1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comisia Europeană doreşte să armonizeze politica imigrării

Klaus Boffo / Mădălina Ababei2 septembrie 2005

Comisia Europeană doreşte să uniformizeze modul de abordare a problemelor solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în toate cele 25 de state membre. Comisarul pentru justiţie, Franco Frattini, a prezentat joi, 01.09.2005, la Bruxelles, o serie de măsuri ce pot fi adoptate în această problemă.

https://p.dw.com/p/B1Tt
Comisarul european Franco Frattini
Comisarul european Franco FrattiniImagine: AP

Imigrarea ilegală trebuie combătută într-un mod mai sever iar imigranţii ilegal integraţi social mai bine – aceasta este strategia dublă a Comisiei Europene într-un domeniu care preocupă Bruxelles-ul din ce în ce mai mult. Comisarul european Franco Frattini propune uniformizarea în toate statele UE a modului de soluţionare a problemei expulzării imigranţilor ilegal.

˝Persoanele care se află ilegal pe teritoriul UE trebuie să fie trimise înapoi în ţara de origine, respectându-se, bineînţeles, drepturile omului. Dacă promitem cetăţenilor noştrii că vom deporta toţi imigranţii ilegal, trebuie să acţionăm într-un mod credibil˝ este de părere comisarul european.

Potrivit datelor prezentate de Frattini, în ţările UE ar trebui expulzaţi peste 600 000 de imigranţi ilegal, însă în doar o treime din cazuri se ajunge la trimiterea lor acasă - o consecinţă a lipsei de consecvenţă în reglementarea acestei chestiuni. Frattini doreşte de asemeni o uniformizare a duratei de reţinere în custodie a imigranţilor ilegal în ţările membre, astfel încât aceasta să nu depăşească 6 luni. ˝În unele ţări această perioadă este de 3 luni, în altele de până la 2 ani. Încercăm astfel găsirea unei soluţii de compromis˝ a afirmat Frattini. În caz de ameninţare a siguranţei şi a ordinii publice, oricare dintre ţările membre ar urma să poată restricţiona accesul pe teritoriul ei pentru o perioadă de la 1 până la 5 ani, măsură ce va fi aplicată în toate celelalte state membre UE.

Potrivit lui Frattini, se pleacă de la principiul încrederii reciproce şi al solidarităţii dintre statele membre. ˝Când cineva este expulzat dintr-o ţară membră, restricţia se extinde automat pentru celelalte 25.˝ Pe de altă parte, Frattini este de părere că trebuie facilitată integrarea socială a imigranţilor ilegal. În acest scop el propune constituirea unui forum de integrare în fiecare stat membru, în care să fie reprezentate grupuri sociale şi organizaţii ale străinilor. Frattini apreciază de asemeni practica franceză prin care imigranţii legali îşi pot asuma un angajament prin care se obligă să respecte legislaţia şi cultura ţării de adopţie.

˝În nici un caz nu trebuie permise în legislaţie posibilităţi de interpretare. Nu trebuie să existe enclave în care legea să fie încălcată din considerente religioase.˝ Această observaţie a lui Frattini poate fi înţeleasă ca referire la drepturile femeii în familiile islamice.