1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Corona: UE, pe ultima sută de metri 

8 iunie 2021

Deși pandemia nu s-a încheiat, succesul campaniilor de vaccinare oferă speranțe Uniunii Europene. Însă, din pricina nivelului de prosperitate și a managementului de criză diferite, nu peste tot la fel de mari.

https://p.dw.com/p/3uZCF
Vaccinare UE COVID-19
Campania de vaccinare în UE diferă de la o ţară la alta Imagine: Thiago Prudencio/ZUMAPRESS/picture alliance

În majoritatea țărilor din Europa, numărul persoanelor care mor infectate cu noul coronavirus este în evidentă scădere. Factorul decisiv în acest caz ar fi creșterea imunizării populației, în special a persoanelor în vârstă. Desigur, pandemia nu s-a încheiat, însă multe elemente sugerează că Europa este pe cale să ajungă în punctul în care poate să țină virusul sub control în viitorul previzibil. 

O analiză mai atentă a situației la nivel european ne arată că nu toate statele membre ale UE participă în mod egal la această evoluție pozitivă. În țări precum Bulgaria, România și Slovacia, ratele scăzute de vaccinare și sistemele de sănătate deficitare continuă să determine rate de mortalitate mai mari decât în restul spațiului comunitar. 

”Luna aprilie va fi întotdeauna o amintire dureroasă pentru mine”, scrie Luba Kassova. "În timp ce primeam primul meu vaccin în Marea Britanie, tatăl meu de 85 de ani, nevaccinat, se stingea din viață în Bulgaria. Cum se poate ca eu, femeie de vârstă mijlocie, să fiu protejată de un vaccin, dar nu și aproximativ 90 la sută dintre oamenii trecuți de 80 de ani din Bulgaria?"

Luba Kassova este fondatoarea firme de consultanță Akas din Londra, care consiliază diverse instituții media pe partea de comunicare cu utilizatorii. Nedumerirea și strigătul ei de nemulțumire au fost preluate de ziarul britanic ”The Guardian”.

În timpul pandemiei, se arată în articol, diferența de bogăție, precum și orientarea politică diferită a fiecărui stat membru pot face diferența între viață și moarte în Uniunea Europeană. 

Două puncte fierbinți: Belgia și România

Vaccinare UE COVID-19
Câte persoane au primit cel puţin prima doză de vaccin în zece ţări din UE (inclusiv România - Rumänien)

Acest lucru începe cu îngrijirea medicală. De pildă, potrivit Eurostat, Polonia dispune de 238 de medici la 100.000 de locuitori - cel mai mic nivel din UE. În Ungaria, cifra este de 338, în Belgia de 312, iar în Marea Britanie de 284. Spre comparație, Germania are 431 de medici la 100.000 de locuitori.

În Bulgaria, cu 421 de medici la 100.000 de locuitori, asistența medicală pare relativ bună, la prima vedere. Însă, potrivit studiilor realizate de Universitatea Johns Hopkins, bulgarii ar avea cea mai mare rată de mortalitate din UE – circa 4%. (proporția între numărul de persoane infectate cu coronavirusul și numărul de persoane care au murit cu sau din cauza acestuia). Și în Ungaria, Slovacia, România și Italia această proporție este mai ridicată decât în alte state membre ale UE. 

Statisticile arată că mortalitatea este ridicată acolo unde populația în vârstă nu este vaccinată în mod prioritar, unde sistemele de sănătate publică sunt subfinanțate și unde scepticismul față de vaccinare este larg răspândit.

În Italia, numai 6% dintre persoanele de peste 80 de ani au primit cel puțin o doză de vaccin până la jumătatea lunii februarie a acestui an. În Germania, cifra a fost de 20%, potrivit Institutului Robert Koch (RKI), iar în Franța de 23%. 

Sociologul Matteo Villa, de la Institutul Italian pentru Politici Internaționale (Ispi), consideră că ”Italia ar fi putut salva vieți dacă personalul sanitar ar fi fost vaccinat în două luni în loc de una, așa cum au făcut Germania și Franța”. Italienii și-ar folosit mai puțin eficient dozele de vaccin pentru a proteja populația deosebit de vulnerabilă de peste 80 de ani, a explicat Villa pentru presa italiană. 

Franța, un model?

Italia a consemnat un nivel constant ridicat al mortalității până la sfârșitul anului 2020. Abia de la începutul anului, numărul persoanelor care au murit cu sau din cauza coronavirusului a scăzut drastic, la sub 3%. 

Germania vaccinare copii COVID-19
În Germania este deja propusă vaccinarea copiilor, iniţiativă pe care Comisia Permanentă de Vaccinare nu o susţine în totalitate, din cauza unor posibile riscuri încă necunoscute, după cum explică directorul acestui for, Thomas Mertens.Imagine: MiS/imago images

”Aici devine evident un efect al vaccinării”, explică Dominik Stillfried, șeful Institutului Central pentru Asigurarea Sănătate (ZI), pentru ziarul ”Handelsblatt”. Scăderea mortalității este o consecință a faptului că vârsta medie a persoanelor infectate a scăzut sub 40 de ani. Or, vârsta medie mai scăzută reflectă rata ridicată de vaccinare în grupele superioare de vârstă. 

Remarcabile sunt evoluțiile din Franța și Regatul Unit al Marii Britanii. La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, britanicii  încă înregistrau o rată de mortalitate de peste 15%. De atunci, aceasta a scăzut la 2,84%.

De asemenea, în Franța rata mortalității a scăzut de la cifra record de aproape 24% în aprilie 2020, la 2,4% în ianuarie anul acesta, ajungând la 1,91% la 4 iunie.
Acest lucru n-o prea consolează pe Luba Kassova. ”Pe 8 aprilie, când tatăl meu a murit, șapte la sută din populația bulgară de peste 80 de ani primise cel puțin o primă doză de vaccin. În Marea Britanie nivelul era de 97%”, scrie ea în The Guardian.

Chiar și după o lună, situația nu s-a îmbunătățit semnificativ, proporția persoanelor de peste 80 de ani vaccinate crescând la numai zece procente, mai explică ea. ”Tatăl meu nu mai era important din punct de vedere economic pentru societate, așa că viața lui a fost considerată mai puțin demnă de a fi protejată”, conchide, amărâtă, Luba Kassova.