"Contează să nu te lași intimidat"

DW: La 30 de ani după căderea Zidului Berlinului ați scris o carte despre ideile unor disidenți din țările comuniste și impactul acestora. În ce constă actualitatea subiectului?    

Marko Martin: Subiectul e mai actual decât oricând. În prezent asistăm la noi atacuri împotriva democrației, iar mulți oameni se arată surprinși și întreabă: de ce acum, doar nu o fi dracul chiar atât de negru? Dacă îi citim pe autorii menționați de mine în carte, printre care Hans Sahl, Jürgen Fuchs, Arthur Koestler, Manés Sperber, George Orwell și Czesław Miłosz, învățăm că, de fapt, catastrofa e normalitatea. Etapele de relativă armonie și stabilitate nu durează prea mult, motiv pentru care trebuie să adoptăm o gândire care e pregătită de schimbări majore și să ne menținem umanitatea și flexibilitatea. Ce vedem astăzi nu e chiar atât de nou precum credem. Dacă citim cărțile celor care au trăit lucruri groaznice în anii 30, prinși între Hitler și Stalin, putem să ne ascuțim simțurile și să ne întărim spiritul de rezistență.      

Care e diferența dintre un opozant și un disident? E necesar ca disidentul să lase în urmă o operă?

În latină, verbul "disidere" implică o plecare, ideea că o ideologie e lăsată în urmă. În cartea mea nu-i vorba doar de ex-comuniști, din acest motiv titlul e "Gândirea disidentă". "Disidentă" în sensul unei distanțări de așteptările obișnuite, de structurile autoritare. Astfel, atitudinea disidentă nu e ceva învechit după sfârșitul Războiului Rece. Trebuie doar să ne îndreptăm privirea spre Hongkong. Dacă îi numim pe acești oameni disidenți sau opozanți, e mai puțin important. Contează să nu te lași intimidat de abuzurile puterii.     

Disidenții care au părăsit țările comuniste și s-au stabilit în Occident au fost percepuți drept reprezentanți ai spectrului politic conservator, de dreapta. Pe bună dreptate?  

Să fii anticomunist nu înseamnă, în mod automat, să fii de dreapta. Aș merge chiar mai departe, amintind că publicistul și politicianul ecologist germano-francez Daniel Cohn-Bendit a spus după căderea Zidului Berlinului: În viitor, stânga va fi anticomunistă sau nu va mai fi deloc. O politică de stânga care critică ierarhiile prea stricte ar trebui să se opună oricărui regim autoritar, indiferent dacă e vorba de Uniunea Sovietică sau de regimul naționalist al lui Putin din Rusia de astăzi. Nu mai e vorba de vechiul model "stânga versus dreapta". Astăzi observăm chiar că vechii stângiști și noua dreaptă se înțeleg foarte bine când e vorba de opoziția comună împotriva unei societăți civile liberale.       

Ce rol au avut intelectualii disidenți care au venit din RDG în RFG, cum ar fi scriitorul Jürgen Fuchs, pentru societatea vest-germană?

Cei ca Jürgen Fuchs sau cehul Pavel Kohout erau anticomuniști liberali. Ei au folosit în mod efectiv libertatea de a vorbi deschis și de a-i contrazice pe alții, și au apreciat-o mult mai mult decât stângiștii din Vest, pentru care libertatea aceasta era ceva de la sine înțeles. Această gândire flexibilă poate fi foarte actuală și în ziua de azi.   

Ce semnificație au avut acești disidenți pentru RDG sau Cehoslovacia?

Pesimiștii ar putea spune că intelectualii ca Václav Havel nu au prea lăsat urme în societatea cehă de astăzi, că ei au fost niște excepții, că principiile etice ale lui Havel nu au avut o influență semnificativă, chiar dacă el a ajuns președinte după sfârșitul dictaturii. 

Da și nu... Dacă mii și mii de tineri ies în stradă în Cehia pentru a protesta împotriva unui guvern corupt, ei sunt și copiii cititorilor lui Havel. Multe bloguri arată că tocmai acești tineri sunt pe cale să descopere textele unor autori ca Havel, Josef Skorecky, Milan Kundera sau Pavel Kohout, care nu au acceptat să tacă în fața unui regim nerușinat, în ciuda condițiilor mult mai dificile și periculoase.

Acest impuls al rezistenței există mereu, doar că e uitat sau redescoperit cu o intensitate diferită în funcție de vremuri. Așadar, sunt optimist. Concluzia cărții mele e că nimic nu se pierde, totul a fost consemnat și trebuie consemnat în continuare. E vorba de încrederea în memorie, de încrederea în cuvinte.   

Să revenim la rolul disidenților pentru fosta Germanie de Est.

În RDG, disidenții ca Jürgen Fuchs sau muzicianul Wolf Biermann au influențat doar anumite cercuri. Chiar și în cercurile semi-disidente, semi-critice și avide de cultură, au fost citiți mai degrabă autori ca Heiner Müller, Christa Wolf, Christoph Hein sau Volker Braun, iar rezultatul a fost o lipsă de consecvență la nivelul ideilor. Nu vreau să moralizez și să vorbesc depre lașitate, dar e vorba de o atitudine și de o gândire care se ascunde în spatele unei critici generalizate la adresa civilizației contemporane, pentru a nu vorbi concret despre dictatură. Cine discută cu scriitoarea Herta Müller sau cu alți intelectuali din Europa de Est și menționează numele Volker Braun sau Christa Wolf, va auzi critici destul de acide la adresa unor așa-ziși opozanți din RDG care făceau, de fapt, parte din sistem. Be bună dreptate!

Ce semnificație au avut scrierile opozanților care părăsiseră Germania de Est pentru cei rămași în RDG?  

Au avut o semnificație importanță pentru serviciul secret Stasi, care i-a spionat pe acești oameni în Occident. În același timp, scrierile acestea au contat pentru cercurile bisericești, pentru cei care au refuzat să facă armata - pe scurt, pentru nucleul dur al protestatarilor din 1989 în RDG, cei care au ieșit în stradă când riscurile erau încă deosebit de mari, înainte să iasă milioane de oameni. Ei au fost opozanții primei ore, cititori ai lui Jürgen Fuchs, care au luat în serios îndemnul său spre obiecții și proteste. Să nu omitem însă că nu e vorba doar de atitudine, de o didactică bine intenționată, ci și de valoarea literară și estetică a acestor autori.     

Scriitorul și publicistul Marko Martin s-a născut în 1970 în RDG. Nu a avut voie să înceapă studii universitare din motive politice. În mai 1989 a părăsit Germania de Est. Noua sa carte "Dissidentisches Denken. Reisen zu den Zeugen eines Zeitalters" ("Gândirea disidentă. Călătorii spre martorii unei epoci") reunește portretele a 22 de gânditori și scriitori disidenți din Europa de Est.