Confruntare sau dialog?

Poziţia guvernului francez în privinţa soluţionării litigiului creat de ambiţiile nucleare ale mullahilor nu coincide întru totul cu cea a Uniunii Europene.

Că readucerea Iranului la ordine prin mijloace militare rămîne o „ultima ratio” - este un punct de vedere împărtăşit şi de ministrul francez de externe.

Atunci de ce Bernard Kouchner a semănat nelinişte considerînd că obstinaţia Teheranului de a renunţa la programul său nuclear ne determină „să ne pregătim pentru ce este mai rău” cu alte cuvinte pentru război?

De ce la scurtă vreme după avertismentele lui Kouchner premierul francez Francois Fillon, vizitînd trupele , referindu-se la o confruntare militară cu Iranul tot ca „ultima ratio”, estima drept foarte încordată situaţia actuală menţionînd totuşi că trebuie făcut totul pentru a evita războiul?

Unii strategi consideră că tonurile belicoase ale discursului francez despre criza nucleară iraniană ar fi destinate să exercite o presiune ideologică asupra Teheranului şi să influenţeze marile puteri să voteze noi sancţiuni.

Nici unui observator nu-i poate scăpa din vedere cotitura pe care a făcut-o politica externă a Franţei după instalarea la Palatul Elysee a preşedintleui Sarkozy. In noua rază vizuală a Parisului conflictul creat de programul nuclear al Iranului a devenit cea mai gravă criză internaţională iar în soluţionarea ei, Franţa îşi rezervă la nevoie libertatea de a alege o cale proprie, independent de deciziile ONU, a dat de înţeles Sarkozy recent la o conferinţă a ambasadorilor:

„Un Iran aflat în posesia unei bombe atomice este pentru mine un fapt inacceptabil.Trebuie să înăsprim sancţiunile dar şi să rămînem deschişi în cazul în care Iranul îşi îndeplineşte îndatoririle. Doar aşa putem evita o alternativă catastrofală: bomba iraniană sau bombardarea Iranului. „

Intre timp Parisul a cerut celui mai mare concern energetic francez ca şi multinaţionalului Total să stopeze orice investiţie în Iran. Bernard Kouchner şi-a reiterat avertismentele, reductibile la vechiul adagiu latin „dacă vrei pace pregăteşte-te de război” : „Ne pegătim în sensul în care conducerea militară îşi pune planurile la punct, ceea ce nu se va întîmpla mîine dar nu putem accepta ca bomba să fie construită. Îmbogăţirea uraniului trebuie oprită şi dorim, ceea ce încă nu s-a hotărît, ca sancţiunile să fie mai eficiente.”

Evident că Theranul nu putea rămîne surd la noul discurs al Franţei căruia iranienii nu ar trebui totuşi să-i acorde o prea mare atenţie , recomanda mimînd calmul, nimeni altul decît Mahmoud Ahmadinejad.

China însă s-a pronunţat împotriva ameninţărilor cu intervenţia militară în afacerile itnernaţionale considerînd negocierile diplomatice drept instrumentul optim de soluţionare a crizelor.

Opoziţia politică din Franţa a reacţionat vehement la modificările de ton ale discursului oficial faţă de Iran. Preşedintele socialiştilor, Francois Hollande, a solicitat o dezbatere parlamentară a conflictului iranian iar şeful organizaţiei de tineret a aceluiaşi partid, Razzye Hammadi, a cerut cu aplomb „ o dezbatere cu adevărat publică a acestei chestiuni fiindcă nu dorim ca Sarkozy să mai joace rolul unui Napoleon cum a făcut-o prea des în ultimele luni, conform principiului - indiferent dacă trupele noastre sunt învinse pe front, ceea ce contează este să păstreze aparenţele unei victorii.”

Nu-i de mirare că El Baradei , şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, le-a solicitat tuturor părţilor să-şi păstreze calmul. Dilema „dialog sau confruntare” peristă deocamdată în pofida străduinţelor de a aduce la un numitor comun noua poziţie belicoasă a Franţei cu tradiţionala prioritate acordată de Uniunea Europeană - negocierilor.