Copiii de la școala evreiască din țara în care „nu am nimic cu evreii, dar…” | România | DW | 14.05.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Copiii de la școala evreiască din țara în care „nu am nimic cu evreii, dar…”

Laude-Reut este, la București, o școală evreiască deschisă tuturor confesiunilor și etniilor. În România, însă, un partid parlamentar consideră studiul istoriei Holocaustului un „experiment ideologic asupra copiilor”.

Centrul Laude-Reut din Bucureşti

Centrul Laude-Reut din Bucureşti

La începutul acestui an, formațiunea politică parlamentară Alianța pentru Unitatea Românilor a intrat în vizorul Parchetului General după ce a clamat că introducerea Istoriei Holocaustului în școli este o temă minoră și că „experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze”.

Patru luni mai târziu, după ce procurorii au analizat acuzațiile de minimizare a Holocaustului aduse partidului, dosarul a fost clasat sub pretextul că „fapta nu există”.

Alianța pentru Unitatea Românilor este unul dintre motivele pentru care, la fel ca în ultimele decenii, și raportul de anul acesta al Departamentului american de Stat despre starea democrației din România a inclus referințele la manifestări antisemite. Negaționismul, menționează documentul, continuă să se facă auzit în dezbaterile publice din România, inclusiv în Parlament, de la tribuna căruia unul dintre ideologii partidului de opoziție A.U.R., Sorin Lavric, a făcut apologia mișcării legionare, organizația politică și paramilitară aliată naziștilor germani în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Situația arată, e drept, mult mai bine decât la sfârșitul anilor 90 și începutul noului mileniu, când antisemiții erau la guvernare, ba, chiar riscau să câștige prezidențialele iar discursul le era necenzurat. Dar fenomenul nu a dispărut complet. Au mai rămas străzi, parcuri, instituții care poartă numele unor personaje dovedite responsabile pentru crime de război sau împotriva umanității, comise în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Voci antisemite se perindă și prin mediul academic și, deși legislația națională este clară, de prea puține ori cei care recurg la retorici antisemite ajung să plătească pentru deraieri.

Această toleranță la intoleranță din partea instituțiilor statului favorizează și deraieri mult mai violente cum a fost cazul amenințărilor primite de actrița Maia Morgenstern de la cineva care și-a asumat că scrie chiar „din partea A.U.R.”.

Istoria, predată fără limitările manualelor

Marcel Bartic

Marcel Bartic

Nu este doar absența rigurozității instituțiilor care ar trebui să aplice legea în România. Profesorul de istorie Marcel Bartic și-a scos elevii în stradă și a chestionat, împreună cu copiii, lumea întâlnită - un microsondaj de opinie fără pretenții științifice. „Cei mai mulți dintre trecătorii cu care am vorbit ne-au spus că nu știu ce înseamnă Holocaust. Aveau, așa, o idee vagă. Segmentul acesta de populație este extrem de vulnerabil la discursul extremist, antisemit. Nu știu dacă societatea românească, în ansamblul ei, este antisemită. Dar există un curent antisemit în România. Din nefericire. Și vine pe un fond istoric. A existat un antisemitism de sute de ani, pe care l-am văzut inclusiv la personalități ale culturii românești, că ne place sau nu. Că vrem să ignorăm lucrul acesta, e altă poveste”.

Bartic predă istoria așa cum manualele se feresc să o facă. Abordează și subiectele despre care în România încă, pur și simplu, se refuză dezbaterea, după 50 de ani de regim totalitar comunist, în care, amintește profesorul, „discursurile au avut o conotație naționalistă și excepționalistă, în care poporul român era cel mai bun” și nu putea fi suspectat în nici un fel de pogromuri și crime de război. „Și, pentru că nu s-a vorbit despre asta atâta vreme, nici măcar în universități, sunt foarte mulți oameni care nu știu despre evenimente cum ar fi, de pildă, pogromul de la Iași”. Adică, după cum le spune A.U.R., despre „temele minore”.

Urmăriţi videoclipul 02:46

#entr_ro: "Antisemitismul nu a dispărut din societatea românească"

Elevii cu care profesorul de istorie a ieșit pe străzile Bucureștilor provin de la o școală din afara sistemului public. Centru educațional Laude-Reut - mai cunoscut printre bucureșteni drept „școala evreiască” -  este o prezență aparent exotică în peisajul educațional din România. De fapt, nu este o anomalie, pentru că, explică Bartic, cine cunoaște evul mediu românesc și epoca modernă va găsi lesne un sens acestei prezențe: „O comunitate care coexistă aici de sute de ani, care a avut o contribuție esențială la progresul economic și cultural, care s-a implicat în marile evenimente ale epocii moderne și contemporane și, mai mult decât atât, a fost parte a tragediei care a marcat prima jumătate a secolului al XX și pe care o numim Holocaust. O școală care să marcheze existența acestei comunități, în condițiile în care comunitatea nici nu mai numără în prezent decât câteva mii de membri în toată țara, mi se pare un lucru absolut esențial”.

Raportul Departamentului american de Stat citează recensământul din 2011 și evaluează comunitatea evreiască din România la 3271 de membri. Neoficial ar putea fi dublu. Și, de vreme ce comunitatea se stinge, cine ar putea beneficia și cui i s-ar putea transmite valorile, istoria și poveștile rămase în urma comunității evreiești din București și România?

La Centrul Laude-Reut învață copii de multe naționalități, confesiuni și cetățenii.

„Tel Aviv e mai aproape ca Paris”

Răzvan Rughiniş, alături de fiul său, Caius Rughiniş

Răzvan Rughiniş, alături de fiul său, Caius Rughiniş

Răzvan Rughiniș predă inginerie aplicată la Politehnica din București și a decis să-și înscrie ambii băieți aici după ce, mărturisește, a cunoscut efervescența antreprenorială pe care cultura evreiască o are în timp ce dezvolta proiecte de startup-uri cu studenții și absolvenții. „Am realizat că Tel Avivul este mai aproape decât Parisul sau Londra - nu doar geografic dar și cultural și din perspectiva mentalităților. Am crescut într-o cultură în care ne-am uitat tot timpul spre Europa. Dar am ignorat această apropiere. Vedem în acest liceu și în cultura ebraică o conectare a profesiilor și am sperat ca aducându-i pe băieții aici să poată profita de această conectare a domeniilor. Accelerația de dezvoltare emoțională , culturală, pe care ei au reușit să o aibă devenind parte din comunitatea Laude-Reut mi se pare extraordinară și este vizibilă”.

Modelul, observă profesorul universitar, se aplică și în unele licee și colegii de stat „dar acelea sunt ceva excepțional. Ceea ce acolo sunt excepții și motive de mândrie aici este normalitatea”.

Remus și Caius Rughiniș sunt în clasele a IX-a și a X-a și au venit aici după ce a studiat ciclul general într-o școală publică. Sunt pasionați de informatică și de istoria și înțelegerea culturilor și civilizațiilor. „La acest liceu am găsit mult mai mulți copii cu care am pasiuni comune. Informatica, de exemplu. Am fost într-o școală de stat și întreaga comunitate de acolo era mult mai superficială. Existau și acolo prietenii, desigur, dar nu erau bazate pe pasiuni intelectuale sau asemănări ci mai mult pe glume și alte amănunte care nu pot să construiască o relație care să dureze toată viața”, povestește unul din cei doi băieți. Fratele lui a făcut o pasiune pentru limba ebraică. „Prin apartenența la această comunitate am putut să particip la un proiect cu o școală din Israel, o oportunitate pe care nu cred că aș fi avut-o la nici un alt liceu”.

Vorbesc cu plăcere despre orele de diplomație și de business, neobișnuite pentru sistemul educațional din România. „Diplomația este foarte distractivă dar și foarte dificilă, necesită un efort constant. Ora de business este cea mai provocatoare - sunt neobișnuit cu modul de lucru de acolo, trebuie să învățăm să ne punem în valoare propriile abilități. Pentru mine este o noutate dar realizez că trebuie să știi să-ți vinzi propriile abilități. Este esențial, mai ales în lumea modernă”.

 „Am învățat despre varietate”

Pe Maria, părinții au adus-o la Laude-Reut în urmă cu 13 ani. „Avea doi ani și jumătate. Aveam referințe extrem de bune. Apoi a venit și Sophie, tot de la grădiniță. Iar acum suntem clasa a noua, respectiv, a 5-a”, povestește mama Andreea Kehaiyan. „Putea să fie orice altă școală privată - germană, spaniolă sau italiană. Dar au contat cel mai mult referințele. Sunt lucruri aparent minore care ne-au convins și care țin de armonia relației elev-profesor. De exemplu, profesorii intră pe aceeași intrare cu elevii, spre deosebire de sistemul de stat, unde profesorii au o intrare separată”, completează și tatăl celor două fete, Mihai Kehaiyan. Sunt o familie de armeni, ortodocși practicanți și, punctează tatăl, „chiar dacă școala este evreiască, copiii nu sunt îndoctrinați într-o anumită religie, nu li se impun idei fixe. Faptul că am venit și cu cea de-a doua fată tot la această școală denotă mulțumirea noastră. Copiilor le sunt deschise cât mai multe posibilități.”

Maria şi Sophia Kehaiyan

Maria şi Sophia Kehaiyan

Spre deosebire de frații Rughiniș, Maria nu a trecut printr-un alt mediu educațional. „Dacă e ceva ce-am învățat de la Laude este despre varietate. Să descoperi mereu ceva nou, care te surprinde”. Când erau mici, fetele celor doi absolvenți de drept Kehaiyan de-abia așteptau să vină Hanukkah, sărbătoarea luminilor. Acum, spune Sophie, „sărbătoarea mea preferată este purimul, când copiii se costumează și parcă viața este mai colorată și mai frumoasă. Îmi plac foarte mult sărbătorile când cântăm și ne bucurăm”. Iar prietenii care află că, „uite, eu la școală nu am învățat astăzi, am fost costumată în gheișă, sunt șocați și un pic geloși. Cine nu-și dorește să meargă costumat la școală?”, adaugă Maria.

Pentru Sophie, la cei zece ani, „această școală te pregătește să ajungi departe. Aș vrea să mă mut în altă țară, când voi crește”. La fel și sora ei mai mare, doar că Maria nu este convinsă că ar rămâne multă vreme plecată: „Dacă e ceva ce am învățat de la această școală e că dacă cineva are nevoie de ajutor îl oferi și în momentul de față România are nevoie de mult ajutor. Și dacă toată lumea care poate oferi ajutor pleacă în altă țară, România o să rămână doar cu nevoia de ajutor. Dacă școlile s-ar schimba, toată societatea s-ar schimba. Educația e baza.”

Caius Rughiniș e decis să rămână în România, când va fi pe picioarele sale. „Sectorul IT se descurcă foarte bine. Aș încerca să schimb ceva la nivelul unei comunități, să pot să răspândesc idei și valori care mie îmi par importante, să fac mai accesibile literatura, istoria și filosofia, care mie îmi plac, inclusiv printr-o carieră în domeniul IT”. În ce-l privește pe Remus, spune că „sistemul nostru de educație de stat este suboptimal”, vede unde ar putea fi îmbunătățit și ar fi mai mult decât dispus să încerce să fac o schimbare pozitivă pentru comunitate.

Când vorbești despre școala evreiască din București, despre Centrul Laude-Reut, toată lumea face referire la valorile evreiești. „O parte conservatoare, să nu spun extremistă, a societății românești ar spune că acestea sunt mai degrabă cele ancorate de miturile despre evrei. Nu este deloc așa”, explică profesorul Marcel Bartic. „Valorile evreiești înseamnă o invitație la dialog multicultural, la toleranță, la acceptarea diferențelor între noi și la combaterea antisemitismului. Mi-aș fi dorit să vorbesc despre antisemitism ca fiind o amintire urâtă, care a rămas în cotloanele istoriei, undeva în prima jumătate a secolului 20. Știți refrenul: „Nu am nimic cu evreii, dar…”. Ei, ăsta e primul simptom al unui antisemitism de care încă nu scăpăm, ca societate”.