Confruntarea cu corona e si una cu China, cu cartile pe masa

Cand se vor numara bobocii, se vor stabili si vinovatiile pentru uciderea oamenilor rapusi de corona, desi ar fi putut fi salvati. Se vor cantari erorile, se vor evalua complicitatile, se vor insirui acuzele si se vor trece pe o lista din ce in ce mai lunga condamnarile definitive. Nu vor lipsi de pe lista gresitilor autoritati occidentale. De pilda oficialii Institutului Robert Koch, autoritatea federala suprema in materie de boli infectioase si de prevenirea lor. Care a descoperit abia mai ieri, intr-un tarziu, ca mastile (continuand, greu explicabil, sa lipseasca din farmacii si de pe fetele oamenilor) sunt, totusi, utile in cazuri de pandemie, daca un virus se transmite prin stropi.

Cand se va plati sec tuturor cacialmalelor, si se vor aprecia la justa lor valoare toate neghiobiile comise astfel incat calamitatea si urmarile ei sa ia proportiile fara egal pe care le-a luat, socante adevaruri vor iesi, in serie, la iveala. 

Sigur, se vor trece in revista si greselile banale, comise ani la rand, din setea de aplauze la burse si de eternizare la putere, dupa criza din 2008, de guvernanti si sefi de banci centrale, intre altele in materie de politica financiara si monetara, din pricina carora s-a ajuns la decuplarea fatala a economiilor reale de aberantele politici ale unor executive, amagindu-se sa se considere "fara alternativa".

Nu mai putin recomandabil va fi sa se inventarieze complicitatile cu marii vinovati ai crizei, maculand blazonul unor organisme internationale precum OMS. Se vor evalua in context motivele pentru care Organizatia Mondiala a Sanatatii n-a lansat din timp avertismentele necesare, dar a sarit ca arsa cand s-a ofuscat Beijingul ca s-a numit "chinez" virusul aparut la om in China, unde, intrucat a fost ascuns prin masuri intre altele represive să nu fi fost luat in serios nici de OMS, e probabil sa fi provocat cel putin cateva zeci de mii de victime si nu doar trei, cum s-a sustinut oficial la Beijing si s-a colportat, ca dezinformare involuntara, in massmedia occidentala.

Or, cand se vor face toate socotelile le va fi clar si celor mai lenti, cu capul, ce crima in masa s-a comis, fie si doar din imprudenta si frivolitate, prin escamotarea, cosmetizarea si minimalizarea adevarului, de vreme ce virulenta si anvergura amenintarii, natura ei exacta si modalitatile optime de a o combate si lichida s-au stabilit cu o intarziere literalmente fatala pentru mii, zeci, sau, cine stie, sute de mii de victime, nu doar dintre cele in varsta si afectate de boli stiute sau nebanuite. 

Se va pune atunci problema dimensiunilor programului de fake-news al Chinei. Se va constata, fara uimire excesiva, dat fiind bilantul celor 70 de ani de existenta ai regimului comunist, ca proportiile acestui program de minciuni n-au fost depasite decat de insolenta insotind transpunerea si flancarea lui cu masuri propagandistice de genul trimisului de ajutoare care nu ajuta (precum testele chineze care nu testeaza decat rabdarea celor "ajutati").

Se va intelege, prin urmare, ca Beijingul a mintit obraznic si a mintit disperat, luni de zile, cu privire ba la modul de transmitere a virusului si virulenta lui, ba la calculul, mereu modificat aiurea, al contaminarilor, ba la numarul real al mortilor, net mai mare decat cel indicat oficial. Se va contura pe aceasta cale clar ca mult prea multi au cazut victima nu atat si nu doar molimei, ci cu precadere unui regim infect. Unul totalitar, a carui constanta e dispretul fata de om, fata de viata si libertatea lui. Un regim ale carui politici criminale, de felul Marelui Salt Inainte, au indus in trecut perioade cumplite de foamete, cu zeci de milioane de morti, precum si, in siajul lor, molime ivite intre altele si din obiceiul consumului unor animale prea putin comestibile, asumat de oameni confruntati de generatii cu extinse faze, cumplite, de lipsa cronica de hrana.

Or, toate acestea n-au determinat regimul de la Beijing sa taca, stiindu-se cu musca pe caciula, chitic, ori sa deschida gura cu oarecare modestie. La Bucuresti si aiurea diplomatii chinezi au avut tupeul unor ratoieli la terti si presa critica de o impertinenta iesita din comun. 

Sursele  unor astfel de inadecvari brutale nu sunt greu de ghicit. Ele nu rezida doar in faptul ca, in epoci de criza, cresc exponential docilitatea si obedienta tuturor, si mai ales a yesmenilor, constituind ostirea de slugi, de birocrati si politruci, precum si grosul diplomatilor unui regim comunist. Ci si in tendinta dictatorului de a evita sa dea socoteala printr-o strangere a surubului silindu-i pe lacheii sai, pe sicofanti, politisti politici si poeti de curte sa-si intensifice la maximum activitatea. 

Scopul activarii lor e, intre altele, evitarea unei predictibile revolte si apararea si promovarea "genialului carmaci", astfel incat sa nu i se mai impute unui Xi Jinping, de pilda, cataclismul de care e mai vinovat decat oricine, ci sa fie ridicat in slavi, ca si cum liderul suprem chiar ar fi in stare sa salveze planeta si i-ar fi izbavit de tragedie pe toti cei pe care, in fapt, i-a nenorocit, martirizand, in ordine, segmente din propriul popor, din continent si, in final, din toata omenirea. 

Dar toate acestea nu sunt noutati, ci reflexe si tehnici notorii ale regimurilor comuniste. A caror coruptie nu ucide mai putin decat coruptia regimurilor postcomuniste. In fapt cele dintai ucid, cum s-a vazut si in Romania, in decembrie 89, cu atat mai mult cu cat au fost mai dure, au durat mai mult si, deci, au mai mult de pierdut.

Mai greu de priceput e, prin urmare, de ce gogosile chineze i-au surprins pe multi? De ce n-au fost luate in calcul din timp? Unde au fost si ce-au facut serviciile secrete occidentale inaintea cotropirii vestului de catre bolnavi, virusi, pandemie, fake-uri de materiale si contrafaceri informationale ? Dar SIE? De ce nu a avut habar despre minciunile Beijingului si pericolul pe care il ascund? Ce fac comunitatile de informatii? De ce n-au stiut ce-au stiut rusii, care, cum pe drept sublinia Armand Gosu in Wall Street Journal.ro, si-au inchis granitele cu chinezii inca din ianuarie? Iar daca serviciile au stiut ce era de stiut, de ce nu si-au avertizat guvernantii astfel incat sa ia masurile utile?

Departe de a evidentia forta Beijingului si prezumtiva lui "capacitate de a-si rezolva rapid si eficient problemele", cum sustin si naivii si agentii de influenta ai lui XI, pandemia si reactiile pe care le-a iscat dezvaluie, intre altele, neputintele si metastazele unui regim ros de un cancer aflat, parca, in faza terminala. E posibil ca, amputandu-si unele organe iremediabil compromise, regimul sa-si prelungeasca inca, o vreme, existenta. Dar daca lumea democratiilor occidentale nu se prabuseste sub greutatea catastrofei actuale, ar fi o iluzie sa se creada ca o va mai duce mult.