Cristian Măcelaru şi orchestra WDR la Festivalul Beethoven din Bonn | România | DW | 30.08.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Cristian Măcelaru şi orchestra WDR la Festivalul Beethoven din Bonn

Festivalul Beethoven este în plină desfăşurare. Un adevărat highlight l-a constituit concertul susţinut de WDR Sinfonieorchester, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, şi violonistul Augustin Hadelich.

WDR Sinfonieorchester, Cristian Măcelaru, Beethovenfest 2022

Cristian Măcelaru alături de orchestra radio a WDR pe scena Beethovenfest

"Alle Menschen" - "Toţi oamenii" este motto-ul ales de noul şi foarte tânărul director al Festivalului Beethoven, Steven Walter, pentru actuala ediţie a Beethovenfest, cu referire la "Oda bucuriei" din finalul Simfoniei a IX-a a celui mai celebru fiu al oraşului Bonn, devenită imn al Europei. Acesta este firul roşu al primei ediţii, care se desfăşoară în condiţii (aproape) normale după restricţiile impuse de pandemie. "Mesajul lui Beethoven e limpede: o lume mai bună este posibilă!", notează Walter în caietul-program al festivalului, subliniind importanţa muzicii, a artei şi culturii "în vremuri de război, de criză şi pandemie".

Steven Walter, Beethovenfest

​​​​​​Steven Walter, noul director al Festivalului Beethoven din Bonn

Pe parcursul festivalului, care se desfăşoară până pe 17 septembrie, au loc dezbateri pe tema unui MANIFEST, care urmează a fi adoptat la finalul ediţiei. Un manifest pentru mai multă diversitate în lumea muzicii casice. Căci, subliniază noua conducere a Beethovenfest, "şi un festival de muzică clasică trebuie să caute răspunsuri la problemele cu care se confruntă societatea în momentul de faţă". Atacul Rusiei asupra Ucrainei e fără îndoială unul dintre subiecte. Au loc totodată şi dezbateri despre identitate şi diversitate, de pildă, sau despre rolul artei. În caietul-program, publicul este îndemnat să împărtăşească convingerile marelui compozitor german: "Doar ceea ce ne putem imagina, are şanse de a deveni realitate, iar arta impulsionează puterea noastră de imaginaţie. Ne poate ajuta să dezvoltăm idei noi. Ne poate încuraja să schimbăm lumea în care trăim. Cu alte cuvinte, ne poate conduce spre un viitor mai bun."

Peste o sută de evenimente cuprinde programul festivalului în acest an, universul beethovenian jucând, cum e şi firesc, un rol central.

Şi în concertul susţinut de WDR Sinfonieorchester, sub bagheta dirijorului-şef al ansamblului kölnez, Cristian Măcelaru, avându-i ca solişti pe violonistul Augustin Hadelich şi violoncelistul Oren Shevlin, a figurat o compoziţie a titanului din Bonn: concertul pentru vioară şi orchestră în re major. Publicul a aplaudat frenetic interpretarea filigrană, plină de prospeţime şi acurateţe a tânărului violonist Augustin Hadelich, artist in residence în actuala stagiune a ansamblului radio WDR. "Am ales acest concert de vioară nu doar pentru că este foarte îndrăgit la public, ci şi pentru că este o reală capodoperă", sublinia, în dialog cu DW, maestrul Cristian Măcelaru. La bis, Hadelich a schimbat registrul şi a făcut sala să vibreze cu renumita piesă de tango semantă de Carlos Gardel "Por una cabeza".

Concertul a debutat însă cu lucrarea "What the Thunder said" pentru violoncel şi orchestră. Potrivit compozitoarei Malika Kishino, la baza lucrării se află poemul "The Waste Land", scris de T.S. Eliot cu un secol în urmă, care "reflectă şi situaţia actuală din lumea noastră: pandemia, schimbările climatice, barierele religioase, economice şi etnice". Eliot fusese, la vremea sa, inspirat de perioada de grea încercare din timpul Gripei spaniole şi a Primului Război Mondial. 

"Am ales această piesă pentru că orchestra noastră şi-a făcut un nume şi prin interpretările muzicii secolului XX şi XXI. În timpul pandemiei am iniţiat un nou proiect - "Miniaturi contemporane" -, comandând mici lucrări mai multor compozitori, pe care le prezentăm în primă audiţie lună de lună", a explicat Măcelaru. "Publicul este surprins de acest nou univers sonor, în care se contopesc diferite stiluri şi tradiţii culturale." Malika Kishino i-a dedicat compoziţia violoncelistului Oren Shevlin, răsplătit de public cu aplauze îndelungate.

Cristian Măcelaru: "Aşa cum şi-ar fi dorit Enescu"

După pauză, WDR Sinfonieorchester a interpretat Cvartetul pentru pian nr. 1 de Johannes Brahms, orchestrat de Arnold Schönberg. "Este nu doar una din lucrările mele preferate, ci şi un fel de "concert pentru orchestră", în care muzicienii noştri minunaţi au prilejul de a cânta ca ansamblu şi în acelaşi timp ca solişti". 

Dirijorul Otto Klemperer a fost cel care i-a comandat lui Schönberg această orchestrare, pe care a interpretat-o în primă audiţie absolută, în 1937, la Los Angeles. "Nici nu-ţi mai vine să asculţi originalul, aşa de frumos sună această prelucrare", scria plin de admiraţie Klemperer la vremea respectivă. Nu puţini vorbesc chiar de a cincea simfonie a lui Brahms. În ceea ce-l priveşte pe Schönberg, un autodeclarat "brahmsian convins" în anii tinereţii, acesta a menţionat că nu s-a îndepărtat nicicum de stilul lui Brahms şi că "nu a mers decât atât de departe cât ar fi mers şi Brahms dacă mai era în viaţă". Oricum ar fi, rezultatul e surprinzător şi impresionant, iar interpretarea plină de forţă, rigurozitate şi culoare a orchestrei WDR a stârnit ropote de aplauze şi strigăte de "bravo". Întregul concert poate fi urmărit pe canalul YouTube al DW.

 

"Ţelul nostru este acela de a face accesibilă muzica clasică unui public cât mai larg şi participarea la un festival renumit cum este cel dedicat lui Ludwig van Beethoven la Bonn este o cale ideală de a ne atinge acest ţel", a declarat pentru DW maestrul originar din Timişoara.

Pressebilder | Cristian Măcelaru | George Enescu Festival

Cristian Măcelaru, pe scena Festivalului Enescu, la Bucureşti

Prezenţa la Festivalul Beethoven a ansamblului renan a fost precedată de o serie de concerte: la Royal Albert Hall în cadrul BBC Proms, la Elbphilharmonie din Hamburg în cadrul festivalului Schleswig Holstein, la Concertgebouw din Amsterdam şi la festivalul Carl Nielsen din Odense. Cristian Măcelaru este dirijor-şef al WDR Sinfonieorchester începând cu stagiunea 2019/2020, director muzical al Orchestre National de France din 2020, din 2017 director artistic al Cabrillo Festival pentru muzică contemporană din California şi, de anul trecut, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu.

Link-uri www

Audio şi video pe aceeaşi temă