Complicii lui Putin. Cine a zis că a murit comunismul? | Europa | DW | 07.03.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Complicii lui Putin. Cine a zis că a murit comunismul?

Pretextul pasivității față de Rusia e frica de spectrul războiului ”nuclear” sau ”mondial”, abil agitat de propaganda rusă. Dar ce-i de făcut ca Rusia să fie învinsă? Și ce implicații globale are conflictul ucrainean?

Vladimir Putin continuă să-și bată joc nu doar de oamenii asediați din Ucraina, ci și de restul lumii. În a 12-a zi a unui conflict pe care nu-l mai poate câștiga moral, liderul de la Moscova propune în scop de agitprop coridoare umanitare pe teren minat, cum relevă Crucea Roșie Internațională. Sau alte coridoare, spre Rusia și Belarus, menite să-i procure imagini TV utilizabile în războiul său psihologic. Cinism mai abject e greu de imaginat.

În mod bizar și deprimant pentru calitatea unei substanțiale părți a omenirii, dictatorul rus nu și-a pierdut complet sprijinul internațional. Doar 40 de țări s-au raliat, până acum, sancțiunilor occidentale. Și Putin mai are varii fani și în România sau Republica Moldova, deși sunt țări acut și direct amenințate de expansionismul rusesc, fără să dea semne, însă, că realizează realmente evidența pericolului în care se găsesc.

Dar nu-l susțin pe Putin doar șoșocii, auriferii, puricii, chiticii și legionarii născuți și plămădiți ori din nazism, ori din securism și comunism. Care comunism are multiple fețe. Net mai multe decât islamismul și nazismul.

În România și aiurea s-au activat sub varii forme putiniștii cei mai energici. C-o fi și c-o păți. Că America a furat de la mexicani Texas și California. Că Zelenski ar fi chipurile prea obsedat să-și apere țara (ceea ce ar distruge-o: fermitatea apărătorilor ar distruge-o, chipurile, nu Rusia lui Putin); că ucrainenii (iar nu Putin și adulatorii lui) ar fi pasămite ”prea naționaliști”; că NATO și SUA n-au ce face, fiindcă deh, sunt prea slabe (și n-au arme, deci Putin poate face orice îi trece prin cap) și pe urmă nu știi ce mai e în capul lui.

Și tot așa, mii și mii de pipe și de bărbi și de scuze câte și mai câte de a nu se face nimic, de a-i lăsa pe nevinovați să moară, de a îngenunchea în fața crimei de război și împotriva umanității, de a fi complici la fărădelegi monstruoase. De scârbă, ca să nu o lungesc prea mult, le-am lansat recent preopinenților două scurte mesaje:

1) Sunteți ori proști, ori vânduți.

2) În ambele cazuri: adio!

Pe Putin îl mai susține din răsputeri și ultraprogresismul occidental, într-un mod foarte direct. Vestul continuă să finanțeze războiul lui Putin, importând petrol și gaze din imperiul rus. Pune de asemenea umărul la agresiunea rusă, refuzând să înarmeze Ucraina cum trebuie, respectiv să edifice în spațiul ei aerian o interdicție de survol.

Principala gogoriță occidentală

Pretextul cheie oferit repetitiv până la greață și sațietate ca scuză pentru această complicitate militară, aparent involuntară, cu Rusia lui Putin, e frica. E frica de spectrul conflictului ”nuclear” și de un ”al Treilea Război Mondial”, savant agitat de propaganda rusă cu ajutorul agenților ei de influență, întru înspăimântarea Vestului și a unor lideri fie prea lași, fie prea puțin inteligenți ca să înțeleagă că lui Putin puțin îi pasă de legi. Putin scuipă pe prevederile dreptului internațional ori de câte ori îi stau în cale și nu-l ajută să-și perpetueze agresiunile, crimele, expansiunea. Concomitent, liderul Rusiei n-are nevoie de un motiv ca să violeze și cele mai elementare și sacrosancte norme ale conviețuirii și dreptului internațional. Astfel, a atacat Ucraina pe baza celor mai stupide, ireale și iraționale pretexte, vorbind despre un genocid care n-a avut loc și despre un neonazism al unei conduceri ucrainene în fruntea căreia este un evreu urmaș de supraviețuitori ai Holocaustului.

Orice minte rațională știe prin urmare că Putin n-are nevoie de un pretext, dacă chiar vrea să se sinucidă prin declanșarea unui război mondial sau detonarea de arme nucleare. Ca atare, gogorița alimentând (cu ajutorul minciunii că Putin ar fi nebun) frica de inutilizabila bombă atomică (inutilizabilă întrucât ar antrena aneantizarea mutuală pe care nici Putin n-o vrea) și de un război mondial, e total absurdă.

E cu atât mai absurdă și contraproductivă pentru vest cu cât, lăsând-o să domnească și să domine procesul decizionar occidental, această gogoriță pregătește tocmai ceea ce un embargo mai robust și un ajutor militar mai serios ar avea mari șanse să împiedice. Abia dacă s-ar interzice orice import de gaze și țiței din Rusia, oprindu-i finanțarea războiului și dacă Ucraina ar primi avioane și sisteme de apărare anti-aerienă s-ar împiedica un război nuclear. Și a treia conflagrație mondială.

Dar degenerarea morală și intelectuală a elitelor apusene e posibil să fi atins un nivel ireversibil.

Alte complicități comuniste, socialist-naționaliste și arghirofile

În ce privește comunismul, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Lumea civilizată s-a ferit să facă procesul comunismului. Azi, dacă ar avea minte, ar trebui să afle, cu stupoare, că îngăduința sa iresponsabilă are un preț. Că scorneala ideologică marxistă e bine mersi. Și că face imperturbabil răul ei cel de toate zilele.

Cum au reacționat țările comuniste (și cele nominal încă democrate, dar la cheremul extremei stângi) la războiul de agresiune rusesc declanșat în Ucraina? Sprijinindu-l pe agresor. Mai mult, sau mai Putin.

Fundația Naumann, a liberalilor germani a scos recent în evidență susținerea acordată neostalinistului de la Moscova de către Coreea de Nord, care a votat contra rezoluției de condamnare a Rusiei în Adunarea Generală a ONU. Știe el de ce.

Rusia susține activ, inclusiv prin exporturi cheie, regimul de epocă de piatră de la Phenian, unul poate chiar mai crud și criminal decât al lui Putin. Regim care afirmă că, de vină pentru război nu e agresorul antiucrainean ci…SUA. Doar cruda dictatura militară birmană, care asasinează în masă demonstranți pașnici și e la fel de pro-rusă, precum Coreea de Nord, mai afișează în Extremul Orient o insolență similară Phenianului.

Și colegii comuniști ai lui Kim Jong Un se dovedesc utili regimului Putin. Regimurile totalitare din Vietnam și Laos, care n-ar fi supraviețuit fără decenii de sprijin al Moscovei, s-au abținut de la vot în Adunarea Generală ONU. La fel s-a comportat și aliatul chinez al Rusiei, care se pregătește să urmeze exemplul Kremlinului în Taiwan, să preia de la SUA rolul de superputere globală și să extindă la scară planetară sistemul său de represiune totalitară.

Doar în aceste țări comuniste, lipsite cu desăvârșire de libertăți individuale, de presă liberă, de respect pentru drepturile omului au lipsit, zilele trecute, ieșirile în stradă împotriva războiului rusesc de agresiune și manifestații de solidaritate cu Ucraina, demonstrații de protest masive, de felul celor care au cuprins mai toate țările lumii.

Pe de altă parte, contracția lumii libere sub impactul slăbiciunii SUA și a vestului, și expansiunea autocrațiilor și dictaturilor de stânga au redus mult elanul condamnărilor Rusiei în lume. De pildă, în America de Sud, în care dăinuie dictaturi comuniste sau de inspirație național-comunistă, precum cele din Cuba, Venezuela și Nicaragua ori forme de național-colectivism ca în Argentina peronistă a vicepreședintei Christina Kirchner. Sau în Asia, unde India și Pakistanul sunt în mare competiție pentru grațiile Rusiei și Chinei comuniste, ca și pentru lucrativele afaceri pe care își închipuie că le vor face ferindu-se de o condamnare veritabilă a lui Putin.

India a omis să dea publicității vreo condamnare a războiului de agresiune din Ucraina, mulțumindu-se să-l lase pe premierul Modi să lanseze un apel la ”încetarea violențelor”. Iar premierul pakistanez Imran Khan era la Moscova când Rusia a dezlănțuit câinii războiului împotriva Ucrainei, după care a dat publicității un apel mai moale decât fularul prim-ministrului islamist, exprimând speranța (total iluzorie) ca ”diplomația să evite un conflict militar” (care a justificat decapitarea islamistă a profesorului francez, Samuel Paty).

Rolul slăbiciunii Occidentului și calculele tiranilor

E greu de imaginat că Rusia agresoare ar fi beneficiat de atâta clemență dacă țările occidentale n-ar fi fost profund minate lăuntric de slăbiciunea indusă în ultimii 20 de ani de progresul și ascensiunea extremismului de stânga antiamerican, anticapitalist și antioccidental, în special în țările anglo-saxone. Care abia luni au realizat că ar face bine să solicite Interpol nu exluderea, ci ”suspendarea” Rusiei dictatoriale și imperialist-neostaliniste din rândurile unei organizații care reunește totuși polițiile lumii.

Dar oare ce mai caută Moscova în Organizația Națiunilor Unite? Și încă, vai, cu un drept de veto în Consiliul de Securitate? Să ni-l imaginăm pe Hitler că ar fi omis extragerea Germania din Liga Națiunilor în 1933 și s-ar fi bucurat de un drept de veto în sânul ei în timp ce cotropea Polonia, iar apoi restul Europei. Și de ce a rămas Rusia în Interpol după raptul ei teritorial multiplu din 2014, ori după agresiunea din Georgia, în 2008? Dar în Consiliul Europei, care a dat Moscova afară după anexarea Crimeei, iar apoi a avut lipsa de bun simț epocală, de a o reprimi fără ca Putin să facă fie și o minimă concesie?!

E clar că Putin a luat în calcul această slăbiciune endemică a Vestului și o exploatează la maximum în actualul conflict ucrainean. Nu altfel va face de acum încolo și China comunistă.

E deci deplasat ca Vestul să se împăuneze că și-a păstrat unitatea în ciuda nădejdii regimului Putin de a-l vedea dezbinat. Realitatea e mai sumbră. Vestul și-a păstrat unitatea cu prețul vigorii sancțiunilor. Coeziunea lui în fața măcelarului nu e suficientă ca să oprească măcelăritul lui. Nu surprinde pe nimeni că regimul totalitar chinez, care comite un genocid în rândul uigurilor și a nivelat Hong Kongul, răpindu-i complet libertatea, urmărește cu maximă atenție spectacolul fatal al slăbiciunii manifestate catastrofal de americani și de europeni în Afganistan, iar mai nou, rușinos, în Ucraina. Căci Beijingul jinduiește la perla coroanei din vitrină, care e Taiwanul și nu va ezita să pună mâna pe topor să-i spargă sticla, dacă crede că barbaria va continua să se bucure de impunitate.

Căci, în final, nu despre altceva e vorba. Miza confruntării nu e doar Ucraina. Și restul Europei centrale și răsăritene. Valorile civilizației și ale lumii libere constituie miza actualului război. Marele trofeu al neobarbariei nu e Kievul. E, pe lângă ordinea mondială și dreptul internațional, lumea liberă, cu tot cu libertatea și demnitatea ei.