Comentariu: Un jubileu, o ambasadă și un demolator pe nume Trump | Global | DW | 14.05.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: Un jubileu, o ambasadă și un demolator pe nume Trump

Sânge și flăcări. Din Fâșia Gaza ne parvin imagini simbol, emblematice pentru politica în forță a lui Donald Trump, consideră Ines Pohl.

Ce-l determină oare pe Donald Trump să inaugureze noua ambasadă a SUA la Ierusalim, tocmai în ziua în care se împlinesc 70 de ani de la alungarea palestinienilor din ținuturile care formează astăzi statul Israel? O clădire care de altfel este situată pe jumătate în Ierusalimul de Est. Acolo, unde în cazul aplicării soluției celor două state, palestinienii își vor stabili capitala și administrația centrală. Aceasta este o palmă dată pe obrazul multor palestinieni, care însă nu justifică recurgerea la violență. În schimb provoacă și ia în calcul o coresponsabilitate a inițiatorului. De aceea, Donald Trump este vinovat și el pentru nunmeroșii morți și răniți. 

Ce-l animă pe Trump?

Ce-l determină pe acest bărbat să denunțe printr-o semnătură un compromis atât de greu obținut în dosarul nuclear iranian, fără a se fi consultat în prealabil cu aliații săi europeni și fără a-și armoniza cu aceștia viitoarele acțiuni? O decizie care implică escaladarea situației din Orientul Mijlociu și care aruncă într-o criză existențială ordinea de pace veche de 70 de ani în Europa, precum și parteneriatul transatlantic. Ce-l determină pe acest bărbat să vrea să distrugă cu orice preț realizările predecesorului său, fără a avea un plan pentru perioada post-distrugere?  

Înainte de a deveni președinte, Donald Trump nu a lucrat niciodată ca politician ales democratic. De aceea el nu este familiarizat cu acest sistem bazat pe a da și a lua, pe arta compromisului, pe cumpănirea avantajelor și a dezavantajelor, mereu cu gândul la posibilele consecințe ale acțiunilor politice - inclusiv a celor cu bătaie foarte lungă. Cât se poate de grăitoare sunt simbolurile puterii sale pe care singur și le-a ales. Numele său cu litere aurii înscris pe frontispiciul unor zgârie-nori parcă vrea să arate că se află deasupra tuturor și face ce poftește. Aceasta dezvăluie deviza sa reală: nu "America First", ci "Donald Trump First". 

Ines Pohl, redactoarea-șefă a DW

Ines Pohl, redactoarea-șefă a DW

Fără plan B

Această constatare nu e chiar nouă. Doar că în acest zile se dezvăluie cu adevărat forța distructivă a acestui bărbat. Donald Trump nu deține niciun plan B. El acționează fără a se gândi la consecințele care se vor face simțite, poate, abia în patru sau opt ani. Efectele acțiunilor și atacurilor sale verbale la adresa țărilor din afara SUA îi sunt indiferente. 

El exercită putere pentru că îi stă în putință. Și caută mereu să fie în centrul atenției. Cea mai bună metodă în acest scop este distrugerea cu mare aplomb. 

Acesta este motivul pentru care a decis mutarea ambasadei exact în această zi. Și tot acesta este motivul pentru care a denunțat acordul nuclear cu Iranul, fără a ști ce va urma. 

Germania și UE, trezirea!

UE și Germania trebuie să se trezească, în sfârșit, la realitate. La șapte decenii de la sfârșitul ultimei conflagrații mondiale, Europa trebuie să se maturizeze. Să preia responsabilități în politica externă și de securitate. Germania trebuie să investească din nou în armata sa, Bundeswehr, chiar dacă mulți erau până acum de acord cu o armată doar în parte gata de apărare. Britanicii trebuie, dincolo de Brexit, să clarifice în ce măsură vor și pot să coopereze în politica de securitate și apărare cu Franța și Germania. Și, înainte de toate, UE trebuie să stopeze tendințele de autodestrămare și să redefinească, prin strădanii asidue, ce tip de comunitate vrea să fie pe viitor. 

Acestea sunt mari provocări cu numeroase necunoscute. Dar un lucru este cert: pe o țară condusă de un om ca Donald Trump nu doar că nu te poți baza, dar nici nu ai voie să o faci.  

Imaginile care ne parvin în aceste zile din Fâșia Gaza sunt dovada tristă a acestui imperativ existențial.