1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Merkel şi RKI pledează pentru înăsprirea restricţiilor

15 ianuarie 2021

Pe germani îi aşteaptă, pare-se, o nouă prelungire a lockdown-ului şi măsuri anti-Covid şi mai dure. Cancelara insistă să fie luate cât de curând deciziile corespunzătoare. Timpul, spune Merkel, presează.

https://p.dw.com/p/3nwvl
Angela Merkel
Imagine: John MacDougall/AP/picture alliance

Angela Merkel ar vrea să se "acţioneze rapid" pentru a nu se mai pierde timp preţios. Astfel, în cadrul unei videoconferinţe organizate de prezidiul CDU joi seara, cancelara a propus ca întâlnirea cu premierii de land, prevăzută pentru data de 25 ianuarie, să aibă loc mai devreme. 

Răspândirea coronavirusului nu poate fi frânată decât prin eforturi considerabile suplimentare, a argumentat şefa executivului german. Noua variantă a coronavirusului, care a suferit între timp mutaţii, descoperită în Marea Britanie şi în alte ţări, este foarte agresivă şi îi provoacă "mari griji". "Ne aflăm într-o cursă contra cronometru şi nu mai putem aştepta cu deciziile până pe 25 ianuarie", a mai spus Angela Merkel. Doar restricţii dure pot frâna creşterea exponenţială a cazurilor de noi infectări cu SARS-CoV-2, a mai avertizat ea.

Şi în mesajul transmis germanilor de Anul Nou, cancelara Merkel a vorbit despre marea provocare pe care o reprezintă gestionarea actualei pandemii.

"Încă prea multe excepţii" 

Şi preşedintele Institutului Robert Koch (RKI), Robert Wieler, s-a pronunţat pentru înăsprirea măsurilor anti-coronavirus: "Actualele restricţii nu reprezintă, în opinia mea, un adevărat lockdown". Aceasta pentru că "există încă prea multe excepţii şi măsurile nu sunt aplicate cu stricteţe", a declarat Wieler. Cu privire la mutaţiile suferite de coronavirus, preşedintele RKI a avertizat chiar că "există posibilitatea ca situaţia să se agraveze". RKI a înregistrat până acum şi în Germania 16 cazuri ale noii variante de coronavirus, cea depistată în Marea Britanie. Şi în Africa de Sud au fost descoperite patru astfel de cazuri. 

Robert Wieler consideră că actualul lockdown este mai puţin strict decât primul, din primăvară, că îngrădeşte mai puţin libertatea de mişcare a germanilor. În duminicile din decembrie s-au deplasat mult mai mulţi germani, arată Wieler, decât în primăvara anului trecut. 

Angela Merkel a respins relatarea cotidianului de mare tiraj Bild, potrivit căreia ar intenţiona să sisteze pentru o vreme transportul în comun. Ceea ce ar face însă bine şi transportului în comun, a arătat cancelara, ar fi munca a tot mai multor oameni de acasă şi reducerea în şi mai mare măsură a contactelor sociale. 

Turingia amână alegerile

În decurs de numai 24 de ore, au fost înregistrate în Germania 22.368 de noi infectări cu coronavirus. Numărul total de infectări cu SARS-CoV-2 a depăşit astfel pragul de 2 milioane. În decurs de o singură zi, RKI a înregistrat 1133 de decese legate de coronavirus. Numărul total al deceselor survenite în acest context în Germania până acum se ridică la 44.994.  

În Turingia, landul cel mai afectat în momentul de faţă de Covid, s-a decis amânarea alegerilor regionale, care ar fi trebuit să aibă loc pe 25 aprilie, pe 26 septembrie. Astfel, scrutinul pentru Landtag se va desfăşura în paralel cu cel pentru Bundestag. 

Bundeswehrul, armata federală, se află în faţa unei decizii importante, anume dacă să facă obligatorie vaccinarea anti-Covid în rândul militarilor germani. Săptămânalul "Der Spiegel" relatase în decembrie că o astfel de recomandare ar fi fost lansată de un medic militar de rang înalt al Bundeswehr. 

maw/das (dpa, afp, rtr)