Comisia Europeană propune un embargou total asupra importurilor de țiței rusesc | Europa | DW | 04.05.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Război în Ucraina

Comisia Europeană propune un embargou total asupra importurilor de țiței rusesc

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbește despre oprirea importurilor de țiței rusesc în interval de șase luni și a celor de produse rafinate până la sfârșitul lui 2022.

Ursula von der Leyen

Șefa CE, Ursula von der Leyen, a prezentat noile planuri de sancțiuni economice împotriva Rusiei

Ursula von der Leyen a confirmat noile planuri de sancțiuni economice împotriva Rusiei. "Propunem acum un embargou pentru țițeiul rusesc. Este vorba de o interdicție totală a importurilor de produse petroliere rusești", a declarat ea în Parlamentul European la Strasbourg. Livrările de țiței crud ar urma să fie stopate în interval de șase luni, cele de produse petroliere rafinate până la sfârșitul anului. "În acest fel sporim la maximum presiunea asupra Rusiei și menținem la un nivel cât se poate de scăzut pagubele colaterale pentru noi și partenerii noștri la nivel global", a arătat șefa Comisiei Europene. "Dacă vrem să putem ajuta Ucraina, trebuie ca economia noastră să rămână puternică." 

Sunt prevăzute însă excepții ample de la noile măsuri pentru Ungaria și Slovacia. Ambele state importă o mare parte din necesarul lor de țiței din Rusia și nu se văd nici capabile să procure în timp util variante alternative, deoarece nu au acces la mare.

Ungaria și Slovacia primesc țiței rusesc prin ramificația sudică a conductei Drujba, care aprovizionează și Cehia. Ungaria importă aproape 60% din necesarul ei de țiței din Rusia - mai mult decât dublul mediei la nivelul UE, de 26%. Guvernul de la Budapesta a amenințat că va bloca prin veto un embargou asupra țițeiului rusesc, dacă siguranța aprovizionării Ungariei va fi periclitată.

Sancțiuni împotriva altor bănci rusești

Pe lângă interzicerea importurilor de țiței, von der Leyen a confirmat și planurile pentru noi sancțiuni împotriva altor bănci rusești. Cea mai mare bancă rusească Sberbank și alte două mari bănci rusești ar urma să fie excluse din sistemul internațional de comunicații bancare Swift. "Lovim astfel în bănci relevante pentru sistemul financiar al Rusiei și diminuăm capacitatea lui Putin de a extinde distrugerile", a spus ea. "În acest fel se consolidează izolarea totală a sectorului financiar rus de sistemul global."

În plus, experții și consilierii economici europeni nu vor mai avea voie să lucreze pentru companiile rusești și nici pentru Kremlin.

Pentru ca sancțiunile să intre în vigoare, ele trebuie aprobate de toate cele 27 de state membre ale UE. Proiectele de sancțiuni sunt analizate miercuri la Bruxelles de ambasadorii statelor membre.

Interdicție de funcționare pentru trei instituții mediatice de stat rusești

Potrivit doamnei von der Leyen, UE mai vizează interdicția de funcționare a trei instituții mediatice rusești. Acestea ar fi utilizate de președintele rus Putin drept canale de diseminare a "minciunilor și propagandei" Kremlinului. Ar fi vorba de mari instituții de presă deținute de statul rus, după cum a precizat von der Leyen, fără să spună despre ce instituții este vorba exact. Acestea nu vor mai putea sub nicio formă (cablu, satelit, Internet, app-uri mobile) să-și răspândească ofertele de conținut în UE. În martie, UE a interzis funcționarea RT (fostă Russia Today) și Sputnik.

os/das (dpa, rtr, afp, ap)