Contratimp românesc | România | DW | 19.06.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Contratimp românesc

De ce a eşuat moţiunea de cenzură? Între altele şi pentru că după alegeri şi închiderea lui Dragnea mulţi s-au calmat. Nu puţini politicieni profită şi trag cinic de timp, de parcă ar avea viitorul şi puterea în buzunar.

Uneori puterea se obţine uşor. Caz în care, spre a-l parafraza pe Machiavelli, se poate pierde la fel de uşor. În cazul românesc e însă mai grav decât prefigurase autorul Principelui. Fiindcă în joc nu e doar soarta unui Barna, Cioloş şi compania, ci însăşi democraţia.

Care, la alegerile din 26 mai, le-a dat câştig de cauză nou-veniţilor din USR-PLUS. Şi i-ar fi răsfăţat chiar şi mai mult, dacă PSD nu fura, indirect, cu complicitatea autorităţilor controlate de regimul dragniot, sufragiile diasporei rămase neexprimate din "lipsă de timp şi de localuri de vot". 

Astfel alintaţi de electorat, liderii USR-PLUS şi-au luat-o prompt în cap. Dacă nu şi-o luaseră anterior. În loc să se gândească serios la nevoile de imagine ale unei candidaturi prezidenţiale şi la semnalul pernicios lansat de o participare  la competiţia pentru PE, Dacian Cioloş s-a grăbit să apuce strâns cioara europarlamentarismului din mână, lăsând vrabia şefiei statului să zboare unde-o vrea.

Nu e prima lui inconsistenţă şi nu va fi probabil, din păcate, ultima. Cum nu e singura boroboaţă comisă cu un vag aer de iresponsabilitate şi diletantism de dregătorii opoziţiei. Din care unii, mai iresponsabili decât alţii, n-au nicio problemă să se înghesuie să devină notorii în frizerii şi în stabilimente pesediste, prin apariţii asidue la Antena 3, iar alţii prin absenţe, aproape la fel de malodorante, de la moţiunea de cenzură eşuată marţi, 18 iunie.  De ce a eşuat?

De bună seamă pentru că lumea s-a calmat şi presiunea a încetat, nu doar din pricina unei opoziţii prea slabe în Parlament, în urma lehamitei care i-a făcut pe mulţi să nu participe la scrutinul din 2016, ceea ce a repropulsat la putere PSD. Atunci, când Dragnea nu-şi făcuse încă, plenar, numărul, ca să scape de gratii, justiţia mai părea intactă, CCR cât de cât funcţională, Avocatul Poporului nu chiar atât de dezavuabil ca-n ultimii trei ani, iar Cioloş şi ai lui lăsaseră  bună parte din ţară în ordine.

Încât poporul şi-a permis să se arate sastisit. Îl scosese din sărite blatismul penelist după episodul USL-ist, nu prea avea încredere în USR şi spera în suplimentări veritabile de venit, promise de o ciumă roşie care ştia bine că va aplica politici alimentând masiv inflaţia. Ca atare, s-a grăbit să se lase amăgit. Neînţelegând că miza nu e doar guvernarea, ci libertatea, independenţa justiţiei şi, deci, statul de drept, precum şi europenitatea României, unii şi-au îngăduit să se "pişe pe el de vot”. 

Nici politicienii opoziţiei nu par, uneori, mai breji. Şi nu e vorba aici doar de inşi ca Rareş Bogdan, de la care nu se putea aştepta înţelepciunea de a evita să se recompromită prin apariţii la Antena 3.

Dotaţi, intelectual, cu o respiraţie cam scurtă, cu o memorie carentă şi o morală aproximativă, precum şi smintiţi de sfaturile unor consilieri prea leneşi ca să gândească până la capăt, unii politicieni ai opoziţiei se tem să nu păţească în 2020 ca în 2016, după intermezzo-ul tehnocraţilor lui Cioloş. Le e, cu alte cuvinte, frică să nu preia puterea spre a deconta, apoi, la urne, odioasele nefăcute ale PSD.

În schimb, par să vrea să se înfrupte îndelung şi netulburat din ciolan, eternizându-se la butoane ca fesenismul iliescist. Aşa că acţionează cu încetinitorul. Şi tolerează falsa schimbare la faţă a Dăncilei, un demers amăgitor acoperind perpetuarea restauraţiei. Inadecvarea lor se hrăneşe din aşteptări exagerate, orgolii umflate şi vanităţi exacerbate, din calcul cinic şi din indiferenţa unor dregători ai opoziţiei, sătui deja, încă înainte ca ţara să fi început măcar să iasă din marasmul refeudalizării, în care a împins-o Dragnea. E şocant miserupismul lor în faţa unei moţiuni care ar fi trebuit, imperativ, să treacă şi nepăsarea faţă de asumarea unei puteri, pe care, dacă instinctul democratic şi bunul simţ le-ar fi depăşit trufia, ar fi înţeles că sunt siliţi să facă totul ca s-o preia. Căci poporul a vorbit clar. Ba, la 26 mai şi-a repetat verdictul, exprimându-l nu doar în scrutin, ci şi în referendum.

De ce i se ignoră, deci, opţiunea pentru o schimbare de guvern? Ce n-a înţeles, în context, expirata clasă politică românească, dincolo de faptul că, rămânând la putere, PSD se afundă tot mai rău în groapa politică pe care i-a săpat-o regimul Dragnea, fără ca România să iasă la liman?

Mai întâi că alegerile şi referendumurile derulate în Europa şi SUA, în ultimii ani, relevă că popoarele s-au săturat de vechiul elitism politic, de corupţie, ipocrizie. cinism şi politicianism, că sunt informate şi le intuiesc pericolul, amendând neajunsurile elitelor sistematic şi din ce în ce mai aspru.

Apoi, că în faţa acestei revoluţii, condiţionate de globalizare şi de societatea informaţională, destabilizarea, criza şi accesul la putere al autocraţilor sunt oricând şi oriunde posibile. Nimeni, între politicienii tranzacţionalişti, nu se mai poate instala confortabil în iluzia invizibilităţii eventualei sale corupţii, spre a se lăfăi nepedepsit în hybris şi în binefacerile propriei dregătorii.

În fine, prea puţini politicieni români realizează că sunt în contratimp. Prea puţini pricep că România şi Moldova sunt angrenate, ambele, într-o cursă contra cronometru. Una, confruntându-i şi pe oamenii din vest, şi, mai aprig, pe cei din Rusia, China şi Hongkong. Lupta dintre sisteme e în toi. În vest face ravagii cenzura şi anticapitalismul ecologist şi politic corect. În China comunistă, succesul economic a pregătit edificarea unui sistem totalitar mai pur şi mai dur decât oricând şi oriunde în istorie, regimul instituind controlul realmente absolut şi cenzura cu adevărat totală. În alte zone, rolul nomenclaturii comuniste revine clerului islamist, iar în România şi Moldova cleptocraţiilor de felul celor comandate de Dragnea şi Plahotniuc, cu complicitatea justiţiei, Curţilor Constituţionale şi a altor instituţii.

Or, vorba lui Marin Preda, timpul nu mai are răbdare. Destructurarea imperativă a acestor state în stat sugrumând drepturile şi şansa la prosperitate ale cetăţenilor reclamă ceva mai puţină răbdare şi tergiversare şi o net mai energică şi riguroasă gândire şi acţiune politică. Absenţa celei din urmă va fi sigur pedepsită de electorat, dacă dreptul la vot va fi respectat. Dar şi poporul e chemat să se activeze cât se mai poate, cerând ferm şi cu voce tare schimbarea reală. Nu una mimată şi riscant întârziată.

 

Vă mai recomandăm