Credinţă, credulitate, neîncredere | Global | DW | 17.11.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Credinţă, credulitate, neîncredere

Un preţ record s-a plătit pentru achiziţionarea ”Mântuitorului lumii”, ”Salvator Mundi”, o pânză atribuită lui Leonardo da Vinci. Dar cine mai investeşte oare în salvarea libertăţii? Dar în izbăvirea democraţiilor lumii?

M-am blocat o clipă în reacţie la întrebarea unui amic. Ai scoate din buzunar o jumătate de miliard să cumperi un tablou ca Salvator Mundi, despre care nu puţini afirmă că-i poate fi atribuit geniului tuturor geniilor?

După o oarecare perplexitate m-am deblocat. M-am despărţit de regretul amplu de a nu poseda în veci o pânză atât de celebră ori mijloacele cu totul ieşite din comun pentru a o achiziţiona. Şi am decis că, dacă, totuşi, un miracol m-ar pune în posesia unor asemenea fonduri, mi-aş folosi averea altfel. Poate nu mai inteligent. Dar potenţial mai bine, în sens etic şi politic.

Mi-aş investi banii după cum urmează. Aş avea o serie întreagă de cadouri de dat unor proiecte precum MagiCamp şi MagicHome, al căror scop, salutar, e să ajute copii bolnavi, precum şi pe părinţii lor. Căci aş avea deplină încredere într-un om ca fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi în capacitatea lui de a împiedica sifonarea fondurilor strânse din generozitatea celor mulţi. 

Alte parale ar reveni luptei contra depresiei şi unor doctori care mai operează şi pe gratis. Căci ei există şi în România cea plină de biserici şi credincioşi, dar nu şi de spitale.

Şi aş plasa averi în educaţie. Aş încuraja şi-aş ajuta oameni neajutoraţi să se ajute singuri. Mi se pare esenţial să i se dea şansa unui grup cât mai mare de copii şi adulţi să înveţe. E vital să se alfabetizeze. Apoi, să se instruiască, nu în ultimul rând teologic, filosofic, psihologic, sociologic, istoric şi juridic, pentru ca să nu mai creadă orice bazaconie, să se elibereze de manipulările care continuă să-i încătuşeze pe mulţi, pentru că, prea naivi şi creduli, nu-şi înţeleg judicios condiţia şi sunt programaţi nu să iubească, ci să înghită aiureli. Şi să se lase escrocaţi de mafioţi.

Ca să nu se mai lase aş milui jurnalişti, oameni şi ong-uri punând efectiv umărul la informarea cetăţenilor şi la ajutorarea lor astfel încât să-şi reclame cu voce tare drepturile de care încearcă să-i deposedeze o oligarhie precum cea hiperpenală în frunte cu susţinătorii lui Liviu Dragnea. Aş ajuta la repunerea lor în drepturi astfel încât legea să fie una pentru toţi. Şi aş combate din răsputeri, alături de alţii, fatalismul.

În acest scop aş ridica pe scut oameni care, după cum scria o prietenă recent, au avut curajul "să fugărească la propriu politicienii veniți în fața blocului cu promisiuni deșarte doar pentru a câștiga voturi". I-aş răsplăti pe cetăţenii care, în ciuda pauperităţii lor, şi-au păstrat suficientă demnitate să arunce după aceşti politicieni  "cu merele lor stricate și covrigii tari ca piatra, cel mai probabil confiscați de pe undeva", împărţiţi spre a-i mitui electoral pe aceşti oameni foarte săracii.

Dar eu i-aş lua la fugă înainte de orice pe jurnaliştii care manipulează, discreditându-i sistematic pe cei ce fac bine statului de drept. I-aş propti pe magistraţii care iau, curajos, decizii corecte, dar se văd apoi ţintuiţi de manipulatori sau colegi necinstiţi la stâlpul infamiei, precum judecătoarea Camelia Bogdan sau procuroarea Alexandra Lăncrănjan. 

Apoi aş contribui la ocrotirea acelor oameni şi drepturi, a căror protejare nu mai e la modă. De pildă a evreilor europeni, daţi cu capul de pereţi, maltrataţi, discriminaţi ori asasinaţi de antisemiţi autohtoni sau imigranţi, nu arareori musulmani. Căci antisemitismul creşte exponenţial în timp ce la fel de puternic sporeşte în Europa şi indiferenţa faţă de acest fenomen. Sunt victime de care nu se mai interesează nimeni, pentru că e ”out” să le porţi de grijă lor sau victimelor altor grupuri, celor ale tiraniei ruseşti de pildă, sau ale comunismului chinez din Tibet sau de aiurea, ori islamismului gen ISIS sau Erdogan, ”in” fiind să acuzi doar islamofobia, colonialismul, rasismul şi pe Donald Trump.

În fine, aş sprijini acţiuni de elucidare a unei crime precum incendierea şi uciderea, după gratii, în arestul poliţiei oraşului estgerman Dessau, acum o duzină de ani, a unui imigrant de culoare precum Ouri Jalloh. Deşi nu s-a putut dovedi probabila sa asasinare de către poliţişti locali, crima e incontestabilă, în măsura în care rezidă într-un nou şi jalnic eşec al statului, sluţit de autorităţi în care, după scandalul posibilelor complicităţi cu teroriştii neo-nazişti ai NSU, începe să fie cam greu să se aibă încredere.

N-aş uita să investesc sume considerabile în jurnalismul de investigaţie spre a-l ajuta să descopere toate paradisurile fiscale braziliene sau panameze ale  mafioţilor din Teleorman şi de aiurea. Şi aş plasa oarece fonduri în presa din Zimbabwe şi Venezuela. Să nu care cumva să creadă unii că, după crimele şi dezastrul lăsat în urmă, cu ajutorul credulităţii şi lăcomiei masei, de un dictator marxist precum Robert Mugabe, instalarea la cârmă a puciştilor care l-au ajutat până mai ieri să-şi împileze şi să-şi devalizeze ţara, îi va elibera automat. 

Dacă după toate acestea şi banii pe care i-aş da pe cărţi, i-aş cheltui pe filme, teatre şi concerte ori i-aş pierde din propria mea prostie, mi-ar mai rămâne ceva, m-aş scotoci în buzunare să găsesc vreo doi-trei lei pentru un loz în plic. L-aş dărui, spre a-i întări încrederea în virtuţile prieteniei, amicului care m-a întrebat dacă l-aş achiziţiona pe Salvator . 

Admit că nu cred că ar putea fi cumpărat. Ori, vorba lui Elie Wiesel, că i s-ar putea grăbi venirea. Dar, cumva misterios, am încredere că va ajunge la noi. Poate că şi-ar accelera sosirea dacă nu mai credem în idoli ca politicienii ce se dau izbăvitori providenţiali. Şi dacă ne investim cum trebuie dragostea de oameni, de libertatea lor, de adevăr şi de dreptate.