Coronavirus: Europa face paşi către atenuarea restricţiilor | Europa | DW | 04.05.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Coronavirus: Europa face paşi către atenuarea restricţiilor

După mai multe luni de lockdown, locuitorii mai multor țări europene scapă parţial de unele limitări. O excepție notabilă este Germania, unde restricțiile continuă, deocamdată. 

Germania rămâne în mare parte în lockdown. Gastronomia este închisă, iar obligativitatea de a te testa înainte de a intra în magazine face viaţa grea pentru comercianţi.

Germania rămâne în mare parte în lockdown. Gastronomia este închisă, iar obligativitatea de a te testa înainte de a intra în magazine face viaţa grea pentru comercianţi.

În timp ce în Germania continuă să se aplice așa-numita frână de urgență, măsură care se activează automat la o incidență de 100 de infecții la o sută de mii de locuitori, paralizând în mare măsură viața socială, comerțul și domeniul gastronomic, alte țări din Europa întreprind pași către atenuarea anumitor restricții.  

Grecia

În Grecia s-au redeschis restaurantele după mai bine de şase luni. După cum era de aşteptat, sociabilii greci, dar probabil şi puţinii turişti care se află momentan în această ţară, se bucură mult că pot savura mâncarea gustoasă şi băutura bună în compania prietenilor, în aer liber.

În Grecia s-au redeschis restaurantele după mai bine de şase luni. După cum era de aşteptat, sociabilii greci, dar probabil şi puţinii turişti care se află momentan în această ţară, se bucură mult că pot savura mâncarea gustoasă şi băutura bună în compania prietenilor, în aer liber.

În Grecia, localnicii, dar și turiștii, au așteptat cu nerăbdare redeschiderea barurilor și a tavernelor, care au fost obligate să tragă obloanele timp de aproximativ șase luni din pricina numărului ridicat de infectări cu coronavirus. Deschiderea, care a intrat în vigoare luni (3 mai), prevede primirea și servirea clienților numai în aer liber și cu respectarea anumitor condiții. Personalul trebuie să fie testat de două ori pe săptămână și să poarte mască. Clienții nu au voie să stea în picioare, ci doar pe scaune. La o masă pot sta maximum șase persoane, iar între mese trebuie menținută distanța. 

Pentru a preveni o atmosferă prea relaxată, patronilor le este interzis să pună muzică. Cum interdicția ieșirii din casă este încă în vigoare, programul se încheie puțin înainte de ora 23:00. În ciuda tuturor acestor cerințe, grație climei mediteraneene, cafenelele și tavernele se umplu cu rapiditate. 

Potrivit Universității Johns Hopkins, Grecia înregistrează o incidență de aproximativ 150 de infecții la 100.000 de locuitori, aproximativ la fel ca în Germania. Aproximativ opt la sută din populație este vaccinată cel puțin o dată împotriva noului virus. Din 15 mai, Grecia vrea să deschidă complet domeniul turistic. Țara poate fi vizitată încă de pe acum, turistul fiind însă obligat să meargă direct la destinație. 

Olanda

Olanda parcă începe să prindă şi ea culoare în sezonul lalelelor multicolore

Olanda parcă începe să prindă şi ea culoare în sezonul lalelelor multicolore

Și aici terasele se vor putea redeschide, cel puțin între orele 12 și 18. Interdicția părăsirii domiciliului a fost ridicată, iar la magazine se poate merge din nou fără programare. În ceea ce privește întâlnirile private restricțiile rămân în mare măsură în vigoare: în loc de un oaspete ai voie să primești doi. De asemenea, muzeele, cinematografele și teatrele rămân închise. Elevii și studenții sunt încă în mare parte acasă, dar fac lecții în clasă cel puțin o dată pe săptămână. Olanda consemnează în continuare o rată a infecției ridicată, în comparație cu cifrele din alte țări, incidența la șapte zile fiind aproximativ 300. Aproximativ 30 la sută din populație a fost vaccinată cel puțin o dată împotriva coronavirusului. 

Cehia

Piaţă din Praga, Cehia

Piaţă din Praga, Cehia

Pași mici către revenire la o situație mai normală se fac și în Republica Cehă, țară grav afectată de pandemie și care a fost considerată punctul fierbinte al infecțiilor cu coronavirus. Începând de luni, magazinelor și piețelor li s-a permis să se redeschidă. 
Situația epidemiologică în această țară s-a îmbunătățit semnificativ, incidența fiind momentan de aproximativ 150. Țara nu mai este o zonă cu risc extrem de ridicat, astfel încât călătorii venind în Germania din Republica Cehă nu mai trebuie să prezinte un test negativ. Cu toate acestea, carantina obligatorie rămâne. Peste 18% din populație a fost vaccinată cel puțin o dată contra Sars-Cov-2. 

Franța    

Imagine dintr-o şcoală situată în nordul Franţei: un senzor special monitorizează calitatea aerului, scutindu-i pe copii de purtarea măştii, problematică din perspectiva concentrării celor mici, după cum atrag atenţia unii pedagogi şi psihologi

Imagine dintr-o şcoală situată în nordul Franţei: un senzor special monitorizează calitatea aerului, scutindu-i pe copii de purtarea măştii, problematică din perspectiva concentrării celor mici, după cum atrag atenţia unii pedagogi şi psihologi

Franța atenuează, de asemenea, restricțiile. Pentru prima dată după luni de zile, oamenilor li se permite să circule din nou liber, nefiind limitați, ca până acum, la deplasări pe o rază de cel mult zece kilometri de locul de reședință pentru călătorii ”neesențiale”. 
Predarea în școli se face din nou în sălile de clase. Grădinițele și școlile primare au fost redeschise acum câteva zile. În aproximativ două săptămâni vor fi redeschise și în Hexagon terasele. Interdicția părăsirii domiciliului va intra în vigoare la ora 21, în loc de ora 19, ca până acum. 

În pofida redeschiderilor promise de guvern, incidența este încă destul de mare: aproximativ 300 la 100.000 de locuitori. Guvernul speră că numărul tot mai mare de persoane vaccinate se va face în curând simțit în plan epidemiologic. Potrivit Universității Johns Hopkins, aproape 10% dintre francezi, foarte sceptici în ceea ce privește vaccinarea, au primit cel puțin prima doză.  

Italia

Guvernul de la Roma revizuiește la rândul său, unele dintre restricțiile severe din ultimele luni. În regiunile care nu sunt atât de puternic afectate de infecții, restaurantele și barurile au permisiunea de a deschide afară, dar numai până la ora 22:00 (din pricina interdicției de părăsire a domiciliului pe timpul nopții). Chiar și muzeele și cinematografele s-au redeschis în părțile mai puțin afectate ale țării. 

Demnă de remarcat este redeschiderea, începând de luni, a muzeelor de la Vatican. Purtarea măștii este obligatorie. 

Italieni pasionali bucurându-se de soare şi unii de alţii. Restricţiile au fost atenuate în multe regiuni ale ţării

Italieni pasionali bucurându-se de soare şi unii de alţii. Restricţiile au fost atenuate în multe regiuni ale ţării

Italia, țară în care incidența este de aproximativ 135 de infecții la 100.000 de locuitori, a planificat o atenuarea suplimentară a restricțiilor în următoarele săptămâni. Din iunie, oamenii ar putea sta din nou în interiorul restaurantelor. De asemenea, reglementările pentru turiști s-ar putea schimba. Până în prezent, aceștia erau nevoiți să se testeze înainte și după intrarea în țară și să intre în carantină timp de cinci zile. Însă nu este clar dacă și când se va schimba ceva la acest capitol. 

Peste 22 la sută din populație a fost vaccinată împotriva coronavirusului cel puțin o dată. Una peste alta, speranțele localnicilor, dar și ale turiștilor, în ceea ce privește vacanța de vară în frumoasa peninsulă sunt în creștere. 

Cu toate acestea, unii virologi italieni rămân critici în ceea ce privește deschiderile: ”În calitate de oameni de știință, ne temem că această redeschidere va duce la revenirea în forță a pandemiei”, a spus pentru DW profesorul Massimo Andreioni de la Universitatea Tor Vergata din Roma. ”Este foarte dificil să ne asumăm un risc calculat, deoarece ne dăm seama întotdeauna prea târziu că virusul ia din nou avânt”. 

Danemarca

Şi în Danemarca, ţară uneori însorită, oamenii ies afară la aer curat. La terase nu este necesar noul paşaport

Şi în Danemarca, ţară uneori însorită, oamenii ies afară la aer curat. La terase nu este necesar noul "paşaport"

După câteva luni de lockdown, Danemarca trece și ea la ajustarea restricțiilor. Explicând că dorește să prevină un nou val al pandemiei, guvernului acestei țări nordice a introdus un așa-numit ”Pașaport Corona”. 

Controversatul document, împotriva căruia s-a demonstrat în mai multe orașe, inclusiv în capitala Copenhaga, atestă statutul de vaccinat, dar și de recent vindecat de Covid al posesorului. În noul pașaport vor fi consemnate și testele negative nu mai vechi de 72 de ore. Oricine poate arăta permisul – în formă tipărită sau prin intermediul aplicației mobile - poate merge din nou la frizer, poate vizita muzee și merge la restaurant.

Stadioanele sunt de asemenea deschise din nou spectatorilor. Urmează, curând, cinematografele și teatrele. La terasele în aer liber ale restaurantelor se poate merge fără niciuna dintre dovezile mai sus menționate. 

Regulamentele se aplică până când aproape toți danezii vor fi vaccinați. Potrivit guvernului, acest lucru ar trebui să se întâmple până la sfârșitul lunii iulie. În Danemarca, incidența este sub 100.