Coronavirus: Vor fi anulate renumitele târguri de Crăciun din Germania? | Germania | DW | 22.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Coronavirus: Vor fi anulate renumitele târguri de Crăciun din Germania?

Germania se pregăteşte pentru anotimpul rece în contextul pandemiei de coronavirus. Oktoberfest a fost deja demult anulat – ce se va întâmpla cu târgurile de Crăciun?

Temperaturi de peste 30 de grade Celsius în Germania la jumătatea lunii septembrie. Oamenii au mers în parcuri și la ștranduri pentru a se răcori. Pentru mulți locuitori ai Republicii Federale, iarna pare încă foarte departe.

Experții și-au exprimat însă deja îngrijorările privind apropierea frigului și efectul temperaturilor scăzute asupra ratei infecțiilor cu coronavirus.

Numărul zilnic de noi infectări a crescut constant în ultimele patru săptămâni în întreaga Germanie. Sâmbătă au fost 2.297 de cazuri noi, cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi din aprilie încoace.

Restaurant închis (picture-alliance/dpa/SvenSimon)

Nimeni nu-şi doreşte un al doilea lockdown în Germania

Alte țări europene nu exclud un nou lockdown. Autoritățile germane au început la rândul lor să prezinte, cu precauție, măsurile viitoare menite a frâna răspândirea virusului. Se discută şi despre soarta evenimentelor tradiționale de la sfârșitul anului.

Iată patru lucruri la care ne putem aștepta în toamna şi iarna acestui an:

1. Clinici ambulante

Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a anunțat luni un plan de creare de noi clinici ambulante, unde cei cu simptome pot merge pentru a fi testați de COVID-19 și primi tratament. Se speră că aceste centre ambulante de testare și tratament vor reduce numărul infecțiilor în restul sistemului medical.

"În momentul de față, putem spune că sistemul medical german a reușit să se descurce foarte bine cu numărul sporit de cazuri din ultimele patru săptămâni", a declarat Spahn pentru cotidianul Rheinische Post. Dar o nouă acutizare a ratei de infectări ar putea copleși spitalele.

Aceste clinici suplimentare amintite, separate de spitalele propriu-zise, ar putea prelua un al doilea val de cazuri și limita rata infecțiilor.

"Ar trebui să fie disponibile în întreaga țară în această toamnă", a confirmat Spahn.

Toate persoanele care prezintă simptome sunt încurajate să facă testul (picture-alliance/dpa/B. Pedersen)

Toate persoanele care prezintă simptome sunt încurajate să facă testul

2. Testare mai rapidă și mai amplă

O treime din numărul total de teste pentru coronavirus, efectuate în Germania, au fost făcute în ultimele patru săptămâni, după cum arată statistica, indicând o creștere a cererii de noi teste. Pe moment, toate persoanele care prezintă simptome sunt încurajate să facă testul, dar pacienții sunt sfătuiți să evite mijloacele de transport în comun și să meargă la centrele de testare pe jos, cu bicicleta sau mașina personală. Lucrurile ar putea deveni însă mai complicate odată cu răcirea vremii.

Până săptămâna trecută, Germania a oferit teste gratuite pentru cei care au revenit în țară din zone neconsiderate de risc din străinătate. Cei care au revenit din zonele de risc, conform listei elaborate de Institutul Robert Koch, sunt obligați să plătească singuri pentru a fi testați.

Spahn a declarat că o nouă strategie de testare va fi discutată în octombrie cu premierii celor 16 landuri germane.

Spahn a anunțat de asemenea planuri pentru teste mai rapide, mai ales pentru a-i proteja pe cei din căminele de bătrâni sau pentru persoane cu nevoi speciale. "Acolo trebuie să prevenim pătrunderea virusului", a spus Spahn. "Dar suntem mult mai bine pregătiți decât eram la începutul anului", a adăugat el.

3. Măști la München în piețele publice

Weekendul trecut ar fi trebuit să înceapă faimosului festival al berii din München - Oktoberfest. Corturile obișnuite unde se beau de regulă cantități uriașe de bere nu au fost instalate de data aceasta. Totuși, în centrul capitalei bavareze, la Viktualienmarkt, s-au putut vedea foarte mulți oameni la un loc, ignorând toate regulile de distanțare socială.

München Oktoberfest 2019 (picture-alliance/AP Photo/M. Schrader)

München: Oktoberfest 2019. E greu de păstrat distanţa...

Premierul bavarez, Markus Söder, a descris imaginile drept "îngrijorătoare" și a propus purtarea obligatorie a măștilor în piețele publice din oraș și în toate locurile unde "distanțarea nu se poate respecta sau nu se dorește a fi respectată". Söder va face un anunț concret pe această temă în cursul săptămânii.

Bavaria în special a înregistrat un număr foarte ridicat de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni, ceea ce l-a determinat pe Söder să convoace o reuniune a premierilor de land pentru a analiza problema. Söder a fost printre primii premieri de land care au introdus restricții dure în viața publică la începutul primăverii. De data aceasta, însă, el nu mai pare atât de decis să sacrifice încă o dată economia bogatei regiuni pe care o conduce.

De regulă, München este luat cu asalt de turiști în fiecare toamnă, la Oktoberfest venind an de an în jur de șase milioane de vizitatori.

4. Târguri de Crăciun de dimensiuni 'reduse'

După Oktoberfest, târgurile de Crăciun sunt alte evenimente anuale renumite din Germania. Aceste târguri încep de regulă la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie și țin până în ajunul Crăciunului. Turiști din țară și din străinătate vizitează târgurile din orașe ca München, Frankfurt și Berlin pentru a bea vin fiert și a asculta melodiile tradiţionale de Crăciun.

Târgul de Crăciun din Berlin, Gendarmenmarkt, în decembrie 2019 (Reuters/F. Bensch)

Târgul de Crăciun din Berlin, Gendarmenmarkt, în decembrie 2019

Söder este unul din premierii de land care a cerut luni ca aceste târguri să aibă loc, dar fiind altfel organizate. Ar urma să fie necesare intrări și ieșiri speciale, iar purtarea măștilor va fi obligatorie. El a spus că riscul de infectare ar putea fi mai mic, deoarece târgurile de Crăciun au loc în aer liber.

Dacă târgurile de Crăciun nu vor fi anulate anul acesta, atunci ele "se vor desfăşura într-o formă redusă", a declarat luni premierul Turingiei, Bodo Ramelow, pentru cotidianul Die Welt. Oamenii au o "nevoie emoțională de normalitate", a adăugat el. Peste două milioane de oaspeți au fost prezenți la târgul de Crăciun de anul trecut de la Erfurt, capitala Turingiei. O asemenea prezență este de neconceput anul acesta, a subliniat Ramelow.

Primarul metropolei Frankfurt, Peter Feldmann, a scris pe Twitter că este de acord cu dorința lui Söder de a permite organizarea târgurilor de Crăciun, dar cu "concepte bine gândite" pentru a proteja oamenii.

Premierul landului Saar, Tobias Hans, este la rândul său în favoarea desfășurării târgurilor de Crăciun, dar a cerut limitarea consumului de alcool. Mulți responsabili germani se tem că măsuri cum ar fi distanțarea socială și purtarea măștilor de protecţie vor deveni imposibil de respectat dacă lumea este în stare de ebrietate.