Comentariu: Nu, violenţei sexuale ca armă de război | Global | DW | 23.04.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: Nu, violenţei sexuale ca armă de război

În cadrul Consiliului de Securitate al ONU are loc pe 23 aprilie dezbaterea anuală privind violenţele sexuale comise pe timp de război. Corpul femeii nu trebuie să fie un câmp de luptă, comentează Helena Humphrey. 

În război luptele se duc cu puşti, grenade şi ameninţări. De la ştiri aflăm de victime în număr mare, de atentate şi mulţi refugiaţi. Însă mai există şi un alt câmp de luptă: trupul feminin. Subiectul este atât de delicat încât rareori ajunge în cărţile de istorie, în atenţia completului de judecată sau în presă. Totuşi, de când există războaie în lume, violenţa sexuală este o parte din acestea.

Chiar şi conflictele armate au reguli în acord cu dreptul internaţional. Legea este limpede. "Violul sau orice altă formă de agresiune sexuală sunt interzise", afirma într-un discurs din luna februarie Peter Maurer, preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. "Interdicţia, clară şi cu caracter general, se regăseşte în Convenţiile de la Geneva. Totuşi, 70 de ani mai târziu, ne confruntăm cu eşecuri şi lipsă de responsabilitate", a mai spus Maurer. Da, mai avem multe de făcut. Deseori, realitatea războiului modern înseamnă fronturi care se separă şi conflicte care se extind asupra populaţiei civile.

Rolul Naţiunilor Unite

Violenţa sexuală se deosebeşte de celelalte arme. Când bombele distrug acoperişuri, oamenii afectaţi se refugiază la vecini. Până şi soldaţii sunt obligaţi să le acorde primul ajutor răniţilor din tabăra adversă. Dar victimele violurilor şi ale altor forme de abuz sunt deseori stigmatizate şi alungate din comunităţile în care trăiesc. În spatele violenţei sexuale se ascunde o tactică perfidă, ce urmăreşte să facă loc fricii, stigmatizării, presiunilor psihice. Femeile musulmane din Bosnia i-au născut pe copiii violatorilor lor. Femeile din Ruanda au fost infectate cu HIV. Anul trecut, sute de mii de oameni s-au refugiat din Myanmar în ţara vecină după ce s-a aflat că soldaţii violează fete şi femei din comunitatea Rohingya. Şi lista umilinţelor continuă.

Helena Humphrey, jurnalistă

Helena Humphrey, jurnalistă

Este timpul ca ONU să ia măsuri eficiente. În 2008, organizaţia a recunoscut oficial violenţa sexuală în conflicte armate ca fiind crimă de război. Există un argument pe care l-am auzit de multe ori la dineurile din occident. Adică departe de locul în care se petrec ororile. Un argument care mă înfioară: "ONU e o organizaţie atât de mare. Cu multă birocraţie. Ce pot face Naţiunile Unite?" Este un argument îndoielnic, prost informat şi frustrant în condiţiile, în care răspunsul este atât de important.  

Iată şi explicaţia mea: ca fostă angajată la Naţiunile Unite îmi dau seama că o organizaţie poate fi şi greoaie. Acum, însă, în calitate de corespondent american, recunosc forţa mobilizatoare a Consiliului de Securitate. Este nevoie urgentă de o rezoluţie privind înfiinţarea unui mecanism formal de sporire a responsabilităţii în cazul abuzurilor sexuale. De asemenea şi respectarea acestui mecanism ar trebui reglemenată şi supravegheată.  

Sancţiuni, nu doar compasiune

Ştim că trebuie să le ascultăm pe victime. Dar la ce foloseşte doar să dăm din cap şi să le compătimim? ONU ar trebui să desfăşoare misiuni în zonele de conflict, să înfiinţeze comisii de anchetă, să strângă dovezi şi să aducă în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cazurile de abuz. Este ruşinos faptul că majoritatea crimelor sexuale în masă, comise până acum, au rămas nedepesite.   

Dar numai o rezoluţie a Naţiunilor Unite nu ar ajunge. Pentru asigurarea păcii, femeile vor trebui să fie mai bine reprezentate. De asemenea, ar putea fi o bună ocazie şi de a face curat în propria ogradă. Fiindcă nu puţine femei au reclamat acte de violenţă sexuală comise tocmai de către soldaţii trupelor ONU. O paritate de gen în trupele ONU de menţinere a păcii ar reduce riscurile şi le-ar permite femeilor să devină gardieni ai legii, ordinii şi respectării drepturilor omului. Acesta ar putea fi punctul de plecare în asigurarea egalităţii de gen.  

Când mă gândesc la amploarea problemei îmi vine în minte un citat al autoarei croate Slavenka Drakulic - femeia care a scris despre crimele de război comise în conflictul din Balcani, din anii 90. " Violul", spunea ea, "este o crimă lentă". Dacă majoritatea victimelor n-ar fi fost femei, cu siguranţă problema ar fi fost rezolvată până acum.