1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Companiile germane sunt îngrijorate de tarifele americane

3 februarie 2025

Aproximativ 2.100 de întreprinderi susținute de Germania în Mexic ar fi direct afectate de tarifele vamale, între timp suspendate, ale președintelui american Donald Trump.

https://p.dw.com/p/4pzM9
Automobile, Germania
Producătorii de automobile germani ar avea mult de suferit în cazul în care preşedintele american Donald Trump pune în aplicare tarife împotriva UE Imagine: Julian Stratenschulte/picture alliance/dpa

Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunțat luni că președintele SUA, Donald Trump, va suspenda tarifele de 25% pentru mărfurile destinate Mexicului, timp de o lună, începând de astăzi.

Luând cuvântul în cadrul unei conferințe de presă la finalul unei convorbiri telefonice cu Trump, Sheinbaum a declarat că Mexicul va desfășura imediat 10.000 de gărzi naționale la frontieră pentru a ajuta la oprirea fluxului de droguri către Statele Unite.

Președinta a mai precizat că a promis vecinilor americani că țara ei va depune eforturi pentru a preveni traficul de arme către Mexic, în timp ce echipele mixte americano-mexicane vor începe să colaboreze în chestiuni de securitate și afaceri.

Claudia Sheinbaum
Claudia Sheinbaum, preşedinta MexiculuiImagine: Luis Barron/ZUMA/IMAGO

Începând de marți, SUA urmau să impună tarife de 25 % pentru bunurile provenite din Mexic.

"Am avut o conversație bună cu președintele Trump şi am ajuns la o serie de acorduri", a spus ea.

Avertismentele mediului de afaceri german

Berlinul a reacționat cu vizibilă îngrijorare la anunțul inițial al lui Trump privind sancțiunile contra Mexicului și Canadei, în condițiile în care fabricanţii germani de automobile produc în Mexic și deservesc piața americană. VW, Audi și BMW au propriile fabrici în această țară, Mercedes-Benz produce într-o uzină comună cu Nissan, iar Bosch deține mai multe unități în Mexic. De asemenea, în calitate de furnizor, industria chimică depinde de producția de automobile.

Asociația Germană a Industriei Auto (VDA) precizează că producătorii și furnizorii germani au împreună peste 330 de unități de producție în Mexic. În 2023, 716.000 de automobile ale companiilor germane au fost fabricate în Mexic. De menționat că aproximativ 40% din vehiculele Audi iau calea Statelor Unite.

Grupurile auto se gândesc la relocări

DW REV VW Logo
Imagine: DW

Potrivit cercurilor din industria germană, fie și numai pentru a-l liniști pe Trump, VW ia în considerare relocarea a cel puțin o parte din producția sa în SUA. Cotidianul Handelsblatt citează surse din industrie, potrivit cărora Audi și Porsche intenționează să producă în SUA. Porsche deservește piața americană în întregime din Europa.

VW nu a comentat oficial anunțul președinției americane privind impunerea de tarife împotriva Mexicului și Canadei, în vreme ce BMW s-a limitat să transmită că tarifele perturbă comerțul liber. "Tarifele sunt în detrimentul clienților, făcând produsele mai scumpe și mai puțin inovatoare".

Posibile consecințe asupra economiei germane

Teama de un război comercial și consecințele asupra industriei auto din Germania se simt și pe piețele bursiere. Indicele Dax a scăzut, luni, cu 2 la sută, iar acțiunile VW, Mercedes-Benz, BMW și Daimler Truck au pierdut între cinci și șapte procente.

În ceea ce privește consecințele economice pentru Germania, economiștii îndeamnă deocamdată la calm. "Companiile multinaționale germane cu sucursale în Mexic ar fi afectate negativ de tarifele impuse de Trump", spune Lisandra Flach, șefa Centrului pentru Economie Internațională din cadrul Institutului Ifo. Însă, explică ea, exporturile germane către SUA ar putea crește într-o primă fază, deoarece produsele din China, Canada și Mexic ar deveni mai puțin competitive pe piața americană. "Cel mai mare risc pentru Germania rămâne acela că va deveni următoarea țintă a tarifelor lui Trump".

Cancelarul Olaf Scholz: "Putem să reacționăm și vom reacționa"

Olaf Scholz, Germania
Cancelarul german Olaf ScholzImagine: Yves Herman/REUTERS

"Ca spațiu economic puternic, putem reacționa la politicile vamale cu politici vamale", a avertizat, luni, cancelarul federal Olaf Scholz. "Asta este ceea ce trebuie să facem și vom face", a spus el, în reacție la amenințările președintelui Donald Trump privind impunerea de tarife inclusiv împotriva UE.

Premierul luxemburghez Luc Frieden și președintele francez Emmanuel Macron au exprimat păreri similare: "Nu suntem mai slabi decât Statele Unite ale Americii. Dacă cineva dorește un război comercial, îl va obține", a declarat Frieden.

Trump precizase anterior că "fără îndoială" dorește să impună tarife și asupra importurilor din UE. "Asta se va întâmpla cu siguranță", a spus liderul american duminică seara, dar fără a furniza detalii specifice privind nivelul tarifelor sau categoriile de produse care ar putea fi afectate. Nu există un calendar, dar se va întâmpla "destul de curând".

Surse diplomatice citate de presa germană afirmă că la nivelul Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen există o listă de produse americane care ar putea fi supuse unor măsuri în oglindă.

Marii producători germani de automobile și mulți dintre furnizorii lor sunt deosebit de dependenți de Mexic ca loc de producție.

De pildă, fabrica producătorului german de automobile Volkswagen din Puebla este cea mai mare fabrică de automobile din Mexic. În 2023, din Puebla au ieșit 350.000 de automobile, iar alte 176.000 au fost produse în uzina Audi. Tot în Mexic produce și compania BMW.

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.