1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Corul Madrigal: "Prin diversitate să aducem unicitatea"

Ioachim Alexandru
28 aprilie 2022

Corul Madrigal, unul din cele mai prestigioase din România şi Europa, aniversează curând 60 de ani de existenţă. DW a stat de vorbă cu dirijorul formaţiei de cameră, maestra Anna Ungureanu, despre realizări şi proiecte.

https://p.dw.com/p/4AVcf
rumänischer Chor "Madrigal"
Imagine: Madrigal

DW: Stimată maestră Anna Ungureanu, sunteţi dirijor principal al Corului Naţional Madrigal, un ansamblu de mare prestigiu în ţară şi străinătate, care va susţine vineri, 29 aprilie, un concert la Berlin. În program sunt lucrări de Igor Stravinski. Corul cântă împreună cu ansamblul Boulez, al Academiei Barenboim-Said, sub bagheta maestrului Matthias Pintscher. Cum s-a ajuns la această colaborare?

Anna Ungureanu: De aproximativ doi ani avem deja această ofertă, această rugăminte de participare în acest concert absolut minunat şi care în mod special nu ne reprezintă ca stil, dar este o provocare şi cu atât mai mult ne ajută să ne formăm un repertoriu foarte modern şi nu specific Madrigalului. Nu din cauza faptului că vom cânta cu o orchestră, acest lucru se întâmplă deja de mult timp, lucrări vocal-simfonice se află în repertoriul nostru, dar sunt de obicei mai clasice. Şi aici mă refer la Mozart, la Gabriel Faure şi altele. Însă Igor Stravinski nu am avut niciodată în repertoriul nostru iar lucrarea sa Les Noces este o provocare pentru orice ansamblu. Deci ne face fericiţi această provocare şi credem că valoarea ansamblului cu care vom cânta, respectiv a dirijorului, şi locaţia superbă în care vom cânta ne vor aduce multă bucurie.

Este Sala Pierre Boulez care a fost inaugurată cu câţiva ani în urmă…

Da. Este o sală foarte apreciată în domeniul nostru şi abia aşteptăm să avem parte de acustica specială a acestei săli.

Am crescut în casă cu colindele de Crăciun în interpretarea de neuitat a Madrigalului, dirijat de regretatul Marin Constantin. Ce alte înregistrări ați publicat în ultima vreme?

Preaiubitul nostru maestru Marin Constantin este încă în sufletele noastre şi bineînţeles că a aşternut în faţa noastră un drum pe care este posibil ca la vârsta noastră tânără să nu-l fi putut gândi, visa şi aşa mai departe. Deci este un precursor al unei mişcări corale în România de astăzi, datorată maestrului nostru, fiindcă el este alături de noi în fiecare întrunire şi repetiţie şi concert.

În ultimul an şi jumătate am realizat cinci CD-uri. Două CD-uri de Crăciun, unul internaţional şi unul românesc, pe tradiţii româneşti vechi şi noi, iar cel internaţional conţine piese din toată lumea, tot aşa, tradiţionale şi moderne, un CD Ave Maria care conţine piese internaţionale religioase, şi câteva dintre aceste lucrări chiar poartă titlul de Ave Maria, din toate genurile muzicale, apoi avem Patimile Învierii unde am căutat foarte multe piese ortodoxe, de tradiţie şi prelucrate armonic, iar ultimul CD al nostru, de care suntem foarte bucuroşi şi mândri şi-l vom lansa şi aici la Berlin, este Hora Staccato, cu muzică exclusiv românească, de tradiţie folclorică. Sunt prezente şi prelucrări folclorice. Este extraordinar acest periplu fiindcă a adus o energie foarte diversă şi bună, care ne-a ajutat în timpul pandemiei să avem senzaţia şi de fapt certitudinea că arta şi muzica sunt încă necesare, că facem ceva ce aduce bucurie foarte multora, chiar dacă în acest timp nu am avut foarte multe concerte live. Deci aceste CD-uri cu atât mai mult ne-au adus bucurie şi nouă şi celor care ne ascultă în această vreme.

Corul "Madrigal"
Corul Madrigal pe scena Ateneului RomânImagine: Madrigal

Că vorbiţi de vreme, ce rol poate juca muzica în aceste timpuri tulburi?

Cred că este un rol esenţial şi atunci când nu avem vremuri tulburi, fiindcă în esenţă oamenii trăiesc zilnic şi un pic de bine şi un pic de rău. Depinde din ce perspectivă privesc viaţa şi de cât de pregătiţi sunt pentru a da piept cu această viaţă, cu V. Cred că în fiecare minut al esenţei noastre ne putem baza pe sensibilitatea, pe imaginaţia, pe creativitatea oferite o dată cu sunetele muzicii. Şi noi artiştii cu atât mai mult ne-am bucurat că am putut aduce alinare pe toate canalele celor care au avut această nevoie. Inclusiv noi, cântând, am avut certitudinea că avem un scop pe care-l definim şi susţinem în fiecare zi. Ne-am simţit doriţi şi ne-am simţit valoroşi datorită acestei nevoi umane. Cred că în orice timp este nevoie de muzică, de artă, de arte vizuale, de o carte bună, fiindcă fiecare dintre noi funcţionăm diferit şi iată că această abundenţă din spectrul artei ne poate foarte mult ajuta să depăşim momente dificile dar şi să ne bucurăm cu atât mai intens de momentele cele frumoase.

Aţi efectuat săptămânile trecute un turneu prin ţară cu un program de muzică Pascală. Ce alte proiecte aveţi în pregătire?

Da, a fost un tur de forţă în Banat şi Transilvania. Am fost în patru oraşe care ne-au aşteptat de foarte mult timp. De data aceasta concertul nostru Pascal nu a mai avut loc la Bucureşti, evident că ne aşteptau şi acolo doritorii de muzică sacră în preajma acestor sărbători sfinte, însă le oferim online această posibilitate de a fi alături de noi şi de a asculta acest program absolut superb, care a fost un pic şi vizual, şi integrat în texte din Biblie prin cei doi actori pe care i-am avut alături, iar sutele de copii cu care ne-am întâlnit în fiecare din cele patru oraşe, şi care ne-au fost alături în scenă, au adus o energie şi o puritate de care aveam nevoie cu toţii să experimentăm în acest program.

Tot aşa mergem înainte, avem proiecte şi programe ambiţioase. Dorim să aducem un Shakespeare pe scenele României şi nu numai. Un program de Shakespeare. Adică piese bazate pe scriitura compozitorilor din timpul lui Shakespeare, respectiv tot ale lui Shakespeare, prelucrate pentru sonorităţi corale, din contemporaneitate. Şi acest lucru alcătuieşte un soi de arc între cele două perioade absolut superbe, renaşterea europeană şi modernismul. Credem că poate fi foarte valabilă în sufletul nostru şi una şi alta, şi atunci acest pandant este binevenit. Deci Shakespeare este unul din proiectele noastre, respectiv renaşterea europeană, unde dorim să aducem în toată Europa, pe toate scenele unde vom fi invitaţi de acum încolo, muzica, cea care ne leagă de fapt. Atât de diversă dar care pleacă de fapt dintr-o singură dorinţă, şi anume că aparţinem aceleiaşi energii, aceloraşi dorinţe şi profunzimi. Este foarte important pentru noi ca prin diversitate să aducem unicitatea. Acest spirit de echipă pe care sperăm să-l avem cât mai mulţi, din ce în ce mai mulţi în toată Europa, dorinţa de libertate, de bucurie şi de frumos. Toate programele noastre funcţionează în acest sens, indiferent că-i dăm un titlu sau este doar un concert coral de sine stătător, prin toate dorim să aducem această bucurie şi recunoaştere a unicităţii prin diversitate.

Corul "Madrigal"
Costumaţia emblematică a ansamblului MadrigalImagine: Madrigal

Aţi vorbit de Renaştere adineauri. Mai poartă coriştii costumele acelea renascentiste pe scenă, emblematice pentru Madrigal?

Evident, este unul din costumele cele mai iubite şi, aşa cum spuneaţi, emblematice. Ori de câte ori suntem văzuţi, în poze sau pe scenă, cu aceste costume, cei care ne ascultă şi ne privesc ne identifică direct cu Madrigalul lui Marin Constantin şi este Madrigalul dintotdeauna. Anul viitor noi vom împlini 60 de ani şi iată că stilul acestor costume s-a perpetuat într-un mod foarte firesc.

Pentru a asigura înalta ţinută a ansamblului aveţi desigur nevoie de oameni cu voci remarcabile şi auz absolut. Îi găsiţi cu greutate? Cum faceţi selecţia?

În fiecare săptămână primim câte o cerere de includere în cor. O cerere prin care foarte mulţi tineri vor să se alăture ansamblului nostru. Evident, avem câteva moduri de a-i selecta. În primul rând, evident, trebuie să aibă voce formată, frumoasă, trebuie să aibă studii muzicale şi să citească la prima vedere într-un mod firesc. Iar apoi, dacă a trecut prin aceste etape, ar mai exista o etapă preliminară angajării, o perioadă de 1-3 luni, în care vedem cum se adaptează sonorităţii, stilului, vitezei şi aşa mai departe, în ansamblu. Evident că foarte mulţi îşi doresc şi destul de puţini îndeplinesc aceste lucruri, dar niciodată n-am rămas fără oameni foarte buni, foarte bine pregătiţi şi, de fapt, dacă la bază ei sunt pregătiţi cu cunoştinţele pe care tocmai le-am exprimat, formarea necesară vine în ansamblu direct şi încontinuu. Inclusiv pentru mine, ca dirijor. Nu există o finalitate rapidă şi bine conturată în această meserie. Cât timp o vom practica vom învăţa în fiecare secundă ceva despre noi şi despre cum funcţionează mai bine sau despre diversitatea unor lucruri pe care le putem face şi aplica în scenă. Deci, munca unui artist este nesfârşită.

Vă mulţumesc pentru acest interviu.

Concertul Corului Naţional Madrigal la Berlin are loc vineri, 29 aprilie, în sala Pierre Boulez, Französische Straße 33dcu începere de la orele 19:30.