1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cooperare sud-americană

Maria Pascu21 septembrie 2007

Brazilia şi Venezuela intenţionează să consolideze cooperarea dintre concernele energetice de stat la exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaz.

https://p.dw.com/p/BiAA
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da SilvaImagine: AP

La o întâlnire a preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva cu omologul său venezuelean Hugo Chávez, cei doi lideri au decis înfiinţarea a două întreprinderi binaţionale în domeniu. Unul din concerne va construi o rafinărie în regiunea braziliană Pernambuco şi se va afla 60% sub control brazlian şi 40% sub control venezuelean. Cea de a doua firmă va exploata câmpurile de petrol Orinoko din Venezuela.

Contractele urmează a fi semnate în luna decembrie la Caracas.

În plus, şefii de stat au hotărât reluarea construcţiei unui gazoduct, care va face legătura între Venezuelea şi Brazilia, a anunţat astăzi cotidianul brazilian „O Globo”.

Planurile fuseseră decise deja de la începutul anului însă lucrările au fost întrerupte din cauza diferenţelor politice dintre cele două state. Experţii estimează costurile de construcţie ale gazoductului la aproximativ 23 de miliarde de dolari.