw Orchestra la Festivalul "George Enescu", un concert care s-a bucurat de cronici foarte elogioase.

Cristian Măcelaru alături de Royal Concertgebouw Orchestra, pe scena Sălii Palatului, la ediţia 2019 a Festivalului Enescu

Cristian Măcelaru alături de Royal Concertgebouw Orchestra, pe scena Sălii Palatului, la ediţia 2019 a Festivalului Enescu

În ce priveşte aplauzele, ele sunt un simplu gest de mulţumire adresat orchestrei pentru prestaţia sa. În ce priveşte Festivalul Enescu, suntem în discuţii pentru participarea la ediţia jubiliară din 2021. Muzica lui Enescu a însemnat întotdeauna foarte mult pentru mine, dar ceea ce m-a impresionat dintotdeauna la fel de mult a fost personalitatea compozitorului, omul Enescu, modestia sa, generozitatea... O spun toţi cei care l-au cunoscut. Aceste calităţi, aceste valori ar trebui transmise tinerei generaţii de artişti.

Valori cu atât mai necesare în societatea românească atât de bulversată cum este ea astăzi. Când majoritatea tinerilor nu au decât un gând, acela de a emigra.

Şi Enescu a plecat din România de foarte tânăr deja, la studii. Când un copil demonstrează un talent aparte, un dar din partea lui Dumnezeu, atunci imediat ne gândim unde ar putea studia mai bine, unde ar beneficia de pregătirea cea mai bună, unde s-ar putea dezvolta cel mai bine. Din păcate, rareori acest loc se caută în România. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri, deoarece România e o ţară cu foarte mult talent, cu foarte mult potenţial. Mi-aş dori enorm, ca într-o zi, un copil cu un talent extraordinar din străinătate să aleagă România ca loc de studiu. Pentru că acolo sunt cele mai bune şcoli, pentru că acolo sunt cei mai buni profesori şi îşi poate dezvolta talentul. Şi eu mi-am pus această întrebare la vârsta de 17 ani, când am decis totuşi până la urmă să plec la studii în SUA, deoarece acolo mi s-au oferit oportunităţi pe care în România nu le aveam. Dar tot timpul mi-am dorit să mă reîntorc în România, să mă implic pentru a se schimba lucrurile. Am investit enorm de mult timp şi efort pentru a fi des acolo, pentru a colabora cu multe orchestre de tineret din România. Mi-aş dori ca toţi artiştii care au plecat din România şi care au beneficiat de ceea ce li s-a oferit în afară, să facă acelaşi lucru, să împărtăşească din experienţa lor, să promoveze tânăra generaţie de artişti români. Sunt, desigur, mulţi cei care se implică în România, dar ar putea fi şi mai mulţi. Şi nu e neapărat nevoie să se repatrieze pentru a contribui la o schimbare. În ceea ce mă priveşte, experienţa culeasă în afară, cariera mea internaţională, mă ajută mult în proiectele în care mă implic în România.

La ce proiecte vă referiţi?

Unul din proiectele de care sunt foarte mândru şi bucuros că s-a putut realiza a fost organizarea, anul trecut, a unui turneu al Orchestrei Naţionale Simfonice a României - ansamblu care s-a născut din Orchestrele Naţionale de Tineret -, pe Coasta de Est a SUA. Eu am colaborat în ultimii câţiva ani cu Orchestrele Naţionale de Tineret, iar anul trecut această colaborare a culminat cu turneul amintit. Am avut, în plus, colaborări valoroase prin participarea fie a violoncelistului Andrei Ioniţă, fie a trompetistului Wynton Marsalis cu ansamblul său "Jazz at Lincoln Center". A fost un proiect extraordinar, inedit, iar anul acesta, în luna iulie, vom repeta practic acest proiect în România, cu concerte la Bucureşti şi Timişoara, la care va participa şi Wynton Marsalis alături de orchestra sa de jazz. Am reuşit să facilităm o colaborare dintre acest - poate cel mai important - compozitor şi trompetist de jazz din lume la ora actuală şi în jur de o sută de tineri muzicieni români.

În programul prezentat în SUA au figurat şi compoziţii româneşti?

Bineînţeles. Chiar şi concertul cu Wynton Marsalis l-am început cu Rapsodia lui Enescu. Am interpretat şi alte compoziţii româneşti, inclusiv la bisuri. S-a pus foarte mare accent pe identitatea naţională a orchestrei. Revenind la celelalte proiecte, întotdeauna am găsit timp, deşi nu a fost deloc simplu, să menţin colaborările - şi cu Filarmonica "George Enescu" şi cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti. Pe 9 aprilie aveam programat un concert la Timişoara. Ar fi primul proiect cu Filarmonica din Timişoara, cu care eu, deşi timişorean fiind, n-am reuşit să colaborez încă până acum.

Să sperăm că vom putea reveni cât de curând la normalitate. Aţi vorbit de oraşul dumneavoastră natal, Timişoara, care anul viitor va deţine titlul de Capitală Culturală Europeană. Vă veţi implica în acest program?

Da, am deja câteva proiecte programate: cu Orchestra Naţională de Tineret, cu Filarmonica "Banatul" din Timişoara şi cu Romanian Chamber Orchestra. Aceasta din urmă este o orchestră mai mică, de cameră, formată anul trecut din dorinţa artiştilor români din afara României, artişti valoroşi, care cântă în ansambluri internaţionale, de a se implica în viaţa artistică din România, de a promova tineri muzicieni români. Important e că integrăm în orchestră şi câţiva muzicieni tineri din România. Particip la acest proiect pentru că întotdeauna am pus un accent enorm pe educaţie şi promovarea generaţiei tinere. Cu aceste trei ansambluri voi fi, în decursul anului, foarte prezent în Timişoara, pe timpul Capitalei Culturale 2021. Cu Romanian Chamber Orchestra voi fi prezent şi în luna august la Bucureşti, Timişoara şi probabil şi în câteva alte oraşe. Am lansat un apel compozitorilor români să ne trimită lucrări, fie noi, pe care să le prezentăm în premieră absolută, fie mai vechi. În orice caz trebuie să fie lucrări ale unor compozitori contemporani din România. În plus, oferim şi un curs de dirijat timp de o săptămână tinerilor muzicieni români. Proiectul pune mult accentul pe educaţie. Cu Orchestra Naţională de Tineret voi concerta, dacă nu mă înşel, în decembrie, în mai multe oraşe din România.

Am văzut că în componenţa orchestrei de la WDR, pe care o conduceţi, se află mai mulţi instrumentişti români. Muzicienii români figurează în multe orchestre importante din Europa, nu puţini dintre aceştia fiind şi concertmaiştrii ai ansamblului respectiv. Cum se explică marea prezenţă a artiştilor români în străinătate?

Aşa este, dar nu e meritul meu că în ansamblul WDR sunt mulţi români. Ei au câştigat în concursuri internaţionale aceste posturi. Realitatea e că am întâlnit muzicieni români în mai toate orchestrele din lume pe care le-am dirijat. Şi oriunde i-am întâlnit, erau dintre cei mai respectaţi şi apreciaţi în ansamblurile respective. Aceşti muzicieni care sunt ori din generaţia mea, ori puţin mai în vârstă, au beneficiat de o educaţie foarte solidă în România. Din păcate, după 1989 situaţia a început să se schimbe. Şi pentru că foarte, foarte mulţi muzicieni români au emigrat. Am asistat la un adevărat exod cultural.

Orchestra Simfonică WDR din Köln

Orchestra Simfonică WDR din Köln

Pentru că am vorbit de orchestra radio din Köln, al cărei dirijor şef sunteţi din toamna anului trecut, de ce aţi ales tocmai acest ansamblu?

Invitaţia de a prelua conducerea WDR Sinfonieorchester a venit la momentul potrivit în viaţa mea - ca artist şi ca om. Este o orchestră la care mereu m-a impresionat pasiunea şi dedicaţia faţă de arta interpretării. În momentul în care s-a dorit o înnoire a direcţiei artistice, m-au întrebat dacă nu doresc o colaborare mai lungă. În muzică, în artă foarte mult depinde de felul în care colaborezi cu ceilalţi artişti pe scenă. Sunt lucruri pe care le simţi, le înţelegi. Această undă pe care am receptat-o din partea orchestrei a fost un lucru care m-a determinat să accept oferta, înţelegând că este lucrul potrivit pentru mine. Mie mi se pare şi foarte important că oferim concerte şi pentru cei, care, din varii motive, nu pot veni în sălile de concert - fie în internet, fie prin radio. Mai ales în secolul 21, când viaţa e aşa de trepidantă, este extrem de important ca oamenii să poată avea şi astfel de momente de reflecţie, momente în care să se oprească puţin din haosul în care trăim.

În programul pe care îl prezentaţi la Köln figurează şi compoziţii româneşti?  

Am prezentat nu doar Enescu, dar am interpretat şi o lucrare de Dan Dediu, la ora actuală probabil cel mai cunoscut compozitor român contemporan, având în program şi piese de Bartok şi Kurtag, compozitori maghiari, originari din Banat.

Anul viitor veţi prelua şi conducerea Orchestre National de France (ONF). Pe lângă călătoriile repetate în România, pe lângă diversele proiecte în care vă implicaţi, veţi face practic şi naveta între Köln şi Paris? Un program extrem de încărcat.

Avantajul meu e că între Köln şi Paris există un tren rapid cu care ajung în numai 3 ore şi 20 de minute la destinaţie, în capitala Franţei. E şi mai ecologic... Locuiesc, însă, la Bonn, un oraş foarte liniştit şi aerisit. Avem norocul să stăm aproape de o pădure, avem aer curat şi îmi petrec mult din timpul liber cu copiii în natură. Este o compensaţie la viaţa mea profesională stresantă. Se creează un fel de balanţă între serenitate şi haos.

La începutul acestui an aţi fost distins cu un Premiu Grammy. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această importantă distincţie?

Premiul mă încurajează, desigur, şi... mă obligă.