1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comunităţi cu energie curată în Polonia

Marta Thor în Ladek-Zdroj
19 februarie 2024

După ce ani de zile s-a confruntat cu poluarea, staţiunea balneară Ladek-Zdroj a trecut la energie regenerabilă pentru a-şi ameliora imaginea şi a îmbunătăţi calitatea aerului. Şi preţul curentului electric a scăzut.

https://p.dw.com/p/4cJHE
Polonia / Ferma fotovoltaică din Ladek-Zdroj
Ferma fotovoltaică din Ladek-Zdroj Imagine: Marta Thor/DW

Când Roman Kaczmarczyk a devenit în 2014 primarul oraşului Ladek-Zdroj el a instalat pe un câmp din afara localităţii, unde înainte se cultiva grâu, panouri solare. Toată lumea a considerat atunci că este nebun.

Pe vremea când energia din surse regenerabile era un subiect necunoscut în aproape întreaga Polonie, Kaczmarczyk s-a apucat să transforme mica staţiune balneară din apropierea graniţei cu Cehia într-o comunitate autarhică din punct de vedere energetic.

El a declarat atunci că astfel se vor obţine două beneficii: pe de-o parte se va rezolva problema aerului poluat şi, în plus, se va reduce preţul energiei.

Kaczmarczyk, de profesie informatician şi economist, a trăit în Ladek-Zdroj, un orăşel cu 5.500 de locuitori, aproape întreaga sa viaţă. În timpul iernii el şi concitadinii săi au fost nevoiţi, ani în şir, să respire un aer poluat, sulfuros.

Polonia Ladek-Zdroj primarul Roman Kaczmarczyk
Primarul Roman Kaczmarczyk a rezolvat la Ladek-Zdroj problema poluăriiImagine: Marta Thor/DW

La fel ca şi în numeroase alte oraşe din Polonia, localnicii din Ladek-Zdroj se încălzeau cu motorină, cărbune, lemne şi chiar cu gunoi. În fiecare an pe faţadele caselor, odinioară vopsite în culori luminoase, se aşternea un nou strat de funingine, făcându-le tot mai gri şi mai întunecoase.

Aer mai curat

Aerul poluat a fost o anatemă pentru pretenţia oraşului de a fi o staţiune balneară, aceasta fiind şi principala sa resursă economică. Turiştii s-au plâns în repetate rânduri din pricina aerului poluat.

Astăzi, Ladek-Zdroj îşi exploatează propria fermă de panouri fotovoltaice, instalată pe un câmp cu o suprafaţă de 11 hectare.

Kaczmarczyk spune că proiectul a fost un imens succes pe toată linia: astăzi în oraş aerul este mult mai curat, curentul s-a ieftinit şi oraşul este pe cale să devină independent de reţeaua naţională de distribuţie a curentului electric.

Polonia Lądek-Zdrój primarul Roman Kaczmarczyk
Primarul Roman Kaczmarczyk este mândru de beneficiile energiei regenerabileImagine: Marta Thor/DW

O pură iniţiativă locală

Cooperativa energetică din Ladek-Zdroj — una din cele 22 de astfel de cooperative existente la nivelul întregii ţări - a devenit operaţională în septembrie 2023. Cei trei membri fondatori au fost cele mai mari întreprinderi comunale. Membrii cooperativei primiesc curent cu emisii zero de CO2 direct de la ferma solară, câte o treime din totalul produs, şi nu trebuie să plătească decât o taxă pentru folosirea reţelei de distribuţie.

În 2024 cooperativa va primi noi membri din localitate şi nouă sate învecinate. Firmele şi gospodăriile private vor putea cumpăra acţiuni, fiecare în valoare de 243 de euro, deîndată ce vor achita o taxă unică cu aceeaşi valoare, pentru a deveni membri ai cooperativei.

Între timp, toate clădirile administraţiei locale din Ladek-Zdroj funcţionează în proporţie de 100% cu energie verde produsă la faţa locului.

Primarul Roman Kaczmarczyk în centrul localităţii Ladek-Zdroj
Ladek-Zdroj a redevenit o staţiune balneară cu aer curatImagine: Marta Thor/DW

În ciuda beneficiilor evidente aduse de iniţiativa sa, primarul se confruntă cu nemulţumirile unora dintre localnici, care ar prefera în locul panourilor fotovoltaice drumuri mai bune şi alte proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii. "Unii oameni nu sunt convinşi de funcţionalitatea cooperativei noastre", a explicat el.

Vid legislativ pentru cooperativele energetice

Când Kaczmarczyk a început să planifice proiectul şi-a dat seama că guvernul polonez nu era pregătit pentru ceva atât de unic. Cooperativele se aflau în sarcina Ministerului Agriculturii şi nu puteau fi înfiinţate decât în mediul rural.

Dar primarul din Ladek-Zdroj a fost norocos, consideră Krzysztof Smolnicki, membru al Fundacja Ekorozwoju, o fundaţie de mediu din Wroclaw. "Nu există legislaţie pentru cooperative energetice autoorganizate şi producători şi consumatori de energie regenerabilă în Polonia", a declarat el pentru DW.

Chiar dacă numărul panourilor solare este în mare creştere în Polonia, în continuare pare imposibilă formarea unor reţele şi cooperative de energie regenerabilă în oraşe. "Apariţia unor mari cooperative ar trebui încurajată în suburbiile marilor oraşe, pe clădiri publice cum ar fi şcolile, spitalele şi pe clădirile municipalităţii în locul regiunilor rurale", recomandă Smolnicki.

Polonia energie solară
Panouri fotovoltaice pe faţada unui bloc din PoloniaImagine: WDR

Nu există reglementări

În timpul guvernului precedent, Polonia nu a reuşit să stabilească normele de existenţă a colectivelor care produc şi consumă energie regenerabilă. Ireneusz Perkowski, un pionier în domeniu, critică fostul guvern pentru acest eşec.

"Se considera în general că acest domeniu cade în sarcina autorităţilor locale şi nu a ministerelor, fiindcă reţelele de energie verde şi colectivele sunt iniţiative care se formează de jos în sus. Dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată", a explicat pentru DW Perkowski.

Mari aşteptări de la noul guvern

După opt ani de guvern conservator, care era sceptic în privinţa schimbărilor climatice şi a energiei din surse regenerabile, Kaczmarczyk speră acum că va avea în sfârşit acces la finanţare de la bugetul naţional.

Noul guvern de coaliţie din Polonia, mai liberal, a anunţat că va dezvolta energia verde, care va înlocui cărbunele începând din 2040. Şi într-adevăr, Kaczmarczyk s-a alăturat recent unui nou program de investiţii pentru cooperative energetice, care va amplifica de zece ori ferma solară a oraşului său.

UE finanţează energia regenerabilă

În timp ce la nivel naţional nu prea existau fonduri pentru cei interesaţi să înfiinţeze cooperative energetice, Kaczmarczyk a reuşit să obţină fonduri de la Uniunea Europeană pentru o varietate de alte proiecte ecologice în derulare în localitatea sa.

În plus, Comisia Europeană a aprobat anul trecut aproximativ 60 de miliarde de euro pentru Polonia, bani rambursabili şi nerambursabili, pentru a sprijini, între altele, tranziţia la energia verde.

Numeroase proiecte ecologice

Kaczmarczyk este convins că inovaţiile reduc consumul de curent şi poluarea aerului.

Cu ajutorul fondurilor europene, iluminatul public se face acum în Ladek-Zdroj cu LED-uri, clădirile publice au fost izolate termic şi 182 de centrale de încălzit pe cărbune au fost înlocuite cu centrale pe gaze şi pompe de încălzit geotermale.

Pompe de căldură: Expansiune spre Europa de Est

În 2018 au început foraje geotermale de explorare. În plus, oraşul are acum o grădiniţă eficientă energetic, un proiect-model în Polonia, şi un sistem smart de monitorizare a poluării aerului, cuplat la telefonul mobil al primarului.

Doar începutul

Kaczmarczyk a devenit acum un expert în materie de energie şi împărtăşeşte din experienţa sa în cadrul unor conferinţe şi forumuri organizate în întreaga Polonie.

Dacă oamenii din Ladek-Zdroj nu-l vor mai vota primar, el spune că va fi, desigur, trist şi dezamăgit. Dar dacă asta se va întâmpla el se va gândi să devină consultant al altor oraşe din Polonia, interesate să aibă un aer mai puţin poluat şi să-şi producă singure curentul electric.

Potrivit lui Kaczmarczyk, în Polonia transformarea de abia a început.

Adaptare după un articol publicat pe DW-English și editat de Paul Hockenos, Rüdiger Rossig și Aingeal Flanagan

Acest articol este parte a unei serii de șase materiale despre comunități energetice în Uniunea Europeană, serie realizată cu sprijinul Journalismfund Europe.

Logo of Journalismfund Europe
Marta Thor, jurnalistă independentă
Marta Thor Jurnalistă specializată în relațiile germano-poloneze, probleme climatice și tranziția energetică.